Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:41 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Zeci de oferte la Târgul Mobila Expo 2017, organizat de CCINA Constanţa (galerie foto)

ro

20 Oct, 2017 00:00 4510 Marime text
Mobilă din lemn natural, mobilă ecologică făcută din carton, mobilă ţesută pe metal, mobilă clasică, mobilă modernă, canapele, fotolii, mese, dar şi uşi, diferite accesorii, tapet lichid şi print pe sticlă sunt doar câteva dintre ofertele ediţiei de toamnă a Târgului Mobila Expo 2017.
 
În perioada 19-22 octombrie 2017, la Constanţa are loc Târgul Mobila Expo 2017, eveniment care se adresează atât publicului larg, cât şi, în mod special, proprietarilor şi managerilor unităţilor de turism şi alimentaţie publică din zona litoralului românesc interesaţi de dotarea sau modernizarea unităţilor pe care le deţin. Evenimentul este organizat de CCINA şi se desfăşoară la Pavilionul Expoziţional din staţiunea Mamaia.
 
Creşterea numărului de comenzi din partea constănţenilor a încurajat CCINA Constanţa să organizeze ediţia de toamnă la aceleaşi cote de profesionalism. Astfel, la Târgul Mobila Expo 2017 sunt prezenţi 20 de producători de mobilă din ţară, din Germania şi din Republica Moldova.
 
Evenimentul îşi propune să reunească firme producătoare de mobilier de cea mai bună calitate, pentru toate stilurile şi categoriile de cumpărători. Sunt vizate toate categoriile de clienţi, Constanţa reprezentând un potenţial ridicat de desfacere, datorită dezvoltării pieţei de închirieri de resort-uri şi complexuri imobiliare, dezvoltării turismului de lux şi nivelului puterii de cumpărare al populaţiei, în creştere, al regiunii.
 
„Unul dintre obiectivele propuse este acela de a crea un sistem de soluţii complete, orientat spre realizarea ideilor creatoare ale constructorilor şi designerilor de mobilă şi consolidarea relaţiilor de afaceri dintre producători de mobilă, accesorii şi utilaje din cadrul industriei de mobilă“, au precizat reprezentanţii CCINA Constanţa.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii