Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:25 21 04 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Fost director DSP Brașov, trimis în judecată! Ce acuzații i se aduc

ro

21 Apr, 2026 12:57 172 Marime text

În cauza mediatizată prin comunicatul nr. 726/VIII/3 din data de 27octombrie 2025, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție –Serviciul teritorial Brașov au dispus trimiterea în judecată la data de 17 aprilie 2026, sub control judiciar, a inculpatei Blănaru Ancuța-Ofelia, la data faptelor director executiv al Direcției de Sănătate Publică Brașov, respectiv inspector sanitar în cadrul aceleiași instituții, pentru săvârșirea a cinci infracțiuni depermiterea accesului unor persoane neautorizate la informații ce nu sunt destinate publicității, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite (dintre care una în formă continuată).
 
Potrivit DNA, în rechizitoriul procurorilor se arată că, în cauză, există probe din care rezultă următoarea stare de fapt:
 
În perioada 2021–2025, inculpata Blănaru Ancuța-Ofelia, în calitățile menționate anterior, ar fi divulgat, în patru situații distincte, către reprezentanți ai Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov faptul că Direcția de Sănătate Publică Brașov urma să efectueze controale la nivelul unității medicale în perioada imediat următoare.

Prin încălcarea caracterului confidențial al inspecțiilor sanitare, inculpata ar fi oferit indicații unui medic-șef de secție sau unor asistente-șefe din cadrul spitalului, astfel încât aceștia să se pregătească în mod corespunzător. În special, li s-ar fi solicitat să asigure un nivel ridicat de curățenie și să remedieze neconformitățile constatate anterior de inspectorii D.S.P., pentru ca secțiile verificate să nu fie sancționate pentru încălcarea normelor din domeniul sănătății publice.

În acest context, inculpata ar fi beneficiat, din partea angajaților spitalului, de facilitarea și urgentarea internării unor persoane apropiate, precum și de programarea mai rapidă a acestora.


La data de 6 octombrie 2025, inculpata Blănaru Ancuța-Ofelia ar fi divulgat unui reprezentant al Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Brașov faptul că Direcția de Sănătate Publică Brașov urma să efectueze, în ziua următoare, o inspecție sanitară la nivelul unității medicale. Scopul ar fi fost ca personalul să se pregătească în mod corespunzător, în special în ceea ce privește prevenirea și limitarea infecțiilor asociate asistenței medicale. Prin această acțiune, a fost încălcat caracterul confidențial al inspecției.

Astfel, inculpata ar fi dezvăluit dinainte iminența controlului pentru a evita sancționarea spitalului pentru nerespectarea normelor din domeniul sănătății publice și pentru a obține, în schimb, acces preferențial la anumite servicii medicale publice.


În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit că niciuna dintre persoanele informate de inculpată nu ar fi fost sancționată. Sancțiunile ar fi fost aplicate, în principal, personalului medical sau auxiliar care nu avea cunoștință despre control.
 
Dosarul de urmărire penală a fost trimis spre judecare la Tribunalul Brașov,cu propunerea de a se menține măsura preventivă dispusă în cauză.

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.        
 
Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019- transmite DNA. 




Citește și:


Percheziții RomâniaAdministratorul unei firme din Brăila, suspectat de comiterea unor infracțiuni economice, arestat preventiv! Prejudiciul, estimat la peste 8 milioane de lei
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii