Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
16:15 22 09 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Înaltpreasfinţitul Teodosie, aşteptat azi la Curtea de Apel Constanţa (rechizitoriu)

ro

03 May, 2017 00:00 1089 Marime text
Teodosie Petrescu, arhiepiscopul Tomisului, este aşteptat azi la Curtea de Apel Constanţa. La acest termen se vor dezbate cererile şi excepţiile ridicate de părţile cauzei în prezentul dosar. Oricare va fi decizia Curţii de Apel Constanţa, aceasta va putea fi atacată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României.
 
În prezenta cauză, Teodosie Petrescu este bănuit de folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată.
 
Arhiepiscopul Tomisului a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul teritorial Constanţa, el fiind acuzat de folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată.
 
Înaltpreasfinţitul Teodosie se află sub imperiul controlului judiciar şi trebuie să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat, să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei, să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa de către organul judiciar care a dispus măsura, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat, să nu desfăşoare nicio activitate cu caracter decizional în legătură cu accesarea de fonduri europene în cadrul Bisericii Ortodoxe Române/Patriarhiei Române/Arhiepiscopiei Tomisului, nici direct, nici prin interpuşi, să nu se apropie de ceilalţi suspecţi/inculpaţi din dosar, de martori, experţi şi să nu comunice direct sau indirect cu aceştia“.
 
Alături de Înaltpreasfinţitul Teodosie, DNA Constanţa i-a mai trimis în judecată pe Ciprian Ioan Cojocaru (preot paroh în Parohia „Sf. Maria“ - Constanţa), Bogdan Petrişor Malaxa (preot în Parohia „Sf. Împăraţi Constantin şi Elena III“ - Constanţa), Gheorghe Nadoleanu (preot) şi Stere Beca, la data presupuselor fapte mandatari ai Arhiepiscopiei Tomisului, cu privire la presupusa săvârşire a infracţiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene.
 
De asemenea, tot în prezenta cauză a mai fost deferit Justiţiei şi Aurelian Ştefan, la data presupuselor fapte mandatar al Arhiepiscopiei Tomisului, cu privire la săvârşirea infracţiunii de tentativă la folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene.
Agenţia pentru Plăţi şi Intervenţie în Agricultură s-a constituit parte civilă în procesul penal, cu suma de 1.392.964 de lei. În cauză s-a dispus instituirea unor măsuri asigurătoare constând în poprirea conturilor deţinute de Teodosie Petrescu şi de persoanele responsabile civilmente, respectiv Arhiepiscopia Tomisului şi Aşezământul Monahal „Sf. Apostol Andrei“. Faţă de fapta de luare de mită reţinută anterior în sarcina lui Teodosie Petrescu, s-a dispus clasarea cauzei.

Opinia renumitului avocat Bernard O’Connor, din Bruxelles 

Potrivit site-ului Arhiepiscopiei Tomisului, pe data de 24 aprilie 2017, apărătorul lui Teodosie, Maria Vasii, „a depus la instanţă opinia renumitului avocat Bernard O’Connor, din Bruxelles, specializat în legislaţia europeană privind fondurile europene pentru agricultură“. „Pe scurt, concluzia acestei opinii este că «utilizarea legii penale cu privire la fraudă în legătură cu faptele din prezenta cauză nu este în conformitate cu practica UE.»“ Totodată s-a solicitat instanţei amânarea cauzei, pentru a se acorda posibilitatea procurorului şi celeilalte părţi să o cunoască şi să-şi exprime un punct de vedere. Ne exprimăm încrederea că procurorii vor înţelege că au greşit în acest dosar şi vor renunţa la acuzaţii“, se mai arată pe site-ul Arhiepiscopiei Tomisului.
 
Rechizitoriu pentru Teodosie! Iată pentru ce l-a trimis DNA în judecată pe arhiepiscopul Tomisului (document)

Ti-a placut articolul?

Comentarii