Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:00 22 05 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

La Tribunalul Constanța Prefectul județului Constanța cere anularea autorizației de construire a unui bloc în Mamaia Sat de către firma lui Codin Maticiuc! Când ar putea fi luată o decizie

ro

22 May, 2025 10:04 313 Marime text
sursa foto: Facebook / Codin Maticiuc

Tribunalul a stabilit termen în dosarul în care Prefectura Județului Constanța a chemat Primăria Năvodari și firma celebrului Codin Maticiuc, MMBM Premium Properties SRL.
 
Potrivit portalului instanțelor de judecată, dosarul 500/118/2025, care are ca obiect acţiune prefect – tutelă administrativă anulare act administrativ/AUTORIZAŢIE NR.369/10.08.202/ CERTIFICAT NR.425/19.04.2021, este înregistrat pe secția de contencios administrativ şi fiscal.
 
Instanța a fixat termenul de judecată aproape de finele lunii septembrie 2025.
 
Oricare va fi decizia magistraților, nu va fi definitivă!
 
 
Amintim că în luna mai 2021, Agenția pentru Protecţia Mediului Constanţa, anunţa publicul interesat asupra depunerii solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectul societăţii MMBM Premium Properties SRL, unde undul dintre acţionari este cunoscutul om din showbiz, Codin Maticiuc, care a fost actor, scenarist şi producător al filmului „Miami Bici”, unde a conlucrat cu Matei Dima - „BROmania”, fiul șefului de la Drumuri și Poduri Constanța.
 
A fost vorba de „Construire imobil P+4E - locuințe colective și împrejmuire teren”, amplasat în Județul Constanța, Orașul Năvodari, Zona Mamaia Sat, str. M17, Parcela A 166/45.
 

 
Despre MMBM Premium Properties SRL 
 
Firma MMBM Premium Properties SRL din București, a fost înființată la data de 08.10.2010 și are ca obiect principal de activitate codul CAEN 6810 - Cumpărarea și vânzarea de bunuri imobiliare proprii.
 
Cifra de afaceri MMBM Premium Properties SRL a fost de 207.792,00 lei în anul 2023, cu o pierdere de -312.978,00 lei.
 
Comparativ cu anul anterior, compania a înregistrat o creștere a cifrei de afaceri cu 0.28%.
 

MMBM Premium Properties SRL a raportat un număr de 1 angajați în anul 2023, potrivit termene.ro, platformă consultată la data de 22.05.2025.
 
Asociați și administrator sunt Maticiuc Ion, Marcel Buncila, Marin Finel Dănuț, Maticiuc Codin Bogdan.
 
Marcel Buncilă este asociat și administrator la  Metropolis Real Estate Developers SRL, Grivița SA, Popa Soare Residence SRL, persoană fizică autorizată la  Buncila I.Marcel Persoana Fizica Autorizata, asociat și administrator la European Body Art SRL, Metropolis Lake Development SRL, asociat la  Nevada Car Wash SRL. 
 
Codin Bogdan Maticiuc este asociat și administrator la Metropolis Real Estate Developers SRL, asociat la Chematex International SRL, Tshirt Factory SRL, Teddy Wood Trading SRL, Nevada Car Wash SRL și asociat și administrator la CBM Pr agency SRL.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și:
Firma lui Codin Maticiuc, la judecată cu Prefectura Constanța. La mijloc, blocul din Mamaia Sat

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii