Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:43 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Un bărbat din Kogălniceanu a aruncat cu sticle în direcţia unor poliţişti. A fost condamnat definitiv

ro

24 Mar, 2017 00:00 1803 Marime text
Judecătorii din Curtea de Apel Constanţa au soluţionat ieri dosarul în care un bărbat de 47 de ani, din localitatea Mihail Kogălniceanu, a fost cercetat pentru că nu ar fi oprit la semnalul poliţiştilor. Mai mult decât atât, individul a fost acuzat şi că ar fi încercat să acroşeze autospeciala de poliţie, aruncând cu sticle în direcţia oamenilor legii.
 
Dosarul a fost instrumentat de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa, conform cărora, în luna iunie 2014, poliţiştii din Mihail Kogălniceanu au efectuat un semnal de oprire a unui conducător auto. Acesta rula pe DN2A, dinspre Constanţa către Hârşova, iar potrivit oamenilor legii, nu a oprit la semnal. El a fost urmărit circa 20 de kilometri, până în satul Dorobanţu, timp în care ar fi încercat să acroşeze autospeciala de poliţie, aruncând cu sticle în direcţia acesteia, după cum au precizat organele de anchetă. Şoferul a fost tras pe dreapta, iar ulterior cercetărilor, poliţiştii au descoperit că acesta băuse înainte să plece la drum. Mai mult decât atât, el era cercetat în alte patru dosare pentru conducere fără permis şi sub influenţa băuturilor alcoolice.
 
Ieri, Curtea de Apel Constanţa a decis ca bărbatul să execute cinci ani şi cinci luni de închisoare, cu executare. Decizia este definitivă.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii