Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:43 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Alexandra Stan, la Curtea de Apel Constanţa Termen nou în dosarul în care Marcel Prodan este acuzat că ar fi bătut-o

ro

15 Sep, 2016 00:00 2355 Marime text
La Curtea de Apel Constanţa are loc, astăzi, un nou termen în apel al dosarului în care impresarul Marcel Prodan a fost condamnat în primă instanţă la şapte luni de închisoare cu suspendare pentru că ar fi bătut-o pe cunoscuta cântăreaţă din Constanţa Alexandra Stan.
 
Potrivit avocatului cântăreţei, Silviu Faier, cel mai probabil, dosarul va rămâne în pronunţare.
 
Amintim că, în 2013, Alexandra Stan a declarat că ar fi fost bătută de Marcel Prodan. Cântăreaţa ar fi fost salvată de un echipaj al Serviciului Rutier Constanţa. De partea cealaltă, Marcel Prodan spune că nu ar fi agresat-o pe cântăreaţă. Judecătoria Constanţa l-a condamnat, în primă instanţă, pe Marcel Prodan la şapte luni de închisoare cu suspendare. Totodată, judecătorii constănţeni l-au obligat pe Prodan să-i achite cântăreţei daune materiale de 193 de euro şi daune morale de 10.000 de euro.

Stan, un nou proces cu managerul Prodan

Cotidianul ZIUA de Constanţa vă informa, săptămâna trecută, că pe rolul Tribunalului Constanţa a fost înregistrat un dosar în care în calitate de petent apare cunoscuta cântăreaţă din Constanţa Alexandra Stan. Acest dosar are termenul de judecată stabilit pentru 27 septembrie, la ora 9.00. Acest termen de judecată a apărut ca urmare a repunerii pe rol a dosarului, în care, din eroare, niciuna dintre părţi nu fusese citată. Astfel, judecătorii au repus cauza pe rol, în vederea citării următoarelor părţi: petent - Alexandra Ioana Stan, intimat - Marcel Prodan şi SC Maan Music Studio SRL Constanţa, de asemenea intimat în această cauză.
 
Aşa cum spuneam, judecătorii Tribunalului Constanţa au stabilit termen de judecată la data de 27 septembrie, când se vor pune în discuţie atât admisibilitatea, cât şi temeinicia plângerii Alexandrei Stan în ceea ce priveşte „soluţia de clasare a cauzei sub aspectul infracţiunii de evaziune fiscală şi excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Constanţa de judecare a plângerii formulate împotriva soluţiei de clasare a cauzei în ceea ce priveşte infracţiunea de înşelăciune“, conform minutei. Decizia este definitivă.
 
Citeşte şi
 
Exclusiv - Alexandra Stan, un nou proces cu managerul Marcel Prodan
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii