Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
22:43 27 05 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Măsuri pentru stoparea exodului din sistemul sanitar Stimulente băneşti de la autorităţile locale?!

ro

11 Nov, 2015 00:00 1757 Marime text
32 de senatori şi deputaţi care activează în Grupul parlamentar PSD, printre care deputatul social-democrat Mircea Titus Dobre şi progresiştii Marian Vasiliev şi Liliana Mincă (soţia consilierului municipal din Mangalia Ion Mincă), susţin Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea art. 54, alin.1, lit. c) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii.
 
Demersul parlamentarilor are ca scop stoparea exodului medicilor în afara ţării. În opinia acestora, este imperios necesară acordarea de sporuri salariale, gratificaţii de performanţă, gradaţii de merit, prime de fidelitate şi alte forme de stimulare financiară pentru a convinge angajaţii din sistemul sanitar să rămână în ţară. Iată de ce, prin modificarea şi completarea art. 54, alin.1, lit. c) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, se încearcă o completare a veniturilor acestora cu sume ce ar urma să fie acordate din bugetele consiliilor judeţene şi ale primăriilor.
 
„Cumularea salariului de bază cu prestarea de servicii în regim privat şi cu acordarea unor stimulente băneşti lunare din bugetele consiliilor judeţene şi locale, în conformitate cu performanţele individuale, profesionalismul, popularitatea şi gradul de implicare al angajaţilor, ar putea constitui un factor eficient de contracarare a migraţiei, de completare a schemelor de personal şi de fidelizare a cadrelor medicale“.

Te ai bine cu şeful… eşti stimulat

În viziunea parlamentarilor, acordarea acestor stimulente ar urma să cadă în sarcina managerilor unităţilor sanitare şi a membrilor consiliilor de administraţie ale acestora. În fapt, cu acordul CA-ului, managerul ar urma să înainteze, lunar, consiliilor judeţene sau locale propuneri individuale de acordare a stimulentelor. De asemenea, la sfârşitul fiecărui an financiar, managerii ar putea negocia cu cei din conducerile administraţiilor tutelare „suma totală ce va fi prevăzută în bugetul anual financiar următor şi, în perspectivă, în bugetele multianuale, pentru completarea veniturilor personalului medical, prin acordarea de stimulente băneşti, în funcţie de rezultatele individuale şi de gradul de implicare în creşterea calităţii serviciilor medicale prestate către populaţie“.
 
Deocamdată, membrii Consiliului Legislativ au dat aviz negativ acestei propuneri. Prima Cameră sesizată în acest caz este Senatul, Camera Deputaţilor fiind for decizional.

Ti-a placut articolul?

Comentarii