Cupa Mondială şi Campionatul European de Kung-Fu se vor disputa la Constanţa
Cupa Mondială şi Campionatul European de Kung-Fu se vor disputa la Constanţa
22 Mar, 2014 00:00
ZIUA de Constanta
2319
Marime text



Ceremonia de deschidere este programată pe 26 iulie, de la ora 10.00, la Sala Sporturilor, iar pe 27 iulie, după ceremonia de închidere, de la ora 19.00, delegaţiile participante sunt invitate la o petrecere, care va începe la ora 22.00.
Până atunci, sala de sport de la Casa Tineretului din Mangalia va găzdui, în perioada 28 - 30 martie, un curs de pregătire în Kung-Fu pentru instructori şi antrenori. Participarea este obligatorie pentru toţi cei care doresc să avanseze în grad (cu centură neagră) sau care doresc să îşi deschidă săli de antrenament în Kung-Fu. Preşedintele Asociaţiei Române de Kung-Fu, Florin Iordănoaia (6 Duan Kung-Fu), a precizat că participarea sportivilor avansaţi care doresc să devină instructori este condiţionată de vârsta minimă de 18 ani şi de gradul minim 1Qi (centura maro). Nu se percep taxe de participare.
Nouă constănţeni în conducerea ARK
La Constanţa a avut loc şi Adunarea Generala a Asociaţiei Române de Kung-Fu. În urma alegerilor, care au completat locurile vacante, a fost desemnată noua structură de conducere a ARK, din care fac parte şi nouă reprezentanţi ai judeţului Constanţa: preşedinte - Florin Iordănoaia (reprezentantul CS Marea Neagră Constanţa); vicepreşedinţi - Departamentul de luptă sportivă - Mircea Stoian (Axiopolis Cernavodă), Departamentul de luptă sportivă cu armele - Laurenţiu Palangă (CSC Mihail Kogălniceanu), Departamentul de pregătire pentru autoapărare, efort fizic şi anduranţă de tip militar (sport militar) - Gheorghe Istrate (CS Marea Neagră Constanţa), Departamentul de „Taichi Tradiţional” - Costel Safta (CS Noua Generaţie Mangalia), Departamentul pentru cultură chineză - Radu Laurenţiu Iorguş (CS Shaolin Callatis Mangalia); secretar general - Mihai Câju (CS Panda Poarta Albă); preşedintele Comisiei de Apel - Adriana Lepădatu (CS Marea Neagră Constanţa); preşedintele Comisiei anti-doping - Ciprian Ştirban (CS Wushu Maxx Mangalia).
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii