Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:28 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Detalii incredibile din dosarul în care directorul de cabinet al Ministrului pentru Relația cu Parlamentul a fost trimis în judecată. Cum a fost măsluit un concurs de angajare (rechizitoriu)

ro

11 Jan, 2018 16:54 3706 Marime text
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus zilele trecute trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:
 
POP FELICIA ELENA, directoare de cabinet a ministrului pentru Relația cu Parlamentul (M.R.P.), pentru săvârşirea infracţiunii de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii,
 
ZAHARIA MIHAI CORNEL, angajat în cadrul M.R.P., membru al comisiei de concurs, pentru săvârşirea infracţiunii de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii.
 
ZIUA de Constanța prezintă rechizitoriul întocmit de procurorii DNA cu privire la măsluirea unui concurs organizat la Ministerul pentru Relația cu Parlamentul.
 

”În esenţă, în data de 28.07.2017, inculpatul Zaharia Mihai – Cornel, în calitate de membru al comisiei concursului organizat în perioada 31.07.2017 – 08.08.2017 (...), a pus la dispoziţia inculpatei Pop Felicia-Elena, în baza solicitărilor acesteia formulate în perioada 20 - 28.07.2017, informaţii ce nu erau destinate publicităţii, respectiv subiectele şi baremele de corectare aferente probei scrise din data 31.07.2017 în scopul divulgării acestor informații către candidații (...) şi (...), iar ulterior inculpata Pop Felicia Elena, la rândul ei, a permis efectiv accesul unor persoane neautorizate la aceste informații nedestinate publicității, prin remiterea la data de 28.07.2017 a subiectelor de concurs şi a baremelor de corectare candidaților  (...) şi (...), persoane ce urmau a susține proba scrisă din data de 31.07.2017, scopul urmărit fiind obținerea de către acești doi candidați a unor foloase necuvenite constând în obținerea unui rezultat bun la concurs și implicit angajarea în cadrul Ministerului pentru relația cu Parlamentul pe perioade nedeterminate” – se arată în rechizitoriul întocmit de procurorii DNA. 

 
La data de 05.07.2017, prin ordinul nr. (...) al ministrului pentru relația cu Parlamentul, a fost constituită comisia pentru concursul organizat în perioada 31.07 – 08.08.2017, de ocupare a trei funcții contractuale de execuție vacante în cadrul ministerului.
 

”În data de 20.07.2017, în jurul orelor 13:00 – 14:00, în timp ce se afla în biroul său, președintele comisie de examen (...) a fost contactat pe telefonul intern al instituției de către inculpata Pop Felicia Elena, directorul de cabinet al ministrului pentru relația cu Parlamentul, care i-a transmis că ministrul (...) solicita întocmirea până în data de 27.07.2017, a câte zece întrebări pentru fiecare dintre posturile scoase la concurs care să-i fie prezentate. La data de 28.07.2017, în timp ce membrii comisiei de examen Alexandrescu Maria, (...) și Zaharia Mihai – Cornel purtau o discuție pe tema solicitărilor adresate președintelui comisiei de directorul de cabinet al ministrului în ziua anterioară, în încăperea în care se aflau cei trei a venit candidatul (...), care i-a transmis lui Zaharia Mihai – Cornel că era așteptat de către Pop Felicia – Elena în biroul ei. În aceeași zi, după discuția cu inculpata Pop Felicia-Elena, inculpatul Zaharia Mihai Cornel le-a comunicat martorilor Alexandrescu Maria și (...) motivul chemării sale de către directorul de cabinet al ministrului, respectiv acela ca membrii comisiei să stabilească varianta finală de subiecte pentru posturile pe care candidau (...) și (...), variantă pe care să o ducă lui Pop Felicia Elena Zaharia Mihai Cornel a fost de acord cu solicitarea directorului de cabinet Pop Felicia Elena şi i-a comunicat lui (...) că subiectele le va duce el așa cum i se solicitase. Prin „subiecte finale”, astfel cum au fost cerute de către Pop Felicia, cei trei membri ai comisiei de concurs au înţeles subiectele care se vor da efectiv la concurs candidaţilor la proba din data de 31.07.2017. (...)” – se mai arată în rechizitoriu.

 
 
ANchetatorii au mai stabilit că, tot în ziua de 28.07.2017, în jurul orelor 12:00, membrii comisiei de concurs pentru ocuparea celor trei posturi de execuție, respectiv Alexandrescu Maria, (...) și Zaharia Mihai – Cornel au purtat discuții pe tema stabilirii subiectelor pentru proba scrisă a concursului de ocupare a posturilor de consilier I și consilier II din data de 31.07.2017.
 

”De comun acord, membrii comisiei au stabilit ca subiectele finale pentru concurs să fie cele propuse de către președintele comisiei, iar inculpatul Zaharia Mihai – Cornel a fost cel care a dus acele subiecte, împreună cu baremele de corectare, directorului de cabinet Pop Felicia Elena. Ulterior, inculpatul Zaharia Mihai – Cornel i-a spus lui (...) că directorul de cabinet Pop Felicia Elena i-a transmis că cei doi candidaţi vor avea acces la subiecte și că vor întocmi lucrările anterior susținerii probei scrise care vor fi înlocuite cu cele redactate de aceştia la examen.” – se mai arată în rechizitoriu.

 
De asemenea, anchetatorii au mai stabilit că Pop Felicia Elena le-a spus candidaților că o soluție ar fi să învețe acele subiecte, dar şi să întocmească lucrările în avans, pentru a le schimba după ce ies din sala de concurs, de această operațiune urmând să se ocupe cineva din rândul angajaților ministerului, aflați la etajul superior, mențiune făcută în contextul în care majoritatea membrilor comisiei de concurs aveau birouri la acel etaj superior.
 

”La data de 31.07.2017, după susţinerea probei scrise a concursului, au fost puse în aplicare un număr de şapte mandate de percheziţie domiciliară emise de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Cu această ocazie au fost identificate, sigilate şi ridicate de organele de urmărire penală mai multe subiecte şi bareme de corectare atât din biroul inculpatei Pop Felicia Elena, cât şi din birourile candidaţilor (...) şi (...).” – se mai arată în rechizitoriu.

 
Potrivit DNA, în aceeași cauză, în baza dispozițiilor art. 483 Cod procedură penală, s-a dispus sesizarea instanței de judecată – Tribunalul București - cu acordul de recunoaștere a vinovăției inculpatei ALEXANDRESCU  MARIA, angajată în cadrul MRP, membră a comisiei de concurs, acord ce a fost încheiat la inițiativa acesteia.
 
În prezența avocatului, inculpata Alexandrescu  Maria a declarat expres că recunoaște comiterea faptelor reținute în sarcina sa, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și este de acord cu felul și cuantumul pedepsei aplicate, precum și cu forma de executare a acesteia, respectiv:
- pedeapsa închisorii de 1 an și 9 luni, cu amânarea aplicării pedepsei în condiţiile art. 83 din C. pen., cu stabilirea unui termen de supraveghere de 2 ani
 
Conform DNA, față de numitul ILIE VIOREL, senator în Parlamentul României și ministru pentru Relația cu Parlamentul, procurorii au solicitat încuviințare pentru începerea urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de instigare la infracțiunea de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații. Prin hotărârea nr. 106/2017, adoptată la data de 03.10.2017, Senatul a hotărât să nu ceară urmărirea penală a senatorului Viorel Ilie.
 
În secțiunea Document puteți analiza Rechizitoriul întocmit de procurorii DNA la trimiterea în judecată a Feliciei Elena Pop și a lui Cornel Mihai Zaharia. 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii