De-ale iernii
Evenimentele iernii in Constanta
07:12 24 01 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Părintele Ghelasie îndeamnă la rugăciune Mănăstirea „Sfântul Ioan Rusul“, unde chemarea Domnului se aude din tăcerea pietrelor (galerie foto)

ro

04 Feb, 2016 00:00 6668 Marime text


Sunt multe voci care susţin, chiar şi astăzi:  „Dobrogea nu e România!“. Am putea să le dăm dreptate, căci Dobrogea este un ţinut atât de uimitor, atât de unic, încât nu se compară cu nicio altă zonă din ţară! Dobrogea este palma de pământ care soarbe din valurile Pontului Euxin şi care a purtat cei mai înalţi şi mai vechi munţi ai Europei. Este ţinutul disputat de apă şi de pietre, de vânt şi de soare, de sfinţi şi de dinozauri. Cine s-ar fi gândit că în fascinanta Dobroge, creştinii îl pot găsi pe Dumnezeu în mijlocul unei cariere de piatră?
 

Povestea Mănăstirii „Sfântul Mucenic Ioan Rusul“ nu este veche. Începe în luna iunie a anului trecut, atunci când Înaltul Ierarh al Tomisului a pus piatra de temelie a viitoarei case a Domnului. „Aici, Mântuitorul Hristos şi-a aşezat tronul. De aceea se cuvine ca toţi cei care au făgăduit şi au fost citiţi aici drept ctitori să se grăbească, să nu lase tronul lui Dumnezeu pradă intemperiilor şi să se grăbească să facă lăcaş aici, cum s-a făgăduit prin rugăciune. În câteva luni credem că va fi ridicată biserica aceasta, care nu este aşa de mare, dar este atât de dorită“, erau cuvintele rostite de ÎPS Teodosie la punerea pietrei de temelie a sfântului lăcaş al Domnului.

Inima din piatră

De mănăstirea ocrotită de Sfântul Mucenic Ioan Rusul te apropii în timp ce te depărtezi de lume. De pe DN 22, care porneşte către Tulcea, imediat după podul de cale ferată şi după ce întrezăreşti Popasul Taşaul, un indicator timid arată că, luând-o la stânga, ajungi la mănăstirea ocrotită de Sfântul Ioan Rusul. Pe un drum tehnologic care deservea cariera de la Sitorman, lăsând de-o parte şi de alta cratere şi mormane de piatră, după câteva sute de metri de la şoseaua naţională se văd primele semne de viaţă, într-un decor selenar, ce pare desprins din filmele SF. Printre dealurile de piatră, înainte de a observa turla bisericuţei, vedem drapelul românesc, ce se unduieşte în văzduh, dând de ştire că acolo găsim suflet. O aşezare mică, e drept, care numără momentan doar două suflete. Calde şi primitoare. 
 
Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Teodosie, ieromonahul Ghelasie Abrudan a venit în locurile acestea ascete ale Dobrogei pentru a-i închina lucrarea sa Domnului. Părintele Ghelasie a venit din judeţul Alba în locurile pe unde a călcat şi a propovăduit credinţa Sfântul Apostol Andrei. Convins de ÎPS Teodosie că ţinutul dintre Dunăre şi mare are nevoie de un duhovnic blând la vorbă şi la sfat, părintele Ghelasie a venit la Mănăstirea Colilia, după ce fostul duhovnic, părintele Dometian, se mutase la Domnul. Părintele Ghelasie s-a obişnuit pe aceste meleaguri cu vitregia ţinutului Dobrogei, cu vântul care taie pământul în lung şi în lat, cu jivinele ale căror existenţă se împleteşte, vrând-nevrând, cu cea a blajinilor călugări.

Un loc în care Dumnezeu aşteaptă să îmbrăţişeze tinerii

„În 2003, am ales calea bisericii. Am fost călugăr mai întâi în schitul Cergăul Mic. Aici (n.r în Dobrogea) am ajuns cu ajutorul ÎPS Teodosie, care îmi veghează duhovniceşte paşii în prezent. Prin imensa sa iubire de oameni şi de Domnul, am primit îngăduinţa de a veni în aceste locuri şi de a ridica acest sfânt lăcaş, care îl are ca ocrotitor pe Sfântul Mucenic Ioan Rusul. Paraclisul, închinat Sfinţilor Români, l-am ridicat cu ajutorul oamenilor iubitori de Dumnezeu, în câteva luni.
 

De curând am terminat şi cele două chilii. Vrem să facem aici un lăcaş închinat mai ales lucrării duhovniceşti. Am vrea să facem ceva pentru tineri, pentru copii. Fie o şcoală, o grădiniţă, un orfelinat, un after school. Nu ştim încă precis, dar Domnul ne va îndruma paşii spre ce este mai bine să facem. Ceva pentru copiii şi tinerii noştri, care au nevoie să se apropie de Dumnezeu“, ne-a vorbit părintele Ghelasie.

 
Mica aşezare monahală din inima carierei Sitorman se întinde pe 15.000 de metri pătraţi. Deocamdată, aici se află doar paraclisul de lemn, în care domneşte pacea şi unde mirosul de mir îndeamnă la rugăciune, altarul de vară, realizat din lemn, care o are drept ocrotitoare pe Sfânta Cuvioasă Matrona, un corp de chilii şi pământul reavăn înconjurat de tricolor, unde se află îngropată piatra de temelie a bisericii care va purta hramul Sfântului Mucenic Ioan Rusul.

„Noi, călugării, trebuie să ne obişnuim cu astfel de locuri“

„Sfântul Mucenic Ioan Rusul nu-şi putea afla o mănăstire decât în astfel de locuri stăpânite de piatră. Şi asta deoarece, dacă ne uităm în viaţa sfântului, vedem că el a fost ţinut prizonier in ţinutul Procopie, aproape de Cezareea Palestinei, în Asia Mică, şi apoi vândut unui agă (ofiţer superior) turc, ce conducea o tabără militară de ieniceri şi administra, practic, această zonă a Capadociei de astăzi. Este o zonă care se identifică cu oraşul Urgup de astăzi, un oraş la fel de stâncos şi de pietros ca şi această zonă“, a declarat purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului, preotul Eugen Tănăsescu.

 
„Noi, călugării, trebuie să ne obişnuim cu astfel de locuri. Aşa cum Domnul Iisus s-a obişnuit cu pustia. În asta văd chemarea“, ne-a răspuns, sincer, părintele Ghelasie, când l-am întrebat de ce a ales să ridice o casă a Domnului în cariera de piatră. Paşii săi au fost îndrumaţi aici din iubirea de oameni, din dorinţa de a face ceva pentru tineri, de a-i apropia pe aceştia de Dumnezeu. „În Mănăstirea «Sfântul Ioan Rusul», tinerii îşi vor afla răspunsurile şi se vor apropia de Dumnezeu.
 

Părintele Ghelasie are pentru toţi o vorbă înţeleaptă. „De Dumnezeu şi de lume te apropii prin a-ţi vedea propriile păcate… Şi pentru a le vedea, trebuie să te apropii de un preot duhovnic. Prezenţă Bisericii este permanentă. Doar că oamenii nu o simt. Pentru că nu vin la biserică, nu îşi deschid sufletul către biserică şi către Dumnezeu. Toţi preoţii sunt buni. Nu există preoţi mai puţin buni, pentru că menirea tuturor e aceasta, de a apropia oamenii de Dumnezeu şi de a-i face să îşi cunoască sufletele“, ne-a povestit, cu vorba-i blajină, părintele Ghelasie.

 
În jumătate de an, cu ajutorul Celui de Sus, părintele Ghelasie a ridicat aici micul paraclis din lemn, câteva chilii şi altarul de vară. Lumina o are de la nişte panouri solare, iar căldura, de la o centrală pe lemne. Toate au fost achiziţionate cu sprijinul administraţiei publice locale de la Mihail Kogălniceanu, de care aparţine teritorial mănăstirea, şi al oamenilor.
„Cea mai mare nevoie a noastră este de rugăciune!“, ne-a spus părintele, când l-am întrebat care sunt nevoile cu care se confruntă aici, în mijlocul carierei de piatră. „Cu ajutorul lui Dumnezeu se fac toate. Aşa ne-a ajutat să ridicăm toate până acum. Al Celui de Sus şi al oamenilor cu credinţă în suflet. Aşa se fac toate!“, a declarat părintele.
 
Dar nevoi mai sunt. Şi multe. Biserica mare trebuie construită, mai este nevoie de câteva chilii, dar mai ales de locul în care părintele îi aşteaptă pe tineri.

Sursa foto: amfostacolo.ro

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Didi 05 Feb, 2016 17:52 Asta este hoție pe fata, băi nenorocitilor, hoarde de hoti cu sutane ! Cine a dat aprobare marelui bărbos cu glas tremurat, sa puna stăpânire pe locurile acelea??? A orbit toata lumea in tara aia??? Treziți-vă, băăă, ca o sa va stăpânească barbosu' pe toti !!!