Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:58 23 05 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Deputatul PSD Constanța, Daniel Georgescu - „PSD știe să construiască de la guvernare sau din opoziție și o va face cu responsabilitate, nu cu vorbe goale“

ro

22 May, 2025 21:22 326 Marime text
Deputatul Daniel Georgescu, foto: FacebookDeputatul Daniel Georgescu, prim-vicepreședinte PSD Constanța a transmis pe pagina sa de Facebook un mesaj în care menționează că „PSD s-a oferit să stea la masă, cu toată responsabilitatea, aducând experiența guvernării și disponibilitatea pentru dialog constructiv“.

De asemenea a punctat că PSD este cel mai mare partid din România și își dorește ca România să iasă din criză. 

Românii vor o discuție serioasă despre viitorul țării, nu un nou val de scandaluri politice.

În această perioadă complicată, cetățenii așteaptă maturitate, echilibru și soluții reale, nu circul cu care ne-au obișnuit unii actori politici. PSD s-a oferit să stea la masă, cu toată responsabilitatea, aducând experiența guvernării și disponibilitatea pentru dialog constructiv.

Din păcate, vedem din nou același reflex la unele partide: scandal, acuze, spectacol politic. Ca și cum asta mai aduce puncte electorale. NU asta e calea! România nu se poate conduce cu ironii și atacuri permanente.

Suntem deschiși la discuții, dar cu soluții pe masă, nu cu sloganuri. Economia nu se repară cu lozinci și nici instabilitatea nu se rezolvă cu mesaje panicarde. Cei care au condus doar din sloganuri ar trebui să înțeleagă că românii nu mai acceptă campanie electorală continuă. Acum este nevoie de seriozitate, de asumare și de dialog real.

Nu vom accepta ca marile realizări din ultimii ani, da, realizate sub guvernarea PSD, să fie luate în derâdere. Pentru că acestea sunt fapte, nu vorbe.

Cei care au generat doar crize și au explodat deficitul nu pot poza azi în salvatori. Tot PSD a fost chemat, de fiecare dată, să repare ce alții au stricat.

Nu spunem că suntem perfecți. Dar spunem, răspicat, că știm să guvernăm. Vom asculta, vom analiza, vom vedea ce propun celelalte partide și vom decide în forurile interne dacă există voință reală pentru un plan serios.



Suntem cel mai mare partid din Parlament și vrem ca România să iasă din criză. Dar nu prin spectacol și can-can, așa cum propun alții, ci prin măsuri clare, asumate, gândite în interesul cetățenilor.

PSD știe să construiască de la guvernare sau din opoziție și o va face cu responsabilitate, nu cu vorbe goale“ - a transmis deputatul PSD Daniel Georgescu. 

Citește și: 

Deputatul Daniel Georgescu, după ședința Consiliului Politic Național al PSD - „Schimbare necesară. Un moment de reflecție și de început“
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii