Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:17 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Nicuşor Constantinescu, condamnat la şase ani de închisoare. Dosarul, amânat pentru 2018

ro

07 Nov, 2017 00:00 2562 Marime text
Dosarul în care fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Daniel Constantinescu, a fost condamnat la şase ani de închisoare, de Tribunalul Bucureşti, a fost amânat pentru data de 26 ianuarie 2018, ora 14.00. Decizia a fost luată de magistraţii de la Curtea de Apel Bucureşti, faţă de cererea formulată de Nicuşor Daniel Constantinescu.
 
Amintim că, tot în acest dosar, Adrian George Gâmbuțeanu, fostul director general al Regiei Autonome Judeţene de Drumuri şi Poduri Constanţa, a luat patru ani, cinci luni şi zece zile de detenţie.
 
În cauză, omul de afaceri Marian Turbatu este denunţător.
 
Nicuşor Daniel Constantinescu se află în detenţie, el fiind condamnat la cinci ani de închisoare în procesul privind presupusa subfinanţare a Centrului Militar Zonal Constanţa. În alte două dosare, fostul şef al CJC a fost condamnat la şase şi la 15 ani de închisoare. Pedepsele nu sunt definitive.
 
Nicuşor Constantinescu mai este judecat în Dosarul Retrocedărilor din Constanţa, din octombrie 2008, în dosarul fundaţiilor Thalia şi Fantasio, din aprilie 2015, în dosarul elicopterului prăbuşit în lacul Siutghiol, dar şi în dosarul Geotop.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii