Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:16 08 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Seaview Media și Primăria Constanța, termen în dosarul în care se cere anularea dispoziției primăriei. Alte două procese deschise

ro

15 Mar, 2021 00:00 1651 Marime text
  • Luni, 15 martie, este termen în dosarul în care Seaview Media SRL dorește suspendarea executării dispoziției 5300 din 23 decembrie 2020
  • Dispoziția obligă societatea să desființeze panourile publicitare din Constanța
  • Este al doilea proces deschis de firmă împotriva municipalității
  • În primul proces, Tribunalul a respins acțiunea, pe 5 februarie Seaview Media a făcut recurs la prima decizie
  • Între timp au mai fost deschise alte două acțiuni în instanță de către firmă

Astăzi, 15 martie, este un nou termen în dosarul în care firma Seaview Media SRL cere suspendarea unei dispoziții de primari prin care au fost demontate mai multe panouri publicitare, de pe raza municipiului.

La ultimul termen, de la începutul lunii în curs, a fost amânată cauza pentru data de 15.03.2021, ora 10:30, pentru ca pârâţii să ia cunoştinţă de înscrisurile depuse de către reclamantă.

Alte două procese

 
Săptămâna trecută, pe rolul Tribunalului Constanța, Seaview Media SRL a mai deschis două acțiuni împotriva Primăriei Municipiului Constanța, de data aceasta împotriva Direcției Generale de Poliție Locală. Cele două dosare au fost înregistrate pe 10 martie, și au ca obiect anularea act administrative proces verbal, încheiat de polițiștii locali constănțeni, pe data de 16 februarie 2021. Într-unul din dosare, 1869/118/2021, a fost deja stabilit termen pe 14 aprilie 2021.
 

Suspendarea dispoziției din decembrie


Amintim că pe 17 februarie, pe rolul Tribunalului Constanța, a fost înregistrat dosarul cu numărul 1225/118/2021, pe secția de contencios administrativ și fiscal, unde societatea Seaview Media SRL cheamă în judecată Municipiul Constanța prin Primar și Primarul municipiului Constanța.

Motivul este suspendare executării actului administrativ Dispoziția nr. 5300/23.12.2020. Mai precis este vorba despre decizia de desființare a panourilor publicitare, în termen de 48 de ore. Contractul de publicitate început acum 15 ani s-a încheiat în 02.07.2019.

Din acel moment, pe măsură ce obținea autorizații de desființare a construcțiilor, Seaview trebuia să-și ridice toate panourile publicitare.

Amintim că magistrații Tribunalului Constanța au respins pe 5 februarie, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamanta SC Seaview Media SRL în contradictoriu cu pârâţii - municipiul Constanța și primarul municipiului Constanța. La această decizie, reprezentanții Seaview Media SRL au înaintat recurs.

Seaview Media SRL, în datele Registrului Comerţului


Înfiinţată în anul 2000, firma are sediul în municipiul Constanţa, strada Maior Gheorghe Şonţu. Capitalul social subscris de 1022400 lei, integral vărsat, este compus din 102.240 de părţi sociale. Asociaţi persoane fizice sunt: Neagoe Geraldina Elena, cu 0.9996% din capitalul social, Stăncescu Carmen-Antoanela, cu 0.9996% din capitalul social, şi Barbu Sorin Ionuţ, cu 98.0008% din capitalul social.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii