Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:05 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Doi elevi ai unui liceu din județul Constanța, despăgubiți cu 5.000 de euro după ce profesorii le-au scăzut nota la purtare

ro

18 Feb, 2022 00:00 25289 Marime text



Foto cu rol ilustrativ din Arhiva ZIUA de Constanța
 
  • Decizia, pronunțată în primă instanță de Tribunalul Constanța, a fost deja contestată de reprezentanții unității de învățământ la Curtea de Apel Constanța.
  • Discuțiile s-au purtat în dosarul înregistrat pe rolul Secției de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Constanța la data de 14 decembrie 2020, sub indicativul 8030/118/2020.
  • Cazul a fost analizat de Secția de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Constanța, în completul CA18, prezidat de magistratul Raluca Elena Lupu.
  • În motivarea hotărârii prin care celor doi elevi le-au fost acordate daunele morale, judecătorii Tribunalului Constanța au arătat, printre altele, că „prin emiterea actelor administrative prin care s-a dispus scăderea notei la purtare a reclamanților, acte ce ulterior au fost anulate, au fost aduse atingere onoarei și reputației reclamanților, aceștia suferind un prejudiciu moral prin fapta săvârșită de pârât“.
 
Doi elevi ai unui liceu din județul Constanța au obținut în primă instanță daune morale de 5.000 de euro dispuse de judecători, după ce profesorii le-au scăzut cu două puncte nota la purtare!
 
Decizia, pronunțată în primă instanță de Tribunalul Constanța, a fost deja contestată de reprezentanții unității de învățământ la Curtea de Apel Constanța.
 
În motivarea hotărârii prin care celor doi elevi le-au fost acordate daunele morale, judecătorii Tribunalului Constanța au arătat, printre altele, că „prin emiterea actelor administrative prin care s-a dispus scăderea notei la purtare a reclamanților, acte ce ulterior au fost anulate, au fost aduse atingere onoarei și reputației reclamanților, aceștia suferind un prejudiciu moral prin fapta săvârșită de pârât“.
 
Facem precizarea de la început că, la momentul producerii faptelor analizate în dosar, cei doi elevi erau minori, așa încât nu vor fi menționate numele persoanelor implicate.
 
Discuțiile s-au purtat în dosarul înregistrat pe rolul Secției de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Constanța la data de 14 decembrie 2020, sub indicativul 8030/118/2020.
 
Pârâți în cauză sunt liceul în cauză, din Cernavodă, județul Constanța, dar și Ministerul Educației, în timp ce reclamanți sunt cei doi elevi.
 
Hotărârile de scădere a notei, anulate în instanță
 
Trebuie menționat că dosarul acesta a fost deschis după ce, printr-o sentință anterioară, un alt complet al Tribunalului Constanța hotărâse să anuleze hotărârile Consiliului de Administrație al liceului prin care le fuseseră scăzute notele la purtare elevilor, obligând liceul la modificarea notelor acordate celor doi elevi.
 
De asemenea, liceul fusese obligat și la radierea din registrul clasei și din registrul matricol a mențiunilor dispuse cu privire la scăderea notei la purtare.
 
În acest context, elevii s-au adresat din nou instanței, solicitând, de această dată, obligarea liceului la plata unor daune morale către aceștia, pentru prejudiciul suferit.
 
Cazul privind daunele morale a fost analizat de Secția de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Constanța, în completul CA18, prezidat de magistratul Raluca Elena Lupu.
 
Prin Hotărârea nr. 1350/2021, instanța a decis să admită în parte cererea de chemare în judecată și să oblige liceul din Cernavodă la plata a câte 5.000 de euro, echivalentul în lei, către cei doi elevi, suma reprezentând prejudicul cauzat, potrivit instanței.
 
Stagiu de pregătire într-un stat UE
 
Spusă pe scurt, povestea stă în felul următor, astfel cum se desprinde din Hotărârea 1350/2021 a Tribunalului Constanța, citată pe Jurindex: cei doi elevi ai liceului din Cernavodă au fost desemnați să participe la un stagiu de pregătire practică în cadrul unui proiect Erasmus, pregătirea urmând să se desfășoare într-un alt stat, membru UE.
 
„Participarea la acest stagiu de pregătire a avut la bază rezultatele obținute de către reclamanți la evaluările întreprinse în scopul selectării elevilor participanți la acest program. Reclamanții au obținut mai multe premii la concursuri organizate de diverse instituții în Robotică și în «Computer Science»“, se arată în decizia instanței.
 
Potrivit documentului citat, ziua plecării în statul străin a coincis cu ziua desfășurării fazei finale a competiției de robotică la care cei doi elevi participau, astfel că au existat unele neînțelegeri cu privire la modul în care cei doi urmau să fie preluați de profesorii desemnați de liceu să se ocupe de programul Erasmus, pentru a putea pleca toți.
 
Dincolo de aceste aspecte, au existat o serie de neînțelegeri între cadrele didactice ale liceului și cei doi elevi la sosirea în statul european astfel că, la reîntoarcerea în țară, celor doi liceeni le-a fost scăzută nota la purtare.
 
Așa cum am precizat anterior, într-un proces separat, licenii au obținut în instanță anularea hotărârilor prin care le-au fost scăzute notele la purtare, judecătorii stabilind, printre altele, că „nu s-a respectat procedura legală prevăzută de art. 18 din Ordinul MENCS nr. 4742/2016 (...). Astfel sancțiunea mustrării scrise și scăderea notelor la purtare nu au fost supuse spre validare consiliului clasei. Astfel, nu consiliul profesoral este cel care validează propunerea de mustrare scrisă însoțită de scăderea notei la purtare, ci consiliul clasei conform art. 62 lit. c și f din Ordinul MENCS nr. 5079/31.08.2016 privind aprobarea Regulamentului Cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar, hotărârea consiliului profesoral din (...)2019 (...) prin care s-au scăzut notele la purtare fără a fi luata în discuție vreo sancțiune a mustrării scrise a elevilor este emisă cu nerespectarea dispozițiilor legale“.
 
Elevii nu au mai putut participa la concursuri
 
Odată anulate hotărârile prin care elevilor le-au fost scăzute notele la purtare, judecătorii Secției de contencios administrativ au analizat în ce măsură se impune acordarea daunelor morale, așa cum s-a solicitat.
 
„Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, respectiv diplomele primite de la diferite concursuri, rezultă că anterior emiterii actelor administrative ce au fost anulate de instanță reclamanții au participat la concursuri, respectiv concursul BRD First Tech Challenge, Olimpiada de Creativitate Științifică, obținând și premii“, au spus judecătorii.
 
Mai departe, aceștia au arătat că „martorul (...), fost profesor al reclamanților, a arătat că după ce reclamanții au fost sancționați, aceștia nu au mai putut participa la concursuri deoarece doamna director l-a rugat pe martor să nu îi mai implice în astfel de activități. Martorul a mai arătat că după incidentul din (...) majoritatea profesorilor au avut o atitudine ostilă față de reclamanți, inclusiv dirigintele“.
 
În întreg acest context, Tribunalul Constanța a decis să admită în parte cererea reclamanților.
 
„În speță, prin emiterea actelor administrative prin care s-a dispus scăderea notei la purtare a reclamanților, acte ce ulterior au fost anulate, au fost aduse atingere onoarei și reputației reclamanților, aceștia suferind un prejudiciu moral prin fapta săvârșită de pârât“, au spus judecătorii.
 
Așa cum am afirmat anterior, decizia Tribunalului Constanța a fost deja contestată de către reprezentanții liceului din Cernavodă, la Curtea de Apel Constanța.
 
Recent, dosarul a fost înregistrat pe rolul Secției de contencios administrativ și fiscal a instanței de control, unde se așteaptă stabilirea primului termen.
 
Sursa motivare: www.rolii.ro
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise, respectiv Portalul Instanțelor de Judecată și Portalul Jurisprudenței – Jurindex – rolii.ro
 
Citește și
Bullying la Colegiul Pedagogic, din Constanța? (GALERIE FOTO)
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii