Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:19 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Dosarul presupusei corupţii din Universitatea Maritimă din Constanţa, amânat

ro

05 Aug, 2017 00:00 2338 Marime text
Judecătorul Lucian Lică, din Tribunalul Constanţa, a acordat un nou termen, pentru data de 4 octombrie, în dosarul presupusei corupţii din Universitatea Maritimă din Constanţa, unde aproape 20 de persoane au fost deferite Justiţiei de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa.
 
Până în prezent, dosarul a primit 12 termene de judecată. În cauză, procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa îl acuză pe Emilian Anatoli Costache de luare de mită, în formă continuată (faptă aparent comisă în perioada 1 - 14.09.2013), şi de trafic de influenţă.
 
Lista inculpaţilor este continuată de Ştefan Răzvan Călin, suspectat, conform magistraţilor, de „trafic de influenţă (cumpărător de influenţă Nicărel Adrian), trafic de influenţă (cumpărător de influenţă Burasan Ersin), trafic de influenţă (cumpărător de influenţă Badea Victor Mihai), trafic de influenţă (cumpărător de influenţă Grigoraş Mihai Emanuel), trafic de influenţă (cumpărător de influenţă Buja George Ştefan), trafic de influenţă (cumpărător de influenţă Luca Claudiu Alin), trafic de influenţă (cumpărător de influenţă Guzganu George Ciprian), trafic de influenţă (cumpărător de influenţă Niculescu Lucian Victor), trafic de influenţă (cumpărător de influenţă Meilă Corneliu Dumitru), trafic de influenţă (cumpărător de influenţă Ghiţă Iulian Florin), trafic de influenţă (cumpărător de influenţă Ţiripan Valentin Nicolae), trafic de influenţă (cumpărător de influenţă Olaru Mihai Cătălin), trafic de influenţă (cumpărător de influenţă Ilie George), trafic de influenţă (cumpărător de influenţă Maxim Ştefan Marius), trafic de influenţă (cumpărător de influenţă Gruia Aurel George), dare de mită (comisă în perioada 1 - 14.09.2013), complicitate la cumpărare de influenţă (cumpărător de influenţă Lupu Aurelian), complicitate la cumpărare de influenţă (cumpărător de influenţă Constantin Tinel Alexandru)“.
 
Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa au mai dispus următoarele trimiteri în judecată:
 
Ersin Burasan - pentru cumpărare de influenţă
 
Victor Mihai Badea - pentru cumpărare de influenţă
 
Mihai Emanuel Grigoraş - pentru cumpărare de influenţă
 
Claudiu Alin Luca - pentru cumpărare de influenţă
 
George Ciprian Guzganu - pentru cumpărare de influenţă
 
Lucian Victor Niculescu - pentru cumpărare de influenţă
 
Cornel Dumitru Meilă - pentru cumpărare de influenţă
 
Iulian Florin Ghiţă - pentru cumpărare de influenţă
 
Valentin Nicolae Ţiripan - pentru cumpărare de influenţă
 
Mihai Cătălin Olaru - pentru cumpărare de influenţă
 
George Ilie - pentru cumpărare de influenţă
 
Ştefan Marius Maxim - pentru cumpărare de influenţă
 
Aurel George Gruia - pentru cumpărare de influenţă
 
Deniz Aliosman - pentru cumpărare de influenţă
 
George Ştefan Buja - pentru cumpărare de influenţă
 
Aurelian Lupu - pentru cumpărare de influenţă
 
Tinel Alexandru Constantin - pentru cumpărare de influenţă.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii