Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
08:33 28 06 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Decizie importantă a procurorilor DNA în cazul unui adjunct al șefului IPJ Vrancea

ro

19 Apr, 2017 15:41 491 Marime text
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Galaţi au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 19 aprilei 2017, a lui Tomiță Păvăloiu, la data faptei adjunct al șefului I.P.J. Vrancea, sub aspectul săvârşirii infracţiunii trafic de influență.
 
În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt: „în cursul lunii octombrie 2014, inculpatul Păvăloiu Tomiță, în calitate de  adjunct al șefului I.P.J. Vrancea, a pretins și primit de la o persoană suma de 250 euro. În schimbul acestor bani, inculpatul a promis că va interveni la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea, pentru a-i determina pe magistrați să pronunțe o soluție de netrimitere în judecată într-un dosar în care persoana respectivă era cercetată pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.
 
Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul Păvăloiu Tomiță trebuie să respecte următoarele obligații:
 
  • să se prezinte la organul de urmărire, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanța de judecată ori de câte ori este chemat,
  • să informeze de îndată organul judiciar cu privire la schimbarea locuinței,
  • să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat,
  • să nu părăsească teritoriul României, decât cu încuviinţarea prealabilă a procurorului,
  • să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar.
 
Inculpatului i s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. De asemenea, i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.
 
Punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii