Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:56 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Aproape două mii de posturi, disponibile în învăţământul constănţean

ro

01 Aug, 2013 00:00 1679 Marime text
Pentru anul şcolar 2013-2014, la nivelul judeţului Constanţa, Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa a publicat pentru concurs 1.847 de posturi pentru cadrele didactice care vor să predea în învăţământul preuniversitar.
 
Astfel, 781 posturi/ catedre sunt complete şi 1.066 incomplete. Din cele 781 de posturi didactice complete, 663 sunt vacante, iar 118 sunt rezervate titularilor aflaţi în concediu de creştere a copilului, incapacitate temporară de muncă. Alte 169 de posturi vacante sunt titularizabile şi propuse pentru angajare pe durată nedeterminată. Restul posturilor, 494 vacante şi 118 rezervate, sunt netitularizabile, adică propuse pentru angajare pe durată determinată. De asemenea, 128 de posturi sunt propuse pentru continuitate în anul şcolar următor pentru candidaţii care au obţinut minimum nota 7 la concursul de ocupare a posturilor din 2011/2012 şi au acordul consiliilor de administraţie ale unităţilor şcolare respective. Cele mai multe posturi didactice sunt solicitate de unităţile şcolare din mediul rural: 1.005, 361 complete şi 644 incomplete, iar în mediul urban sunt 842 de posturi, 420 complete şi 422 incomplete. Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată, candidaţii trebuie să obţină minimum nota 7 atât la proba scrisă, cât şi la proba practică/inspecţia specială la clasă susţinută în profilul postului, iar pentru angajarea pe perioadă determinată, minimum nota 5 (cinci) atât la proba scrisă, cât şi la proba practică/inspecţia specială în profilul postului. Repartizarea candidaţilor se realizează în ordinea descrescătoare a mediilor obţinute, în şedinţe publice organizate în cele şapte centre (Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân”, Liceul Teoretic „Ovidius”, Liceul Teoretic „Traian”, Colegiul Naţional Pedagogic „C-tin Brătescu”, Liceul Tehnologic „I.N. Roman”, Colegiul Tehnic „Tomis” şi şcoala Gimnazială Nr. 43 „Ferdinand”) în zilele de 9 şi 12 august 2013 (pentru angajare pe perioadă nedeterminată) şi 14 august 2013 (pentru angajare pe perioadă determinată).
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii