Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:55 21 07 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Handbalistele de la CSU Neptun dau piept cu o fostă campioană a României

ro

03 Apr, 2013 00:00 1167 Marime text
Liderul Diviziei A de handbal feminin, CSU Neptun Constanţa, se confruntă în campionat duminică, 7 aprilie, de la ora 11.00, pe teren propriu, cu o fostă campioană a României, Ştiinţa Bacău. Duelul dintre cele două formaţii este de data aceasta disproporţionat, gazdele plecând din postura de favorite, după ce s-au impus lejer în tur, scor 27-18. În plus, CSU Neptun va avea câteva zile de refacere în plus faţă de Ştiinţa. Constănţencele au jucat în devans, sâmbătă, disputa din etapa a 20-a (41-31 la Bucureşti cu Rapid CFR), în vreme ce băcăuancele vor susţine meciul cu Nova Force Giurgiu mâine. „Este liniştea dinaintea furtunii. Am susţinut unele jocuri ceva mai uşoare (şi mai urmează câteva), în care echipa a avut două obiective: să obţină punctele puse în joc şi să evite accidentările. Totul, pentru a pregăti meciurile decisive în lupta pentru obţinerea promovării, pe care le vom disputa în ultimele trei etape: cu Ştiinţa Bucureşti şi HM Buzău, ambele în deplasare, şi cu LPS Iaşi, pe teren propriu”, a declarat Traian Bucovală, directorul sportiv al Neptunului, pentru site-ul oficial al clubului. Confruntarea CSU Neptun - Ştiinţa Bacău va fi arbitrată de ploieştenii Marian Gabriel Babău (26 de ani) şi Alexandru Roibu (27 de ani). Cei doi au condus în această ediţie de campionat câte un meci al echipelor care se confruntă duminică: Ştiinţa Bacău - Rapid 27-26 (partidă în care oaspetele au reclamat nevalidarea unui gol valabil la ultimul atac) şi Spartac Bucureşti - CSU Neptun 23-38.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii