Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:48 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

PNL susţine menţinerea cotei unice de impozitare. Ce spune deputatul Huţucă despre taxa de solidaritate!

ro

20 Jul, 2017 00:00 2278 Marime text
Vicepreşedintele Comisiei pentru Buget-Finanţe şi Bănci din Camera Deputaţilor, Bogdan Huţucă, este de părere că taxa de solidaritate este o introducere mascată a impozitării progresive. De asemenea, deputatul PNL a specificat că ALDE, în calitate de partid, autodeterminat de dreapta, ar trebui să aibă o reacţie puternică împotriva uciderii cotei unice de către partenerii lor de guvernare de la PSD.
 
„Taxa de solidaritate presupune impozitarea veniturilor ce depăşesc un prag valoric. Taxa se aplică peste cei 16% pe care românii îi plătesc de câte ori încasează un venit. Este o impostură ce face PSD cu această taxă. Pur şi simplu ascund lipsa de asumare politică şi guvernamentală privind renunţarea la cota unică. Atenţie, taxa de solidaritate nu se va putea aplica numai veniturilor din salarii, pentru că ar crea discriminare, deci se va aplica tuturor veniturilor peste un anumit prag“, explică Bogdan Huţucă.
 
„Mai mult decât atât, efectele reducerii cotei de impozit pentru dividende sunt anulate de această nouă suprataxă. Oamenii de afaceri trebuie să ştie că nu vor mai plăti 5% pe dividende, ci cât va hotărî PSD că trebuie să plătească“, a completat deputatul. Totodată, PNL anunţă şi prin vocea liderului judeţean că susţine menţinerea cotei unice de impozitare.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii