Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:26 24 07 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Măsuri de siguranța și restricții de circulație pentru petrecerea de Revelion din Piața Ovidiu Constanța

ro

28 Dec, 2022 15:36 1343 Marime text
Revelion Constanța. Foto: Primăria ConstanțaAlexandra Stan, Dirty Nano, Pascal Junior și Robert Georgescu & White vor crea o atmosferă de neuitat în Piața Ovidiu în noaptea dintre ani. Evenimentul organizat de Primăria Municipiului Constanța va debuta la ora 21:00. Cei care doresc să întâmpine Anul Nou în Piața Ovidiu vor avea parte de un show deosebit de lasere, iar la miezul nopții un superb spectacol de artificii va anima cerul Constanței. Focurile de artificii vor fi lansate de pe Digul Farului Verde din Portul Turistic Tomis. Efectele pirotehnice vor fi sincronizate cu o coloană muzicală personalizată.

Pentru siguranța participanților la eveniment, se vor institui restricții de circulație pe arterele care conduc către locul de desfășurare a evenimentului.

Astfel, până în data de 03 ianuarie 2023, ora 09:00, se vor bloca următoarele artere de acces:

- intersecția străzii Traian cu strada Sulmona;

- intersecția bulevardului Tomis cu strada Sulmona;

- intersecția străzii Mircea cel Bătrân cu strada Sulmona;

- intersecția străzii Arhiepiscopiei cu intrarea în Piața Ovidiu.

În această perioadă, strada Marcus Aurelius va avea dublu sens de circulație, de la intersecția cu strada Sulmona și până în spatele Pieței Ovidiu.

Totodată, în perioada 31 decembrie 2022 – 01 ianuarie 2023, în intervalul orar 18:00 – 02:00, vor fi restricționate:

- intersecția străzii Crângului cu strada Revoluției din 22 Decembrie 1989;

- intersecția străzii Vasile Canarache cu strada Petru Rareș;

- intersecția străzii Marcus Aurelius cu strada Sulmona;

- intersecția bulevardului Tomis cu strada Traian (zona „Lupoaică”);

- intersecția străzii C.A. Rosetti cu strada Petru Rareș;

- strada Remus Opreanu la intersecția cu strada Lebedei;

- bulevardul Regina Elisabeta cu strada Revoluției din 22 Decembrie 1989.

De asemenea, în perioada 31 decembrie 2022, ora 08:00 – 01 ianuarie 2023, ora 02:00, se va restricționa accesul în zona de parcare de pe strada Arhiepiscopiei cuprinsă între strada Crângului și Piața Ovidiu.

În zona de acces în perimetrul de desfășurare a evenimentului se vor organiza controale ale participanților pentru evitarea pătrunderii cu obiecte pirotehnice interzise, recipiente de sticlă, băuturi alcoolice, arme sau obiecte contondente.

Accesul riveranilor va fi permis în zona afectată de restricții. Accesul se poate face prin prezentarea unui act de identitate care să ateste domiciliul în zona afectată de restricții.

Mijloacele de transport ale CT BUS vor avea un program prelungit în noaptea de Revelion. Liniile 44, 51,48, 101 și 42 vor circula în program 21:00 - 02:00, având cap de linie Poarta 1. Intervalul de succedare a autobuzelor va fi de 30 de minute pentru 44, 48, 101 și 42 și de 25 de minute pentru linia 51.

Pentru linia 101, capul de linie va fi intersecția străzii Cumpenei cu bulevardul Aurel Vlaicu.

Suplimentar, va circula și linia 5-40 pe traseul normal, având un interval de succedare de 30 de minute, tot în programul 21:00-02:00.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii