Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:58 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Complexul se va numi Atena Swim Center. În două luni e gata Iată cum va arăta bazinul pe care-l construieşte Răzvan Florea la Constanţa

ro

20 Apr, 2013 00:00 9225 Marime text
Complexul de nataţie pe care-l ridică Răzvan Florea în buricul Constanţei, pe strada Avram Iancu, va fi gata în două luni. Campionul a ales şi numele pe care-l va purta bazinul, realizarea fiind una de nivel european.

Constănţeanul Răzvan Florea a cunoscut cele mai fericite momente din cariera sa în 2004, la Jocurile Olimpice de la Atena, unde a cucerit medalia de bronz, primul podium olimpic din istoria nataţiei masculine româneşti şi singurul până acum. Atena i-a rămas în suflet campionului, astfel că proiectele sale legate de înot, demarate după aceea, au primit o denumire care să amintească de capitala Greciei. Şcoala de înot a lui Florea poartă numele Atena Sport Club, iar complexul de nataţie care va fi inaugurat peste două luni se va numi Atena Swim Center. „Preconizăm ca la jumătatea lunii iunie a acestui an să tăiem panglica. În cadrul Atena Swim Center va funcţiona şi şcoala de înot”, a declarat Răzvan Florea, care a prezentat câteva imagini cu bazinul, amplasat pe strada Avram Iancu, în centrul Constanţei. „În principiu, aşa va arăta. Bazinul destinat adulţilor va avea patru culoare, prevăzute cu blocstarturi. Lungimea va fi de 25 metri, iar un culoar va avea lăţimea de 2,3 metri, deci bazinul va fi lat de 9,2 m”, a mai spus Răzvan.

A introdus conceptul de bazin public


În afara bazinului mare, de dimensiuni semi-olimpice, complexul, unul ridicat la standarde europene, va avea şi piscină pentru copii (cu apă tratată special), cu dimensiunile de 3 m pe 2 m şi adâncimea de 50 cm. La parter se va găsi un magazin cu accesorii pentru înot, iar la etaj sunt amplasate vestiarele (cu două saune - una pentru fete, una pentru băieţi) şi bistro-ul, unde părinţii îşi pot aştepta copiii de la bazin, având posibilitatea de a privi la ei de sus, de la geam. Pe lângă cursurile de iniţiere, dar şi de perfecţionare în nataţie (destinate atât copiilor, cât şi adulţilor), doritorii pot primi şi lecţii de aqua-gym. „Un bazin de înot de masă era ceea ce îi lipsea Constanţei. Vor putea face sport atât adulţii, cât şi copiii, conceptul introdus fiind cel de bazin public. Ţin foarte mult la acest lucru. Investiţia este pentru cei care vor să facă mişcare cu adevărat, nu să stea cu o revistă, pe şezlong, ca la piscina hotelului sau ca la Spa. Să facă înot de plăcere, să se recreeze în bazin. Preţurile vor fi cele ale pieţei, însă cu siguranţă noi vom fi mai sus în ceea ce priveşte condiţiile oferite”, arată Răzvan Florea. Investiţia a sărit de 500.000 de euro, sumă din care 200.000 de euro au fost obţinuţi prin accesarea de fonduri europene. Bazinul a fost clădit pe un teren de 580 de metri pătraţi, deţinut de Răzvan, pe care înainte era amplasată o hală foarte veche. Din vechea clădire au fost păstrate doar zidurile, lucrările demarând în luna februarie a anului trecut. „Le mulţumim tuturor celor care ne sunt alături în acest proiect, unul menit sa atragă spre sport oameni de toate vârstele. Sportul este sănătate, sportul dezvoltă armonios, sportul defineşte caracterele puternice. Acest proiect vine ca mulţumire a mea adusă Constanţei, oraşul în care m-am format ca sportiv şi ca om şi unde promit că voi rămâne să împărtăşesc şi altora din experienţa mea. Iar, cine ştie, poate că în viitorul apropiat Constanţa va oferi înotului un nou Răzvan Florea”, a mai spus medaliatul olimpic de la Atena.
 
Primul concurs pentru băiatul cel mare al campionului


Răzvan Florea are doi băieţi, Tudor (în vârstă de cinci ani) şi Aaron (care are aproape doi ani). Tudor îi calcă serios pe urme tatălui său şi promite să devină şi el un campion al bazinului. Deocamdată, la finele săptămânii viitoare, va participa la primul concurs din viaţa sa, la Piatra Neamţ. Tudor face parte din grupa de copii antrenată de tatăl său şi de Florin Nicola. „Se pregăteşte de vreo două luni. La Piatra Neamţ, va concura la 25 m craul şi la 25 m spate”, a arătat Răzvan, care aşteaptă să-l vadă şi pe Aaron, atunci când va mai creşte, cât va fi de atras de sportul care a dus numele Florea în galeria olimpică.   

Sursa foto: Facebook
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Felicia Georgescu 18 Jul, 2013 20:06 Felicitari pentru aceasta superba initiativa!Curand voi merge sa ma inscriu la cursurile pentru adulti si cu siguranta voi impartasi aceasta veste minunata prietenilor mei!