Călători străini prin Dobrogea (XCII) - Johann von Struve (Germania/Bavaria) (galerie foto)

Anton von Struve (1729-1802), tatăl lui Johann Christian von Struve (1768 Regensburg/Bavaria/Germania - 1812), a fost diplomat în serviciul Rusiei. Fiul a călătorit în Italia şi în Ţările Române, prima dată, în 1791, la Iaşi, posibil în legătură cu tratativele privind pacea care va încheia Războiul Ruso-Turc din 1787-1791.
 
În 1793-1794, Struve a făcut parte din suita generalului Mihail Kutuzov (1791/LXXXIX), care fusese trimis ambasador pe lângă sultanul Selim III şi în drum spre Constantinopol/Istanbul a trecut prin Moldova şi Ţara Românească. Cu ocazia întoarcerii ambasadorului în Rusia, în 1794, suita a trecut şi prin Dobrogea otomană, parte a eyalet (provincie) cu reşedinţa în oraşul dunărean Silistra.
 
Struve a relatat călătoria într-un volum anonim, apărut în 1801 la Gotha (Germania), cu titlul „Reise eines jungen Russen von Wien über Jassy in die Crimm und ausfürliches Tagebuch der im Jahr 1793 von St. Petersburg nach Constantinopel geschichten Russisch-kaiserlichen Gesandschaft“. Numele autorului a fost dezvăluit de un alt membru al ambasadei, von Reimers, în cartea sa apărută în 1803 la St. Petersburg. Ediţia din 1801 a fost folosită de Institutul „N. Iorga“ pentru traducerea românească din seria „Călători străini despre Ţările Române“.
 
Călătorii ruşi au parcurs în cursul lunii aprilie următorul itinerar dobrogean pe axul longitudinal sud-nord: Bazargic - Musabey / Musu Bei - Baktirkioy - Mahmud Kioy - Tschelebey Kioy / Celebichoi - Satisch Kioj / Satiş-Chioi - Casimcea - Cerna - Măcin.
Bazargicul, tradus de german prin „mic târg“, este clasificat când „sat“, când „orăşel“ şi era compus „dintr-o piaţă şi câteva şiruri de dughene“. „Multe cimitire mari de suprafaţă întinsă“ aminteau de „vremea grecilor vechi“, când ţinutul era populat de „numeroşi locuitori“. De asemenea, Struve credea că orologiul mare public cu clopot, în stare „bună“ şi asemănător cu cele din oraşele germane, data tot din antichitatea greacă!
 
Referiri despre istoria antică a Dobrogei au mai făcut şi alţi călători străini în secolele XV - XVIII: cavalerul burgund / francez W. de Wavrin (1445/IV), nobilul poet polonez E. Otwinowski (1557/VII), cărturarul Iacob Paleologul (1573/IX), cronicarul polonez M. Strijkowski (1575/X), călugărul franciscan J. Arsengo (1581/XI), negustorul englez J. Newberie (1582/XII), călugărul iezuit G. Mancinelli (1584-1585/XIII), baronul francez F. de Pavie (1585/XIV), cărturarul olandez J. van der Doris (1597/XX), diplomatul suedez de origine germană C. Hiltebrandt (1657/XXXV), pastorul luteran suedez M. Eneman (1709/L), diplomatul suedez de origine franceză A. de la Motraye (1711/LIII; 1714/LIV), diplomatul rus de origine scoţiană J. B. of Antermony (1738/LVII), nobilul grec M. Katsaitis (Veneţia; 1742/LIX), iezuitul G. R. Boscovich (Republica Ragusa; 1762/LXIV), nobilul sol polonez T. Alexandrovici (1766/LXVII), agentul comercial austriac de origine germană N. Kleemann (1768/LIX) şi contele francez d`Antraigues (1779/LXXIV).
Bazargicul fusese tranzitat şi de alţi călători străini în secolele XVI-XVIII: diacul rus T. Korobeinikov (1593/Călători XVII), cărturarul olandez J. van der Doris (1597/XX), clericul armean S. Lehaţi (1608/XXII), nobilul sol polonez W. Miaskowicz (1640/XXVIII), cărturarul otoman Evlia Celebi (1667/XXXVIII.4; 1652/XXXVIII.5.C; 1657/XXXVIII.6.C; 1659/XXXVIII.7.B) , nobilul sol polonez I. Gnisnki (1677/XLI), pastorul luteran suedez M. Eneman (1709/L), un anonim suedez (probabil C. Loos/ 1710/LII), dipomatul suedez de origine franceză protestantă A. de la Motraye (1711/LIII.1), iezuitul polonez F. Gosciecki (1712/LIV), diplomatul suedez P. Jamjouglou (1746/LX), nobilul sol polonez I. Podoski (1759/LXIII), lordul F. Calvert (1764/LXV), nobilul sol polonez T. Alexandrovici (1766/LXVII), solul otoman Abdulkerim paşa (1776/LXXI), nobilul sol rus N. Repnin (1776/LXXII), contele francez d`Antraigues (1779/LXXIV) şi diplomatul polonez K. Chrzanowski (1780/LXXVI).
 
Musabey a fost clasificat de călătorul german ca fiind „sat“, iar istoricii de la „N. Iorga“ îl plasează în Bulgaria contemporană, lângă Negru Vodă, adică în Cadrilater. Prin localitate trecuse şi nobilul sol rus N. Repnin (1776/LXXII).
 
Bazargicul, Musabey şi Silistra au făcut parte din regiunea sud-dobrogeană Cadrilater, care a aparţinut României de la al doilea război balcanic până la tratatul bilateral din 1940, când a fost retrocedată Bulgariei.
 
Segmentul de drum Musabey - Baktirkioy trecea prin pajişti „frumoase“, câmpii, dealuri şi vâlcele. Au străbătut „mai multe“ sate, ale căror case împrejmuite cu gard erau situate „izolat“ una faţă de alta. Struve a constatat că lipsa râurilor afecta mărimea suprafeţelor cultivate şi că sătenii scoteau „cu macaraua“ apa din fântâni, care era „rareori“ potabilă. Cimitirele vizibile „ici şi colo în câmp deschis“ reprezentau urmele Războiului Ruso-Turc din 1768-1774.
 
Problema apei în Dobrogea fusese remarcată şi de alţi călători străini din secolele XV-XVIII: prizonierul italian G. Angiolello (1476/V), negustorul italian P. Giorgio (ante 1595/XVIII), episcopul catolic P. Baksic (1641/XXX), agentul comercial englez R. Bargrave (1652/XXXIV), diplomatul suedez P. Jamjouglou (1746/LX) şi iezuitul ragusan R. Boscovici (1762/LXIV).
 
Distrugerile conflictului din 1768-1774 în Dobrogea au fost semnalate şi de alţi călători străini: solul otoman Abdulkerim paşa (1775/LXXI), nobilul sol rus N. Repnin (1776/LXXII), contele francez d`Antraigues (1779/LXXIV), căpitanul austriac G. Lauterer (1782/LXXV), diplomatul polonez K. Chrzanowski (1780/LXVI), tânărul polonez J. Mikoscha (1782/LXXVII), căpitanul austriac K. von Titelsberg (1783/LXXVIII), locotenentul francez A. de Lafitte (1784/LXXX), negustorul german Jenne-Lebprecht (1786/LXXXIV) şi diplomatul austriac W von Brognard (1786/LXXXV).
 
„Satul“ Baktirkioy (kioy = sat), situat într-o vale „plăcută“, nu a putut fi identificat de cercetătorii români. Urcându-se pe dealul stâncos din apropiere, germanul a observat multe peşteri „largi“, despre care bănuia că „altădată“ fuseseră utilizate ca locuinţe sau magazii. Noaptea petrecută în cort a fost marcată de o furtună cu tunete şi trăsnete.
 
Drumul până la „neînsemnatul sat“ Mahmud Kioy a trecut prin câmpii şi dealuri. Nici această localitate nu a fost identificată de specialiştii români. Aşezarea era formată din „câteva“ case, pe pajiştile din jur găsindu-se „adesea“ scoici pietrificate şi „alte produse marine“. Aici, Kutuzov a fost primit de kadi (judecător) al satelor din zonă, escortat de 100 de călăreţi.
 
Calea până la „satul“ Celebichoi (com. Mircea Vodă, jud. Constanţa) a trecut peste dealuri „mici“ şi văi „frumos înverzite de primăvară“, atmosfera fiind însă marcată de praful „foarte supărător“. Dunărea se afla la doar „10 verste“ (1 verstă rusească = 1.067 m) şi forma în zonă „mici“ lacuri. Localitatea era „ceva mai mare“ decât Mahmud Kioy şi era „răsfirată“ pe dealurile cu pajişti „frumoase“. „Mărimea de odinioară“ a aşezării era amintită de „mormanele de moloz“, care proveneau din „zidurile vechi“ şi unde berzele îşi construiau cuibul. Prin Satiş-Chioi a mai trecut şi diplomatul polonez K. Chrzanowski (1780/LXXVI).
 
Până să ajungă la Satiş-Chioi (com. Crucea, jud. Constanţa), călătorul european a descoperit o fântână „frumoasă“, aspect surprinzător într-o zonă „care duce lipsă de apă bună“. Localitatea era „un sat destul de întins“ situat pe un şes „întins“. Prin Satiş-Chioi a mai trecut şi diplomatul polonez K. Chrzanowski (1780/LXXVI).
 
„Satul“ Casimcea era format din două grupuri de case situate la „un sfert de oră depărtare“, lângă primul grup existând livezi cu „pomi roditori“. Prin Casimcea au mai trecut nobilul sol rus N. Repnin (1776/LXXII) şi diplomatul polonez K. Chrzanowski (1780/LXXVI).
 
Pe segmentul de drum Casimcea - Cerna, ruşii au călătorit inclusiv noaptea pentru a se feri de „arşiţa mare şi de praf“, încât „bietele“ animale trăgeau trăsurile „foarte încet“. Pe parcursul acestei zone „mai deluroasă şi mai cultivată ca înainte“, lungă de „40 de verste“, solia a trecut prin patru sate nenominalizate. Călătorii au poposit într-o tabără situată la „o jumătate de oră“ de „satul“ Cerna, aşezat lângă munţi „golaşi“. Aici, ei s-au întâlnit cu un curier venit din capitala St. Petersburg. Prin localitate trecuse şi nobilul sol rus N. Repnin (1776/LXXII).
 
Până la Măcin, solia a străbătut acest lanţ de munţi, paralel cu Dunărea, care forma lacuri şi braţe care înconjurau „mici“ insule. Tabăra se afla aproape de fluviu, la „o jumătate de oră“ de Măcin, care „arată mai curând a sat decât a oraş“. În ceea ce priveşte populaţia ţinutului până la „o depărtare de trei sau patru ore“ de sat, era formată în „majoritate de moldoveni şi munteni“. „Pretutindeni“ erau vizibile „devastările“ războiului recent încheiat, inclusiv ghiulele găsite în tabără.
 
Urmele războiului din 1787-1791 în Dobrogea au fost semnalate şi de generalul rus M. Kutuzov (1791/LXXXIX), ofiţerul de marină englez W. Smith (1792/XC) şi englezul W. Hunter (1792/XCI).
 
Prin Măcin trecuseră şi alţi călători străini în secolele XVII - XVIII: clericul armean S. Lehaţi (1608/Călători XXII), probabil soldatul german J. Wilden (1611/XXIII), agentul comercial italian T. Alberti (1612 şi 1613/XXIV), călugărul rus V. Gagara (1637/XXVII), nobilul sol polonez W. Miaskowski (1640/XXVIII), probabil soldatul german N. Schmidt (1651/XXXIII), englezul R. Bargrave (1652/XXXIV), clericul creştin sirian Paul din Alep (1653/XXXVII), nobilul sol polonez F. Wysocki (1667/XXXIX), J. Tavernier (1677/XLII), nobilul sol polonez R. Leszczynski (1700/XLIV), diplomaţii maghiari curuţi M. Bay şi G. Papay (1705-1706/XLIX), diplomatul maghiar curut J. Papai (1710/XLVIII), iezuitul polonez F. Gosciecki (1712/LIV), nobilul sol polonez J. K. Mniszech (1756/LXI), nobilul sol polonez I. Podoski (1759/LXIII), iezuitul G. R. Boscovich (Ragusa; 1762/LXIV), diplomatul otoman Resmi Ahmed (1764/LXVI), nobilul sol polonez T. Alexandrovici (1766/LXVII), solul otoman Abdulkerim paşa (1776/LXXI), nobilul sol rus N. Repnin (1776/LXXII), diplomatul polonez J. Mikoscha (1780/LXXVI), contele francez de Langeron (1791/LXXXVIII) şi ofiţerul de marină englez W. Smith (1792/XC).
 
Locul de trecere a Dunării era situat la o distanţă de patru ore de Măcin, priveliştea asupra acestei localităţii fiind „foarte frumoasă“. Traversarea s-a făcut cu trei ambarcaţiuni, în timp ce cărăuşii turci din escortă se întorceau cu „bucurie“ în satele lor cu vitele „sleite de puteri“.
 
Predecesorii germani ai lui Struve care au străbătut Dobrogea în secolele XV-XVIII: cruciatul prizonier J. Schiltberger (1425-1427/III), soldatul Habsburgilor austrieci prizonier J. Wilden (1611/XXIII), soldatul Habsburgilor austrieci prizonier N. Schmidt (1651/XXXIII), diplomatul suedez de origine germană C. Hiltebrandt (1657/XXXV), agentul comercial al unei firme austriace N. Kleemann (1768/LXIX), medicul din armata rusă J. Minderer (1771-1774/LXX) şi negustorul Jenne-Lebrprecht (1786/LXXXIV).

Surse foto: 

en.wikipedia.org
www.agero-stuttgart.de
2.bp.blogspot.com
www.ziuaconstanta.ro
hartatulcea.ro
upload.wikimedia.org 

Documentare: 

Institutul de istorie „Nicolae Iorga”, editor Paul Cernovodeanu, Călători străini despre Ţările Române, volumul X / partea II, Bucureşti, 2001.
www.magazinistoric.ro
www.anticariat-unu.ro
clasapalatina.files.wordpress.com