Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:29 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Atacuri informatice cu viruși criptați prin utilizarea unui program creat de doi români. Ce au stabilit procurorii DIICOT

ro

30 Aug, 2022 16:46 1296 Marime text
DIICOT: Foto cu rol ilustrativ: Poliția RomânăPrin rechizitoriul din data de 14.07.2022, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală au dispus trimiterea în judecată a doi inculpați pentru săvârșirea infracțiunilor de operațiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice.

Potrivit unui comunicat al DIICOT, în cauză s-a reținut că, în perioada 2014 - 2020, inculpații au produs un program malițios, capabil să cripteze viruși informatici care să nu poată fi detectați de către programele anti-virus ale sistemului informatic atacat, pe l-au distribuit/oferit spre vânzare prin intermediul unui site.

„Pe parcursul cercetărilor, au fost identificate 2.153 de atacuri informatice cu viruși criptați prin utilizarea acestui program, care permiteau captarea și transmiterea informațiilor stocate de sistemul infectat către atacator, realizarea de capturi de ecran, transmiterea de parole, colectarea de date și înregistrarea tastelor apăsate de către victimă. Parte din sistemele informatice atacate în această modalitate puteau fi controlate de la distanță de către atacatori.
O parte din atacurile informatice efectuate cu viruși criptați prin intermediul programului dezvoltat de cei doi inculpați au avut loc pe teritoriul României.
Programul a fost cu comercializat la prețul de 35/60 euro, respectiv 25/50 euro, tariful fiind diferențiat pentru străini și români, plata fiind efectuată prin intermediul serviciilor online sau în monede virtuale, inculpații obținând sume de peste 500.000 lei, respectiv 120.000 de lei, fiecare, cu care au achiziționat bunuri mobile și imobile de valoare“ - au mai precizat procurorii DIICOT.

În cauză a fost dispus sechestru asigurător și poprire asupra conturilor deținute de inculpați, fiind solicitată confiscarea sumelor dobândite ca produs al infracțiunii de operațiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice.

Activitățile judiciare au fost efectuate împreună cu Direcția de Combatere a Criminalității Organizate.

„Dosarul a fost înaintat spre competentă soluționare Tribunalului Dolj.
Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță, spre judecare, situație care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție“ - au mai precizat procurorii DIICOT.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii