Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:04 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Două înfrângeri pentru FC Viitorul Academia Farul Constanţa, victorie şi egal cu Juventus (galerie foto)

ro

12 Apr, 2017 00:00 2551 Marime text
Echipele Academiei de Fotbal Farul Constanţa au încheiat neînvinse etapa a 20-a a Ligii Elitelor, în care au întâlnit pe teren propriu Juventus Bucureşti. La categoria de vârstă Under-19 (juniori A, născuţi după 1 ianuarie 1998), jucătorii pregătiţi de Lucian Marinof au câştigat cu 2-1, în vreme ce la Under-17 (juniori B, născuţi după 1 ianuarie 2000; antrenor, Gabriel Şimu), scorul întâlnirii de la Constanţa a fost 2-2.
 
FC Viitorul, în schimb, a pierdut ambele întâlniri din această rundă, jucate în fieful echipei Poli Iaşi. La U-19, gazdele s-au impus cu 2-1, în vreme ce la U-17 formaţia din Iaşi a câştigat cu 1-0. Antrenorii FC Viitorului sunt Nicolae Roşca (U-19), respectiv Constantin Fălină (U-17). În clasamentul juniorilor A, FC Viitorul e a doua în clasament, cu 47 de puncte, în vreme ce Academia Farul ocupă poziţia a cincea, cu 32 de puncte. La juniori B, FC Viitorul se află pe ultima treaptă a podiumului, cu 42 de puncte, iar Academia Farul se află pe locul zece, cu 21 de puncte.
 
Sursa foto: Facebook (Academia Farul) 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii