Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
18:19 20 08 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Nelu Carastoian - „Cea mai mare bucurie din viaţa mea“ Gloria Băneasa a învins SSC Farul, care s-a oprit la 21 de victorii (galerie foto)

ro

27 Mar, 2017 00:00 7722 Marime text
Liderul Ligii a 4-a de fotbal a judeţului Constanţa, SSC Farul, a înregistrat sâmbătă prima înfrângere în campionat, în runda a 22-a, după ce câştigase celelalte 21 de meciuri jucate! Performera este Gloria Băneasa, care a câştigat cu 2-1 (D. Nicolae 25, S. Mitea 44 / D. Zaharia 10) meciul jucat pe teren propriu cu echipa fanilor.

Plecată la Băneasa cu gândul obţinerii celei de-a 22-a victorii, SSC Farul a jucat însă slab, de nerecunoscut. În acelaşi timp, gazdele au oferit o replică susţinută, mobilizându-se şi reuşind să revină de la 0-1. Din minutul 64 însă, SSC Farul a jucat în inferioritate numerică, după de fundaşul Răvoiu a primit cartonaş roşu, pentru două avertismente. În plus, formaţia din Constanţa a contestat două decizii ale arbitrilor, acordarea golului doi al gazdelor şi anularea, în minutul 90+3, pe motiv de ofsaid, a unei reuşite a lui Bumbac. SSC Farul a fost susţinută şi la Băneasa de suporteri, membrii grupului Baricada afişând mesajul „În ţară stadioane, la Constanţa festivale“.

Ion Barbu - „Sper să fi fost doar un accident“

SSC Farul (antrenori, Ion Barbu şi Gică Mina; director tehnic, Viorel Farcaş) a jucat cu: Vl. Neagu - Meleandră (46 Bumbac), Ţăranu, Răvoiu, D. Popa - Al. Grigoraş, Ochia (cpt.), R. Neagoe, V. Şicu (45 Abibula) - D. Zaharia, Mazilu (72 Pavlicu). „Este un rezultat neaşteptat. Îmi pare rău, dar se întâmplă şi la case mai mari. Sper să fi fost doar un accident. Am jucat foarte prost, însă, în ciuda acestui fapt, puteam chiar să şi batem, dacă nu erau acele decizii ale arbitrilor. Noi considerăm că nu trebuia acordat al doilea gol al Gloriei Băneasa, iar golul lui Bumbac trebuia validat. Totuşi, nu ne stă în caracter să dăm vina pe arbitraj. La valoarea jucătorilor noştri, trebuia să ne impunem“, a declarat Ion Barbu. 

„Meritul este al băieţilor“ 

„Este cea mai mare bucurie din viaţa mea. Am mai avut o mare satisfacţie atunci când am ajuns antrenor la Mangalia în Divizia B. În sinea mea, speram la o victorie cu SSC Farul, dar n-am putut face şi afirmaţia. Suntem neînvinşi de când am preluat banca tehnică a Gloriei, având şapte victorii şi un egal. Am revenit de multe ori pe tabelă. Meritul este al băieţilor, în condiţiile în care ne vedem doar în ziua meciului. S-au mobilizat foarte bine şi de această dată“, a spus Nelu Carastoian, antrenorul echipei din Băneasa. Gloria a început meciul cu: Mirică - R. Marin, S. Mitea (cpt), Lefterică, Sali Sever - D. Filip, Cabason, Fugaru, Banu - Geileanu, D. Nicolae. Au mai jucat Salim, G. Ionescu şi Calagi. 

CS Năvodari a recuperat un punct 

La juniori, s-a impus SSC Farul cu 2-1. În urma eşecului de la Băneasa, avansul SSC Farul faţă de a doua clasată, CS Năvodari, s-a redus de la nouă la opt puncte, după ce vice-lidera nu a reuşit să câştige la Comana, făcând egal. Celelalte rezultate ale etapei au fost: Avântul Comana - CS Năvodari 2-2 la seniori, 1-6 la juniori, CFR Constanţa - CS Agigea 1-3 (3-5), CS Mihail Kogălniceanu - Gloria Albeşti 2-1 (3-2), Victoria Mihai Viteazu - Voinţa Valu lui Traian 6-1 (1-5), Ştiinţa Poarta Albă - Unirea Topraisar 0-3 (0-5), Farul Tuzla - CSO Ovidiu 1-1 (1-5) şi Sparta Techirghiol - Viitorul Fântânele 0-5 (0-8). Dubla întâlnire Portul Constanţa - CS Eforie a fost amânată. 

Clasamente 

Liga a 4-a: la seniori - 1. SSC Farul - 63p, 2. Năvodari - 55p, 3. Fântânele - 53p, 4. Agigea - 46p, 5. Eforie - 40p, 6. Mihai Viteazu - 35p, 7. Băneasa - 34p,8. Techirghiol - 34p, 9. Albeşti - 32p, 10. Poarta Albă - 29p, 11. Ovidiu - 27p, 12. Portul - 24p, 13. Comana - 23p, 14. Mihail Kogălniceanu - 20p, 15. Valu lui Traian - 19p, 16. Tuzla - 14p, 17. CFR - 13p, 18. Topraisar - 12p; la juniori - 1. Năvodari - 61p, 2. Portul - 55p, 3. Fântânele - 52p, 4. Agigea - 45p, 5. Mihail Kogălniceanu - 41p, 6. Mihai Viteazu - 38p, 7. SSC Farul - 38p, 8. Topraisar - 38p, 9. Albeşti - 37p, 10. Ovidiu - 37p, 11. Băneasa - 26p, 12. Valu lui Traian - 23p, 13. Comana - 23p, 14. Techirghiol - 23p, 15. CFR - 17p, 16. Poarta Albă - 13p, 17. Eforie - 8p, 18. Tuzla - 0p.
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii