Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:31 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Trei puncte vitale pentru FC Farul

ro

30 Nov, 2007 00:00 968 Marime text
1196363760.jpg

Ion Marin: "Daca vrem trei puncte, trebuie sa iesim epuizati de pe teren; cerem sprijinul marelui public, iar galeria sa revina alaturi de echipa"

Tehnicianul marinarilor a declarat, inainte de meciul de duminica cu Poli Stiinta Timisoara, ca echipa trebuie sa obtina cele trei puncte, avand ca obiectiv victorii in meciurile care au mai ramas de jucat pe teren propriu in acest an. Ion Marin doreste ca la meciul cu banatenii jucatorii sai sa dea totul pe teren pentru a obtine victoria. Acesta este de parere ca pentru a invinge, jucatorii sai trebuie sa formeze in teren o adevarata echipa, sa fie disciplinati tactic, agresivi si sa se angajeze total. De asemenea, tehnicianul cere suporterilor sa fie prezenti in numar mare la stadion pentru a incuraja echipa, mai ales acum cand se afla intr-o situatie delicata. "Daca vrem trei puncte, trebuie sa iesim epuizati de pe teren. Cerem sprijinul marelui public, iar galeria sa revina alaturi de echipa. As prefera ca spectatorii sa vina sa incurajeze echipa si sa ma injure pe mine, decat sa lipseasca", a declarat Ion Marin. De asemenea, Dinu Todoran a afirmat ca in acest an Farul nu a aratat ca o echipa de prima divizie. "Va fi meci greu cu Timisoara, mai ales ca, pana acum, nu prea am aratat ca suntem echipa de Liga I. Speram sa ne revenim", a precizat mijlocasul constantean. Fundasul "rechinilor", Florin Maxim este de parere ca Poli poate fi invinsa duminica. "Poli are in Gigel Bucur, fostul meu coechipier de la Sportul, un atacant de temut. Periculos, rapid, cu executii. Speram sa-l anihilam. Poli poate fi invinsa. Are si ea minusurile ei", a punctat si fundasul stanga Florin Maxim. Ion Marin nu-i va putea utiliza la meciul de duminica pe Decebal Gheara, care nu este inca recuperat dupa accidentarea din meciul cu Universitatea Cluj, si pe Mala care va reveni abia in ziua meciului in tara dupa ce va participa la o actiune a nationalei tarii sale. Echipa constanteana mai are de disputat in acest an doua meciuri, acasa cu Universitatea Craiova si in Ghencea cu Steaua. In pauza competitionala, "rechinii" vor efectua doua cantonamente in strainatate de iarna, primul in localitatea cipriota Ayia Napa, in intervalul 15-25 ianuarie, iar cel de-al doilea in Antalya (Turcia), in perioada 1-11 februarie. Conducerea FC Farul a stabilit programul de pregatire din iarna, desi formatia pregatita de Ion Marin va mai disputa inca trei meciuri in 2007. Reunirea lotului va avea loc pe data de 7 ianuarie, iar pana la 15 ianuarie fotbalistii de la Farul se vor pregati la Constanta, pentru reacomodare la efort. In perioada 15-25 ianuarie, FC Farul va efectua un prim stagiu de pregatire in Cipru, la Ayia Napa, unde va disputa trei partide amicale, in 20, 22 si 24 ianuarie, in compania unor adversari ce nu au fost inca stabiliti. Dupa revenirea din Cipru, jucatorii pregatiti de Ion Marin se vor antrena la Constanta, iar in intervalul 1-11 februarie este programat al doilea cantonament in strainatate, de aceasta data in Antalya (Turcia). In stagiul de pregatire din Antalya, Farul va sustine cinci jocuri de verificare, in datele de 2, 4, 6, 8 si 10 februarie, adversarii urmand sa fie stabiliti ulterior.

Scris de: {autor}Paul SERBAN{/autor}

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii