Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
23:50 15 12 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Călători străini prin Dobrogea (LXXXI) - Thomas du Verne du Presle (Franţa) (galerie foto)

ro

01 Mar, 2017 00:00 666 Marime text
Thomas du Verne du Presle (1763 - 1844) a studiat la colegiul militar La Fleche şi în 1778 s-a angajat în marină. După ce a participat la Războiul de Independenţă al SUA, a cerut concediu.
 
În acest context, l-a însoţit pe Andre de Lafitte (Călători LXXX/1784), membru al misiunii militare trimise de Ludovic XVI aliatului său otoman Abdul Hamid I. Împreună au explorat coasta otomană a Mării Negre, în timpul acţiunii Du Verne redactând un raport cu titlul „Observaţii nautice privind porturile şi radele din Marea Neagră - 1784“Textul a fost inclus în articolul prezentat în 1984 de istoricul Jacques Paviot la o conferinţă a Centre National de la Recherche Scientifique: „La reconnaissance des Bouches du Danube par Lafitte-Clave et du Verne du Presle en 1784“. Institutul „N. Iorga“ a folosit ediţia Paviot pentru traducerea românească din seria „Călători străini despre Țările Române“.
 
Observaţiile lui du Verne vizează pe larg două zone: gura Sulina a Dunării şi litoralul Deltei Dunării.

A.

Gura „Sunne sau Sulina“ era „cea mai adâncă şi mai cercetată“ gură a Dunării, cu maluri „joase şi mlăştinoase“. Măsurătorile făcute în 29 iunie arătau că locul de ancorare a vaselor era lung de „o sută de stânjeni (circa 30 m)“ şi avea o adâncime variind între şapte picioare (circa 2,25 m) şi 15 picioare (aproximativ 5 m). Viteza curentului fusese de 3.000 de stânjeni pe oră (circa 900 m/h), apele fluviului distrugând vechiul dig. Cum şi vechiul far dispăruse, francezul a concluzionat că intrarea în Sulina era „primejdioasă“ şi credea că era necesară reconstrucţia digului. Totuşi, autorităţile otomane instalaseră o geamandură, unde corăbiile maritime erau preluate de un pilot care conducea o ambarcaţiune cu pavilion roşu, precum şi „un fanal care ardea toate nopţile“.
 
Apa fluviului avea un nisip „foarte fin“ şi era „bună şi sănătoasă“ când se decanta. Pe braţul Sulina veneau lemnele de construcţie din Ţara Românească, care erau remorcate sub formă de plute de corăbiile care navigau spre Constantinopol / Istanbul.
 
Prin Sulina mai trecuseră şi alţi călători străini în secolul XVIII: căpitanul austriac G. Lauterer (1782/LXXV), polonezul J. Mikoscha (1782/LXXVII), căpitanul austriac K. Titelsberg (1783/LXXVIII), căpitanul austriac de origine croată F. Mihanovici (1783/LXXIX) şi locotenentul A. de Lafitte-Clave (LXXX/1784).

B.

De la vărsarea Nistrului în Marea Neagră (azi, în Ucraina) până la „Kara Hirman, oraş (azi, dispărut) la sud de ultima gură a Dunării (Sf. Gheorghe)“, coasta pontică era „foarte joasă şi cu totul lipsită de arbori“, cu excepţia Chiliei şi a satului Sf. Gheorghe, situate pe gurile cu acelaşi nume. Prezenţa umană era semnalată de „un mare număr de pescari“.
 
Prin Kara Harman trecuseră şi alţi călători străini în secolele XVI - XVII: negustorul ragusan P. Giorgi (Dubrovnik; ante-1595/XVIII), cărturarul otoman Evlia Celebi (1652/XXXVIII.5.G; 1657/XXXVIII.6.E) şi locotenentul A. de Lafitte-Clave (LXXX/1784).
Prin Sf. Gheorghe trecuse şi locotenentul A. de Lafitte-Clave (LXXX/1784).
 
Pentru corăbiile care veneau de pe mare, reperele de pe Dunăre erau farul de la Sulina şi un munte, identificat de istoricii de la „N. Iorga“ cu Măcinul. Acest munte se ramifica în „cinci înălţimi distincte“, numite în turcă Bech Tepessi (corect, Beştepe).
 
Navigaţia de coastă din peninsula Crimeea până la „Marea Moartă“ şi Kara Hirman era „foarte primejdioasă, ca să nu zicem de nefolosit de vasele mari“, din cauza adâncimii foarte mici chiar şi la „o leghe (5,5 km) de uscat“. Cercetătorii români au identificat Marea Moartă cu ansamblul de lacuri Razelm, Goloviţa şi Sinoe din judeţul Constanţa.
 
Predecesorii francezi ai lui du Verne care au străbătut Dobrogea în secolele XV - XVIII: cavalerul burgund W. de Wavrin (1445/IV), baronul F. de Pavie (1585/XV), secretarul diplomatic de la Croix (1672/XL), J. Tavernier (1677/XLII), călugărul iezuit P. Avril (1689/XLIII), protestantul A. de la Motraye (1711/LIII.1; 1714/LIII.2), baronul F. de Tott (1769/LXVIII), contele d`Antraigues (1779/LXXIV) şi locotenentul A. de Lafitte-Clave (LXXX/1784).
 
Predecesorii lui de Verne care au tranzitat Dobrogea pe calea fluvio-maritimă: anonimul grec de la sfârşitul secolului XIV (Călători II), germanul J. Schiltberger (1425?1427/Călători III), cavalerul burgund W. de Wavrin (1445/Călători IV), negustorul englez J. Newberie (1582/Călători XII), călugărul iezuit G. Mancinelli (1584?1585/Călători XIII), sclavul spaniol D. Galan (1595/Călători XIV), baronul francez F. de Pavie (1585/Călători XV), olandezul J. Van der Doris (1597/Călători XX), călugărul rus A. Suhanov (1651/Călători XXX), clericul creştin Paul din Alep (1653/XXXVII), stareţul Leontie (1701/XLV), călugării ruşi Macarie şi Silvestru (1704/XLVII), diplomatul suedez de origine franceză A. de la Motraye (1714/LIII.2), călugării ruşi Silvestru şi Nicodim (1722/LVI), agentul comercial austriac de origine germană N. Kleemann (1768/LXIX), consulul britanic W. Eton (1777/LXXIII), căpitanul austriac G. Lauterer (1782/LXXV), polonezul J. Mikoscha (1782/LXXVII), căpitanul austriac K. Titelsberg (1783/LXXVIII), căpitanul austriac de origine croată F. Mihanovici (1783/LXXIX) şi locotenentul A. de Lafitte-Clave (LXXX/1784).

Surse foto:  

2.bp.blogspot.com
www.rapitori.ro
blog.noviodunum.ro
ro.wikipedia.org

Documentare: 

Institutul de istorie „Nicolae Iorga”, editor Paul Cernovodeanu, Călători străini despre Țările Române, volumul X / partea I, Bucureşti, 2000.
www.magazinistoric.ro
www.anticariat-unu.ro
clasapalatina.files.wordpress.com
 
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii