Teodosie Petrescu, arhiepiscopul Tomisului, la Curtea de Apel Constanţa

02 Oct, 2017 09:24
02 Oct, 2017 09:24
02 Oct, 2017 09:24
ZIUA de Constanta
2695
Marime text
Teodosie Petrescu, arhiepiscopul Tomisului, se va afla azi la Curtea de Apel Constanţa, unde se judecă dosarul în care a fost trimis în judecată de procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa.
Termenul de azi este al treilea.
În cauză, Teodosie Petrescu este suspectat de folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată.
Alături de Înaltpreasfinţitul Teodosie, DNA Constanţa i-a mai trimis în judecată pe Ciprian Ioan Cojocaru (preot paroh în Parohia „Sf. Maria“ - Constanţa), Bogdan Petrişor Malaxa (preot în Parohia „Sf. Împăraţi Constantin şi Elena III“ - Constanţa), Gheorghe Nadoleanu (preot) şi Stere Beca, la data presupuselor fapte mandatari ai Arhiepiscopiei Tomisului, cu privire la presupusa săvârşire a infracţiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene.
De asemenea, tot în prezenta cauză a mai fost deferit Justiţiei şi Aurelian Ştefan, la data presupuselor fapte mandatar al Arhiepiscopiei Tomisului, cu privire la săvârşirea infracţiunii de tentativă la folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene.
La termenul trecut, arhiepiscopul Tomisului a depus o cerere de administrare a mai multor probe în apărare. Printre altele, Teodosie a solicitat emiterea unei adrese către Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (APIA) pentru a înainta o copie a dosarelor de plată de la APIA din campania 2010 până în 2016, precum şi emiterea unei adrese către APIA pentru a înainta înscrisul prin care s-a dispus anularea raportului de debit (emis abia la debutul cercetărilor de către DNA).

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii