Ziua Dobrogei, 139 ani
14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
22:12 23 10 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Alexandru Cicâldău, dublă spectaculoasă FC Viitorul a câştigat amicalul cu NK Celje (video)

ro

26 Jun, 2017 23:50 1037 Marime text
FC Viitorul a susținut, în această seară, primul meci de verificare din cadrul stagiului de pregătire din Slovenia. 
 
Adversara campionei României a fost NK Celje, formație care a încheiat ediția precedentă de campionat pe locul 5 în întrecerea internă. 
 
Partida s-a disputat pe Petrol Arena, stadionul pe care NK Celje își dispută meciurile de pe teren propriu din campionat, și s-a încheiat cu victoria campioanei României, scor 3-2 (2-1). 
 
Alexandru Cicâldău a fost omul primei reprize cu o dublă spectaculoasă în minutele 31 (finalizare elegantă pe lângă portar) și 35 (a driblat un fundaș și l-a învins spectaculos pe portarul Matjas). 
 
Până la pauză gazdele au redus din handicap, în minutul 45, prin Jucie Lupeta (gol în situație de unu la unu cu Tordai). 
 
După reluare, gazdele au egalat în minutul 61, prin Jaka Bizjak (finalizare din centrul careului), însă constănțenii au revenit repede și au trecut din nou în avantaj prin Alexandru Stoica, cel care a punctat în minutul 70, la capătul unei faze splendide, la care au mai contribuit Herea și Chițu. 
 
Rezultat final: NK Celje - FC Viitorul 2-3.
 
Au evoluat pentru FC Viitorul: Buzbuchi (30 Tordai; 46 Rîmniceanu; 75 Tordai) - Rădoi (46 Dumitraș), Țîru (46 Hodorogea; 81 Ghiță), Boli (46 M. Constantin), Panait (30 Ghiță; 46 Ganea) - Roșu (46 Lopez; 81 Dumitrescu), Nedelcu (30 Mladen; 61 Iacob), Vînă (46 Herea) - Purece (30 Dumitrescu; 46 Casap), Morar (30 Țucudean; 61 Stoica), Cicâldău (46 Chițu).
 
Meciuri disputate de FC Viitorul în această vară:
 
Cantonamentul din Turcia:
 
17 iunie: FC Viitorul - Inter Baku 1-2 (Țucudean)
 
20 iunie: FC Viitorul - FK Zira 2-1 (Stoica, Morar)
 
Cantonamentul din Slovenia:
 
26 iunie: FC Vitorul - NK Celje 3-2
 
Meciuri ce urmează pentru FC Viitorul în această vară:
 
Cantonamentul din Slovenia:
 
29 iunie (dimineață): FC Viitorul - NK Aluminij (Slovenia, locul 9)
 
29 iunie (după-amiază): FC Viitorul - Amkar Perm* (Rusia, locul 10)
 
2 iulie: FC Viitorul - FK Krasnodar (Rusia, locul 4)
 
5 iulie: FC Viitorul - ŢSKA Moscova (Rusia, locul 2)
 
*Adversarul Viitorului se poate modifica.

Sursa foto: Facebook (Academia Hagi) 

Ti-a placut articolul?

Comentarii