La 15 ani şi jumătate, un fotbalist din Cumpăna semna cu Steaua. Acum are 31 de ani şi s-a stabilit în Anglia „Am plâns de bucurie când zeul Lăcătuş mi-a dat o palmă părintească” (galerie foto)

Viaţa lui George Voicu, fiu al comunei constănţene Cumpăna, e plină de fotbal. De la 12 ani s-a închinat sportului-rege şi de atunci îmbrăţişează religia stadionului. A trecut pe la multe echipe, rămânând cu regretul că nu s-a realizat ca jucător pe măsura talentului şi a calităţilor sale fizice. A fost la Farul, Steaua, Midia Năvodari, FC Naţional, Electrica Dobrogea, Unirea Alba Iulia, Poiana Câmpina, iar în momentul de faţă este la Street (Anglia), unde se pregăteşte să îmbrăţişeze antrenoratul.

Născut şi crescut la Cumpăna, George a avut un model fotbalistic în familie. Pe tatăl său, Florică. Fost junior la Farul, iar apoi jucător la CFR Constanţa şi Cumpăna (evolua mijlocaş ofensiv, numărul 8), capul familiei Voicu i-a dat drogul sportului şi fiului său, care, la 12 ani, a început fotbalul la Cumpăna, chiar sub ochii părintelui său. Fiind un băiat înalt, i s-a dat postul de portar, care avea să-i rămână apoi toată cariera. George a stat însă puţin la Cumpăna, în scurt timp făcând pasul la juniorii Farului. A  fost remarcat la un meci de juniori de actualul antrenor al echipei mari, Ion Răuţă, care l-a adus la Constanţa. A fost repartizat la grupa lui Ştefan Petcu (1981), deşi George era născut în anul 1982, deci cu un an mai mic. „Ştefan Petcu este cel mai bun antrenor de juniori pe care l-am cunoscut. Am ieşit campion naţional cu această echipă, deşi nu jucam mai deloc, titularul din poartă fiind Adrian Vlas. Într-o grupă teribil de grea, am bătut Dinamo, U Cluj şi Oţelul şi am luat aurul. Mai jucau atunci la noi Feizula, Dimşa, Grămoşteanu, Morăraşu... Era o echipă foarte bună. La Farul am stat până la 15 ani, când am făcut un pas mare în cariera şi în viaţa mea. Am plecat la Steaua. Neavând şanse să joc în faţa lui Vlas, tata a hotărât să mergem la Bucureşti şi, pur şi simplu, să facem o întrebare dacă pot da un test la Steaua. Este o poveste foarte frumoasă”, istoriseşte George Voicu.

S-a aşezat între Miu şi Reghecampf

Cei doi au ajuns la stadionul din Ghencea la ora 10.00 şi au bătut la uşa lui Marcel Puşcaş, care era preşedinte atunci la Steaua. Băiatul avea 15 ani şi jumătate şi 1,85 m înălţime. Florică l-a întrebat pe Puşcaş dacă îl poate vedea cineva pe fiul său. La rândul său, preşedintele l-a sunat pe Tică Dănilescu, interesându-se cine avea antrenament la ora aceea. Norocul lui George a fost că era chiar cel al echipei mari! „Pe vremea aceea, jucau la Steaua Lăcătuş, Rotariu, Dennis Şerban, Belodedici, Răchită, Reghecampf, Miu sau Ritli. M-au echipat şi m-au dus în vestiar. Îmi tremurau ghetele în picioare de emoţie. Ţin minte că m-am aşezat între Miu şi Reghecampf. Apoi au intrat în vestiar antrenorul principal Mihai Stoichiţă şi cel de portari, Daniel Gherasim. După două minute, nea Mihai m-a luat la întrebări, că uitasem să şi vorbesc. După două antrenamente, unul dimineaţa şi unul seara, a doua zi m-au chemat să semnez contractul. Primul meu contract! Şi cu cine! Am semnat pe doi ani. Dar erau zile când mă antrenam cu echipa mare, cu cea de tineret, dar jucam la juniori, la grupa lui Sătmăreanu”, spune George. Aventura sa la Steaua se anunţa promiţătoare, însă nu a fost aşa. „Au început ghinioanele. Mihai Stoichiţă, cel care avea grijă de mine, a plecat de la echipă. Au fost şi alte probleme, nu din vina mea, cert e că după opt luni m-am întors la Constanţa. Am plecat plângând de la Steaua, pentru că ştiam că aveam valoare şi puteam ajunge cineva. Trăisem un vis acolo. Eu, un copil de la ţară, eram cu Lăcătuş pe teren. Ţin minte că, odată, mi-a dat o palmă aşa, mai părintească, iar eu plângeam în cameră de bucurie că m-a băgat în seamă marele Lăcătuş, care era zeu în Ghencea”, povesteşte portarul.

Coleg de cameră cu Mircea Bornescu

George a a venit acasă cu moralul la pământ şi, la 17 ani, a început să joace la echipa de seniori din Cumpăna, la Liga a IV-a. După câteva luni însă, şansa i-a surâs din nou. Antrenorul Daniel Rădulescu, secund la Midia, l-a văzut la un meci de sală şi l-a luat la Năvodari. „Vreau să-i mulţumesc lui Daniel încă o dată pe această cale. La Midia, am prins lotul mare, dar concurenţa era acerbă, jucau fotbalişti foarte buni şi cu experienţă. Când am ajuns eu, apărau Gabi Dinică şi Milanovici, iar în teren, printre alţii, erau Bealcu, Ghişan, Ţuţu Chirea... Am stat doi ani la Midia, însă am jucat doar la juniori, iar banca echipei mari am prins-o într-o singură partidă, un meci de Cupa României cu Sportul Studenţesc”, arată George Voicu. Nici perioada Midia nu s-a încheiat cum ar fi vrut tânărul portar, pentru care a apărut oportunitatea de a se transfera la FC Naţional, în prima ligă, unde între timp ajunsese antrenor Mihai Stoichiţă, iar din echipă făcea parte mijlocaşul constănţean Marius Axinciuc. Midia şi clubul bucureştean nu au căzut însă de acord, după trei luni de negocieri, timp în care portarul doar s-a antrenat cu „bancarii”. „Cât timp am stat în Cotroceni, Marius Axinciuc a avut grijă de mine. A fost un moment cheie în viaţa mea atunci. Puteam să intru în circuitul Diviziei A. Urma să fiu al treilea portar la FC Naţional, dar Viorel Căpriţă, preşedintele de atunci al Midiei, nu mi-a dat drumul”, îşi aminteşte, cu amărăciune, George. Pentru el, au urmat şase luni negre, în care s-a antrenat singur, după care Dan Rădulescu i-a dat din nou o mână de ajutor, luându-l la Electrica Dobrogea Constanţa, în Divizia C, unde a stat un an. După care a ajuns la un nivel superior, la Unirea Alba Iulia, unde l-a propus fostul arbitru Frăţilă. Portarul de 1,91 m a plecat în cantonament la Sovata cu noua echipă, iar după un meci cu Tg. Mureş a semnat contractul cu Unirea. La această formaţie l-a cunoscut şi a împărţit camera cu portarul Mircea Bornescu (actualmente la Petrolul Ploieşti, în Liga 1). A fost bun prieten şi cu actualul antrenor Alexandru Pelici (atunci era jucător) şi a lucrat cu tehnicianul Aurel Şunda, „toţi, nişte oameni extraordinari”. „Toată lumea era foarte mulţumită de mine, progresam în fiecare zi şi mi se spunea că am un viitor mare. Mi-am bătut joc însă de mine şi de cariera mea. Îi sfătuiesc pe cei mai mici, care au şanse în fotbal, să le preţuiască şi să profite la maximum de ele. Dacă-l păcăleşti, fotbalul se răzbună. Am constatat asta pe pielea mea”, spune Voicu.   

Contracte ratate la FC Kavala şi FC Maidstone United

După episodul Alba Iulia, în cariera lui Voicu a urmat un declin. A venit în Constanţa, a jucat la Aurora 23 August, apoi la Cumpăna, unde era un proiect frumos, cu investiţii, dar formaţia a ratat promovarea în Liga a 3-a în ultimele trei etape. După acest sezon, oficialii de la Midia şi-au adus aminte de el şi l-au luat din nou la Năvodari, în Liga a 2-a. „Gogu Stamate, care era la club de mult timp, m-a chemat. Am semnat şi au urmat doi ani frumoşi. După care au început accidentările. Am plecat în Grecia, la FC Kavala, unde am ratat contractul, întrucât mi-am rupt mâna după două săptămâni. A fost prima za din lanţul ghinioanelor. M-am întors în ţară, iar după opt luni am început să joc în Liga a 3-a, la 23 August. După un sezon, m-am dus în Anglia, să dau probe la o echipă de semi-profesionişti, FC Maidstone United, dar şi aici am pierdut contractul, după ce, în ultima săptămână de teste, mi-am fracturat glezna. Iarăşi acasă şi, după ce m-am refăcut, am semnat cu Poiana Câmpina, unde era antrenor Ştefan Nanu, echipă care, după şase luni, s-a desfiinţat. A fost momentul la care am renunţat să mai joc la un nivel înalt. Am venit la Cumpăna şi am mai evoluat două sezoane, după care am părăsit Constanţa şi România, stabilindu-mă în Anglia. Privind înapoi, marele meu regret este că nu am rămas la Farul mai mult şi că nu am profitat de şansa de la Alba Iulia”, arată George Voicu.

Învaţă pentru Level One

Orașul englez în care s-a stabilit portarul, alături de familie, este Street, în regiunea Somerset (o oră de Bristol și trei de Londra). A jucat la clubul local, Street Football Club, unde a antrenat şi portarii, iar în prezent s-a lăsat de fotbal, urmând ca în toamnă să înceapă cursurile Şcolii de antrenori. „Învăţ foarte mult, pentru că vreau să îmi iau licenţa Level One, să pot începe să antrenez. Odată ce ai Level One, poţi pregăti formaţii de nivel bun, care deţin echipe de rezerve, de tineret şi au buget destul de bun. Este un început”, mai spune fostul fotbalist din Cumpăna.