Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
06:29 11 12 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

„Constanţa e a mea“ Maraton al sporturilor şi o spectaculoasă paradă, în weekend, la Constanţa (galerie foto)

ro

18 May, 2017 00:00 4818 Marime text
În acest weekend, sâmbătă şi duminică, sub deviza „Constanţa e a mea“, la Constanţa se vor desfăşura evenimente ale sportivilor, ale elevilor şi ale studenţilor, cu ocazia Zilelor Constanţei.
 
Sâmbătă, în intervalul orar 10.00 - 19.00, pe platoul din fata Cazinoului Constanţa va avea loc un maraton al sporturilor, susţinându-se jocuri şi demonstraţii la mai multe discipline, în reprize de câte o oră. Duminică, de la ora 10.00, cu plecare de la Sala Sporturilor, elevi, sportivi şi studenţi vor participa la o paradă oficială, până la Cazino, zonă unde, între orele 11.30 şi 13.30, se vor desfăşura şi un atelier de creaţie, un concert a cinci formaţii din licee constănţene şi concursuri sportive.
 
Acţiunile din cele două zile sunt organizate de Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Constanţa, împreună cu Consiliul Judeţean al Elevilor Constanţa, Primăria Municipiului Constanţa şi Asociaţia Terra Semper Fidelis - Perspectivă pentru Viitor, alături de partenerii lor.
 
„Ne-am dat mâna pentru a organiza aceste evenimente şi a sărbători oraşul nostru. Primul cuvânt pe care l-aş spune ar fi că ne dorim o Constanţă mai frumoasă, mai curată, mai veselă, iar aceste lucruri depind de noi. Iniţiativa a plecat de la Consiliul Judeţean al Elevilor, iar noi toţi am răspuns prezent. Ne-am bucura să simţim deviza «Constanţa e a mea», a fiecăruia dintre noi. Aceşti minunaţi tineri ne provoacă, şi ne place acest lucru. Organizăm pentru prima data un astfel de eveniment. Sperăm ca vremea să ţină cu noi“, a declarat Mariana Solomon, directorul DJST Constanţa. 

Cluburile sportive îşi promovează disciplinele 

În ce priveşte Maratonul Sporturilor, de sâmbătă, s-au lansat invitaţii către cluburile sportive pentru a-şi promova disciplinele. „Au fost foarte multe solicitări şi am încercat să-i cuprindem pe toţi“, a explicat Mariana Solomon. În faţa Cazinoului, va fi montată o suprafaţă de joc, iar programul este următorul: 10.00 - 11.00 - dans sportiv; 11.00 - 12.00 - rugby, tenis, dans sportiv (LPS „Nicolae Rotaru“; reprezentant, Magda Martinescu); 12.00 - 13.00 - baschet (BC Athletic Constanţa; Alexandru Olteanu); 13.00 - 14.00 - volei (CS Flamingo Constanţa) şi dans sportiv (Dance World Studio Constanţa), reprezentanţi Viorel Oprea, respectiv Cosmina Drăgan; 14.00 - 15.00 - karate (CS Karate Dinamic Constanţa; Gabriel Popescu); 15.00 - 16.00 - free style dance (Colegiul Naţional „Mihai Eminescu“ Constanţa; Janet Hârbu); 16.00 - 17.00 - handbal (HC Farul Constanţa; Enis Murtaza); 17.00 - 18.00 - fotbal, fotbal-tenis (Fundaţia Giovani Bosco; Cornel Gabor); 18.00 - 19.00 - streetball (Asociaţia Judeţeană de Baschet; Andrei Talpeş). „Este open, poate veni oricine să vadă ce reprezintă o disciplină sportivă, dar în acelaşi timp poate şi intra pe teren, să-şi încerce calităţile fizice. Cine vrea să facă mişcare este primit cu inima deschisă“, a mai spus Mariana Solomon. 

Paradă cu surprize 

A doua zi, grupul tinerilor care vor participa la paradă va avea ca ante-mergător fanfara, iar traseul, de la Sala Sporturilor, este următorul: bulevardul Tomis - termele romane - Cazinoul. În paradă se merge în ordinea: unităţile şcolare, cluburile sportive şi universităţile (UMC, „Andrei Şaguna“, „Ovidius“ şi Academia Navală „Mircea cel Bătrân“).
 
„Pe parcurs, fiecare va transmite un mesaj specific. Va fi o surpriză şi pentru noi, pentru că sunt sigură că au pregătit surprize“, a punctat Mariana Solomon. Ajunşi pe faleză, participanţii vor defila până în faţa Cazinoului, unde vor ajunge la ora 10.45, fiind aşteptaţi de oficialităţi. Până la ora 11.00, primarul municipiului Constanţa, Decebal Făgădău, Ilie Floroiu, directorul CS Farul, un elev olimpic şi un sportiv celebru, jucătorul de tenis de masă Cristian Pletea, vor transmite câte un mesaj. 

Două ore pline 

Între 11.30 şi 11.30, cei prezenţi vor urmări mesajele unităţilor de învăţământ, ale cluburilor sportive şi ale universităţilor, după care, în intervalul 11.30 - 13.30, au fost programate un atelier de creaţie (cu premii), la iniţiativa Palatului Copiilor (în interiorul Cazinoului), un concert (la care vor participa cinci formaţii alcătuite din elevi ai liceelor constănţene) şi concursuri sportive (între cinci şi şapte) cu premii. În zonă, vor fi două puncte în care se vor distribui dulciuri şi apă, iar premiile vor fi acordate de DJST Constanţa şi de un sponsor. 

Alte activităţi de Zilele Constanţei 

„Este un eveniment despre copii, despre sport şi despre ce e mai frumos în noi. Am susţinut şi vom susţine educaţia şi sportul. Constanţa arată tot mai mult că are valori, mai ales în rândul copiilor“, a declarat Mihaela Popescu, director Organizare Evenimente la Primăria Constanţa, care a mai arătat că, în afară de aceste acţiuni, de Zilele Constanţei vor mai avea loc, în Piaţa Ovidiu, Festivalul Scoicilor (care începe astăzi, la ora 10.00, şi se încheie duminică, 21 mai) şi un concert de muzică folclorică din zona Dobrogei, organizat, astăzi, de la ora 18.00, împreună cu Arhiepiscopia Tomisului.
 
„Ca de fiecare dată, ISJ Constanţa răspunde cu plăcere oricărei invitaţii şi iniţiative de promovare a tinerilor municipiului şi ai judeţului Constanţa. Am transmis o invitaţie liceelor din Constanţa pentru a se înscrie la acest eveniment, fiind confirmată prezenţa în acest moment a aproximativ 450 de elevi însoţiţi de cadre didactice“, a spus şi Gabriela Bucovală, inspector şcolar general al ISJ Constanţa.

 „În Constanţa, sportul e o religie“ 

„Avem copii frumoşi şi deştepţi, de care ne bucurăm şi care ne bucură cu rezultatele lor. Este bine că vor fi văzuţi de cei care nu-i ştiu, cu ocazia acestei parade. În ultima perioadă, constănţenii noştri, precum Simona Halep, Gică Hagi sau Horia Tecău, ne-au adus multe bucurii sportive. Am demonstrat că avem valoare şi că ştim să ne preţuim valorile. În Constanţa, sportul e o religie“, a spus Andrei Szemerjai, directorul LPS „Nicolae Rotaru“.
 
„Întrucât şi CS Farul face parte din viaţa oraşului, era normal să participăm şi noi la acest eveniment. E Ziua Constanţei, a noastră, a tuturor. Vom avea la acţiuni între 60 şi 80 de sportivi, cu antrenori“, a punctat Ilie Floroiu, directorul CS Farul.

 „Spiritul sportiv şi educativ trebuie promovat“

„Prin acest eveniment, am vrut să se ştie că tinerii din municipiul şi judeţul Constanţa sunt implicaţi şi că le pasă de oraşul lor. Am vrut să dovedim creativitatea lor. Scopul nostru este de a face o activitate frumoasă, de care să se poată bucura toată lumea“, a spus Vlad Dogaru, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean al Elevilor. „Graţie unui asemenea tip de eveniment, tinerii vor avea posibilitatea de a influenţa mediul în care trăiesc şi de a scăpa de negativitatea de zi cu zi. Spiritul sportiv şi educativ trebuie promovat. Va fi o acţiune deosebită“, a precizat Andrei Talpeş, preşedintele Asociaţiei Terra Semper Fidelis.
 
Sursa foto: ZIUA de Constanţa
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii