Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:19 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Urmare a suspendării lui Băluţ şi demisiei Antoanellei Marinescu PSD Constanţa cu funcţii vacante la municipiu şi organizaţia de femei

ro

01 Nov, 2012 01:00 3170 Marime text
psd_municipiu_si_femei_-_Lucian_Balut_1.jpgLucian Băluţ nu mai este preşedinte al organizaţiei municipale a PSD Constanţa. În informarea semnată de liderul judeţean, Radu Mazăre, de se precizează faptul că Băluţ s-a autosuspendat din calitatea de membru PSD. Profesorul Băluţ spune că a ales aceasta cale din cauza numirii sale în Consiliul de Administraţie la CNAPMC şi pentru că nu doreşte ca funcţia din conducerea APC să fie influenţată de cea politică. De altfel, reprezentantul Fondului Proprietatea din cadrul CA al APMC, Adrian Cighi i-a reproşat lui Băluţ calitatea de membru PSD. Unul dintre vicepreşedinţii organizaţiei municipale a PSD Constanţa, viceprimarul Constanţei, Gabriel Stan a precizat că nu este interesat de preluarea funcţiei de preşedinte. Prin intermediul unor sms-uri, Gabi Stan a comunicat că în acest moment funcţia deţinută de Băluţ până în urmă cu 24 de ore va rămâne vacantă până după alegerile parlamentare. Organizaţia municipală va fi condusă în următoarea perioadă prin deciziile membrilor comitetului executiv format din secretarul executiv Decebal Făgădău, vicepreşedinţii Gabriel Stan, Valentin Preda, Răducu Popescu, George Vişan, Sanda Ciocoiu, Carmen Onciu, Muşat Mihalache, Ibraim Temur. Comitetul executiv este format din 36 de membri iar Consiliul Municipal din 88 de membri.

Marinescu demisionează pe 5 noiembrie din PSD

Antonella Marinescu şi-a dat demisia din funcţia de deputat şi cea de membru PSD cu data de 5 noiembrie. Începând de luni, organizaţia municipală de femei a social-democraţilor constănţeni rămâne şi ea fără preşedinte, fostul deputat urmând să plece până la sfârşitul anului la post în Toronto, acolo unde a fost numită consul al României la propunerea primului-ministru, Victor Ponta. Marinescu spune că nu cunoaşte cine va fi înlocuitorul său la nivelul organizaţiei de femei, însă cum alegerile pentru desemnarea unui nou preşedinte ar trebui să aibă conform calendarului intern al PSD anul viitor, cel mai probabil şi organizaţia de femei va funcţiona doar prin deciziile Comitetului Executiv. Din această structură fac parte, 17 femei, printre cate Teodora Pintilie - secretar, Sanda Ciocoiu -vicepreşedinte, Ecaterina Prodan -vicepreşedinte, Ileana Cristina Dumitrache -vicepreşedinte, Paula Cioceanu -vicepreşedinte, Carmen Grigorescu -vicepreşedinte, Carmen Onciu şi Chiamiran Afuzii -vicepreşedinte dar şi alţi opt membri.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii