Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:41 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

În fața judecătorilor din Constanța după ce ar fi furat mai multe bunuri

ro

16 Feb, 2017 10:35 1419 Marime text
Parchetul de pe lângă  Judecătoria Constanţa a sesizat, ieri, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Constanţa cu propunere de luare a măsurii arestării preventive „faţă de inculpatii retinuți C.S., cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor: furt calificat prev. şi ped. de art. 228 alin. 1 – art. 229 alin. 1 lit. „b, d” din Codul Penal cu aplicarea art. 41 alin. 1 din Codul Penal şi art. 77 lit. „d” din Codul Penal (faptă din noaptea de 16/17.01.2017); complicitate la furt calificat prev. şi ped. de art. 48 alin. 1 Cod Penal rap. la art. 228 alin. 1 – art. 229 alin. 1 lit. „b şi d” din Codul Penal cu aplicarea art. 41 alin. 1 din Codul Penal şi art. 77 lit. „d” din Codul Penal (faptă din noaptea de 28.01.2017); furt calificat prev. şi ped. de art. 228 alin. 1 – art. 229 alin. 1 lit. „b şi d” din Codul Penal cu aplicarea art. 41 alin. 1 din Codul Penal (faptă din noaptea  de 28/29.01.2017); furt calificat prev. şi ped. de art. 228 alin. 1 – art. 229 alin. 1 lit. „b şi d” din Codul Penal cu aplicarea art. 41 alin. 1 din Codul Penal (faptă din seara zilei de 12.12.2016), toate cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod Penal; I.E., cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor: furt calificat prev. şi ped. de art. 228 alin. 1 – art. 229 alin. 1 lit. „b” şi „d” şi alin. 2 lit. „b” din Codul Penal cu aplicarea art. 113 şi următoarele din Codul Penal, (faptă din noaptea de 16/17.01.2017); furt calificat prev. şi ped. de art. 228 alin. 1 – art. 229 alin. 1 lit. „b” şi „d” din Codul Penal cu aplicarea art. 113 şi următoarele din Codul Penal, (faptă din noaptea de 28.01.2017), toate cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod Penal”.
 
Din probele administrate până în acest moment în cauză „s-a reţinut în sarcina inculpaților: în noaptea de 16/17.01.2017, împreună, prin escaladarea gardului, au sustras cantitatea totală de aproximativ 1000 kg lemne de foc din curtea imobilului situat în municipiul Constanţa, Str. Ion Bănescu nr. 2A, aparţinând persoanei vătămate B.D., pe care minorul le-a transportat în mai multe rânduri cu ajutorul unui sac la domiciliul inculpatului C.S. situat în municipiul Constanţa, în scopul de a asigura însuşirea bunurilor, fără riscul descoperirii, cauzând un prejudiciu în cuantum de 350 lei”
 
De asemenea, „în noaptea de 28.01.2017, în intervalul orar 20.30 – 21.00, C.S. a asigurat supravegherea zonei pentru a-l ajuta astfel pe inculpatul I.E. care, prin spargerea geamului portierei dreapta spate de la un autoturism marca VW Polo, parcat în mun. Constanța str. Ștefan cel Mare, a sustras o geantă de culoare neagră din piele marca Stradivarius, ce conținea suma de 400 lei si alte bunuri, cauzând un prejudiciu de aproximativ 500 lei”

„În noaptea  de 28/29.01.2017, inculpatul C.S. prin spargerea geamului portierei dreapta spate a sustras mai multe bunuri din interiorul unui autoturism marca Opel Vectra, parcat pe str. Smârdan, din mun. Constanţa, prejudiciul creat fiind în valoare totală de 2000 lei. În seara zilei de 12.12.2016, inculpatul C.S., în intervalul orar 18:10-19:47, prin spargerea geamului portierei dreapta faţă a pătruns într-un autoturism marca Opel Vectra, parcat pe str. Decebal din mun. Constanta, iar din interior a sustras o geantă de damă de culoare albastru-gri ce conţinea un portofel imitaţie piele de culoare neagră, suma de 500 lei, diferite bunuri şi bijuterii din argint, cât şi un stick Kingmax, prejudiciul creat fiind în valoare totală de 900 lei”, conform procurorilor. 
 
Judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Constanţa a dispus luarea măsurii arestului preventiv faţă de C.S., iar fata de I.E. masura preventiva a controlului judiciar. 
         
Punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.


Sursa foto: ZIUA de Constanța
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii