Ziua Dobrogei, 139 ani
14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
01:12 20 10 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Şi FC Farul a avut reprezentare Minnie a venit la botezul fetiţei fostului fotbalist Mircea Gheorghiu (galerie foto)

ro

07 Oct, 2015 00:00 2268 Marime text


Fostul fotbalist constănţean Mircea Gheorghiu este tată şi a trecut şi prin momentul emoţionant al creştinării fetiţei sale. La petrecerea de botez au participat şi foşti colegi de-ai lui Mircea, iar programul a cuprins şi reprezentaţia ursitoarelor  

55 de persoane au avut invitaţi tinerii soţi Mircea şi Anamaria Gheorghiu la botezul fiicei lor. Fetiţa a primit prenumele Rebeca şi a fost creştinată la Biserica „Sf. Treime“ din Constanţa. Petrecerea a avut loc apoi la restaurantul Sirena din Mamaia. Spectacolul cu ursitoare, cu Minnie, îndrăgitul personaj Disney, şi cu formaţia Lukas le-a mers la inimă celor care au participat.
 
Fost fotbalist la grupa 1986 a FC Farul, fost internaţional de juniori, dar şi cu o prezenţă în Liga 1 în tricoul „marinarilor“, Mircea Gheorghiu (29 de ani) a avut botezul fetiţei sale. Micuţa a fost creştinată de Corina şi Eugen Lipenschi, naşii de cununie ai lui Mircea şi ai soţiei sale, Anamaria.
 
„Petrecerea de botez a fost extrem de frumoasă. Ne bucurăm că a ieşit aşa cum ne-am dorit. Rebeca s-a comportat foarte bine. Oricum, ea de felul ei e cuminţică. Le mulţumim tuturor invitaţilor noştri că ne-au onorat cu prezenţa“, a declarat Mircea Gheorghiu.

Ursitoarele au pus o vorbă bună


Părinţii i-au adus-o comorii lor pe Minnie pe post de animatoare, iar din program nu au lipsit nici ursitoarele. „Ursitoarele să-ţi pună colo sus o vorbă bună. Să creşti mare, sănătoasă, să fii bună şi frumoasă!“, i s-a spus micuţei Rebeca. La botez au fost prezenţi şi câţiva dintre foştii colegi ai lui Mircea de la grupa 1986 (pregătită pe atunci de Constantin Mareş): Ionuţ Durbac, Daniel Parmac, Claudiu Marcu (în prezent, arbitru de fotbal, component al lotului naţional Liga a II-a), George Damian şi Costa Fălină (antrenor la Academia Hagi şi la Viitorul II).

„Două prinţese“


Toţi invitaţii, dar şi alţi apropiaţi care nu au participat la botez i-au admirat pe Rebeca şi pe tinerii ei părinţi. „Sunteţi cei mai frumoşi! Să fiţi sănătoşi şi să vă bucuraţi din plin alături de prinţesa voastră!“, a fost mesajul Melei Gheorghiu, urmat şi de alte urări: „Să vă aducă numai împliniri şi zâmbete!“ (Edmond şi Mihaela Iacob), „Felicitări, mămico! Super prinţesa mică, precum mama ei! Să fiţi sănătoase, că frumoase sunteţi deja!“ (Maria Tudor), „Felicitări! Două prinţese“ (Zenovica Rogoz), „Momente unice în viaţă. Vă doresc să fiţi aşa mereu, numai un zâmbet!“ (Viorica Ene), „Să vă trăiască, să fie sănătoasă!“ (Nicoleta Tudor Săcăluş), „Felicitări, bine ai venit printre creştini, micuţo! Să vă trăiască!“ (Anca Valentina Moldoveanu), „Să vă trăiască creştina, să fie sănătoasă şi norocoasă!“ (Angelica Lazăr), „Felicitări, sunteţi nişte frumoşi toţi! Să aveţi parte numai de bucurii, sănătate şi împliniri în viaţă!“ (Florina Badiu).

Ionuţ Durbac a plecat în Canada


Foştii juniori ai Farului i-au făcut o surpriză colegului lor Ionuţ Durbac, cel care, la câteva zile după botez, a plecat în Canada alături de familie. „Grijulii“, băieţii i-au făcut un pachet cu mâncare lui Ionuţ pentru lungul drum care îl aştepta. „Un cadou de rămas-bun, pentru colegul nostru canadian“, a fost mesajul care a însoţit pachetul, semnat „de la Farul 86“. „Viaţa ne duce uneori pe drumuri separate, dar prieteniile adevărate rămân pentru totdeauna. Noi, prietenii, am pus mână de la mână şi v-am pregătit un pacheţel pentru drumul lung pe care îl veţi avea“, a spus, cu zâmbetul pe buze, Daniel Parmac.  

A debutat în Liga 1 la nici 17 ani


Mircea Gheorghiu a jucat atacant şi a făcut parte şi din echipa mare a Farului, în mandatul lui Ion Marin. A şi debutat la Liga 1 în tricoul Farului, într-un meci jucat la Piatra Neamţ, cu Ceahlăul, în care a intrat în minutul 70. Încă nu împlinise 17 ani! Cele douăzeci şi ceva de minute au rămas însă singurele ale sale în prima divizie. „Am mai fost rezervă în alte zece partide. Era greu atunci să joci la prima echipă, Farul se număra printre fruntaşele Ligii 1“, spune Gheorghiu. Echipa constănţeană nu s-a bazat mai mult pe el în acei ani, alegând să-l împrumute la echipe din judeţ. Astfel că Mircea a jucat doi ani la Callatis Mangalia (în Liga a 2-a) şi un sezon la Midia Năvodari (în Liga a 3-a). La ambele echipe era titular, însă la fiecare dintre ele a suferit accidentări serioase, care i-au grăbit sfârşitul carierei. „Am suferit o operaţie de ligamentoplastie la piciorul drept, iar la piciorul stâng am ligamentul franjurat“, arată fostul atacant. La Mangalia s-a accidentat într-un meci cu Forex Braşov, iar la Năvodari într-o dispută cu Rm. Sărat. După Midia Năvodari s-a lăsat de fotbal. Pe când era la loturile de juniori, Mircea l-a avut coleg, printre alţii, şi pe actualul atacant al echipei naţionale Claudiu Keşeru

Ti-a placut articolul?

Comentarii