Ziua Dobrogei, 139 ani
14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
21:12 20 10 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Călători străini prin Dobrogea (CXIX) - ieromonahul Partenie (Rusia) - galerie foto

ro

21 Jun, 2017 00:00 2108 Marime text
Ca şi alţi călugări ruşi înaintea sa, ieromonahul Partenie (? - ?) a călătorit mult între 1837 şi 1847 în ţara sa, în Moldova şi în Imperiul Otoman, inclusiv în Ţara Sfântă. Cu această ocazie, el a străbătut în 1837 şi 1841 şi Dobrogea otomană, parte a eyalet (provincie) cu reşedinţa în oraşul dunărean Silistra.
El şi-a publicat memorialistica de călătorie în 1854-1855, la Moscova, cu titlul Istorisirea despre pribegiile şi călătoriile prin Rusia, Moldova, Turcia şi Locurile Sfinte. Clericul român Visarion Puiu a publicat în 1910, la Vălenii de Munte, traducerea românească a fragmentului referitor la Ţările Române, cu titlul Din călătoriile ieromonahului rus Partenie prin Moldova în jumătatea a întâia a veacului al XIX lea. Institutul „N. Iorga“ a reprodus această traducere în noua serie Călători străini despre Ţările Române în secolul al XIX lea.
 
1839
În 1839, în drum spre Sf. Munte Athos, Partenie şi fratele Nikita au străbătut Dobrogea de la nord la sud. De la Brăila, ei au navigat trei ore pe o barcă uşoară până la „târgul“ Măcin, unde autorităţile turceşti i-au vizat paşaportul. Ieromonahul rus a fost impresionat de „lucruri grozave“ referitoare la situaţia creştinilor din oraş: „Cum creştinii din ţinut duc jugul greu al turcilor“. Biserica, pe care călugărul o numea „mireasa lui Cristos“, era „izgonită afară din oraş“. Clădirea, „ruinată şi săracă“, semăna cu „un hambar“ făcut din scânduri şi „mânjită cu glod“, fiind lipsită de clopot şi cruce. Mai mult, măcinenii i-au explicat că o păzeau „cu multă grijă“ ca să n-o incendieze turcii, aşa cum se întâmplase la Babadag. Un negustor care dorise să o renoveze fusese spânzurat, deoarece paşa se comporta arbitrar, în situaţia în care sultanul era „departe“ şi episcopul grec nu intervenea. În pofida dominaţiei otomane, locuitorii din „oraş“ s-au dovedit „foarte buni şi primitori de străini“, ospătându-i aşa cum nu fuseseră în Moldova şi Ţara Românească. Călătorul rus a observat că „ţăranii“ din Măcin erau „numiţi români“, aveau „portul bulgăresc“ şi vorbeau „limba valahă“.
 
Prin Măcin trecuseră şi alţi călători străini în secolele XVII - XIX: clericul armean S. Lehaţi (1608/Călători XXII), probabil soldatul german J. Wilden (1611/XXIII), agentul comercial italian T. Alberti (1612 şi 1613/XXIV), călugărul rus V. Gagara (1637/XXVII), nobilul sol polonez W. Miaskowski (1640/XXVIII), probabil soldatul german N. Schmidt (1651/XXXIII), englezul R. Bargrave (1652/XXXIV), clericul creştin sirian Paul din Alep (1653/XXXVII), nobilul sol polonez F. Wysocki (1667/XXXIX), J. Tavernier (1677/XLII), nobilul sol polonez R. Leszczynski (1700/XLIV), diplomaţii maghiari curuţi M. Bay şi G. Papay (1705-1706/XLIX), diplomatul maghiar curut J. Papai (1710/XLVIII), iezuitul polonez F. Gosciecki (1712/LIV), nobilul sol polonez J. K. Mniszech (1756/LXI), nobilul sol polonez I. Podoski (1759/LXIII), iezuitul G. R. Boscovich (Ragusa; 1762/LXIV), diplomatul otoman Resmi Ahmed (1764/LXVI), nobilul sol polonez T. Alexandrovici (1766/LXVII), solul otoman Abdulkerim paşa (1776/LXXI), nobilul sol rus N. Repnin (1776/LXXII), diplomatul polonez J. Mikoscha (1780/LXXVI), contele francez de Langeron (1791/LXXXVIII), ofiţerul de marină englez W. Smith (1792/XC), diplomatul rus de origine germană J. von Struve (1794/XCII), contele francez de Langeron (1807;1809/CI), generalul rus de origine estonă F. Berg (1826/CV), lt. rus de origine finlandeză G. Ramsay (1829/CIX) şi diplomatul francez L. de Beaujour (1817/CX).
 
În continuare, cei doi călugări au continuat drumul timp de nouă zile de-a lungul Dunării până la Rusciuk (azi, Ruse, în Bulgaria). În toate satele străbătute, călătorii au fost nevoiţi să prezinte paşapoartele ciorbagiului, stăpânului satului. Ţăranii şi preoţii „cucernici şi milostivi“ erau atât de „iubitori de străini“, încât îi primeau ca pe nişte „rude“.
 
În toate aceste localităţi, ruşii n-au observat „decât“ trei biserici şi acestea „atât de sărace“, încât nu existau iconostase şi icoane zugrăvite, ci numai de hârtie. În fiecare sat slujeau „câte unu, doi“ preoţi „cucernici şi milostivi“, ale căror veşminte erau însă din „materie proastă“. Regiunea erau un „adevărat rai dumnezeiesc“: „bogată“ în roade şi cerealepeştipădurivitestupi de albine, peri, meri, vişini, cireşi, nuci şi viţă sălbatică.
 
Călătorului i-a atras atenţia contradicţia dintre bogăţia ţinutului şi sărăcia oamenilor, care i-au explicat că „pentru multele noastre păcate, Dumnezeu ne încearcă şi ne pedepseşte“. Locuitorii considerau cauze directe războaiele care aveau loc „deseori” în această zonă „de hotar“, urmate de ciumă şi turcii locali, care erau „tare răi şi sălbatici“. Salvarea văzută de localnici era ca „Rusia să ne scape de acest jug turcesc“.
 
1841
La întoarcere, ieromonahul a plecat în aprilie 1841 de la Sf. Munte Athos spre Constantinopol/Istanbul. Din capitala otomană a navigat cu un vapor austriac pe Marea Neagră până la Delta Dunării, apropierea de aceasta fiind indicată cu patru ore înainte de „apa albă“ (tulbure) din mare. Apoi, Partenie a călătorit pe Dunăre pe ruta Sulina - Tulcea - Isaccea, până la Galaţi.
 
În timpul escalei de o jumătate de oră la Sulina, Partenie nu a observat curţi şi grădini, probabil şi din cauza faptului că „adesea“ localitatea era inundată de furtunile maritime. Pe de altă parte, se făcea „foarte mult“ negoţ cu „o mulţime“ de corăbii, cele mari fiind nevoite să-şi transbordeze mărfurile. Destinaţiile comerţului erau Turcia, Rusia, Moldova şi Ţara Românească. Ca şi întreaga deltă, oraşul se afla sub stăpânirea Rusiei după victoria împotriva Imperiului Otoman în războiul din 1828-1829, aspect evidenţiat de prezenţa de „cordoane ruseşti cu paznici“ pe maluri.
 
Prin Sulina mai trecuseră şi alţi călători străini în secolele XVIII-XIX: căpitanul austriac G. Lauterer (1782/LXXV), polonezul J. Mikoscha (1782/LXXVII), căpitanul austriac K. Titelsberg (1783/LXXVIII), căpitanul austriac de origine croată F. Mihanovici (1783/LXXIX), locotenentul A. de Lafitte-Clave (LXXX/1784), ofiţerul francez T. du Verne du Presle (1784/LXXXI), nobilul diplomat austriac W. von Brognard (1786/LXXXV), diplomatul francez L. de Beaujour (1817/CX), caretaşul german E. Döbel (1831/CXI), medicul german F. Chrismar (1833/CXII), geograful austriac A. Schmidl (1835/CXIII) şi literatul scoţian J. Fraser (1836/CXVI).
 
Apoi, navigaţia pe Dunăre s-a făcut pe braţul Sulina, până la Tulcea, „oraşul stăpânirii turceşti“. În timpul escalei de o oră, ieromonahul rus a observat că „mai toţi“ locuitorii erau creştini din Rusiaturci fiind „tare puţini“. În localitate funcţionau o biserică grecească, unde slujea un arhiepiscop, şi o biserică rusească, unde slujeau trei preoţi ruşi sub autoritatea arhiepiscopului grec.
 
Prin Tulcea mai trecuseră şi alţi călători străini în secolele XVI - XVIII: nobilul sol polonez A. Taranowski (1569/Călători VIII), negustorul englez J. Newberie (1582/XII), negustorul italian P. Giorgi (ante-1595/XVIII), sclavul spaniol D. Galan (1595/XIX), cărturarul otoman Evlia Celebi (1667/XXXVIII.4; 1657/XXXVIII.6.D; 1657/XXXVIII.6.E; 1659/XXXVIII.7.A; 1659/XXXVIII.7.B), stareţul rus Leontie (1701/XLV), călugării ruşi Macarie şi Silvestru (1704/XLVII), pastorul luteran suedez M. Eneman (1709/L), un anonim suedez (probabil C. Loos/1710/LII), diplomatul suedez de origine franceză A. de la Motraye (1711/LIII.1), călugării ruşi Silvestru şi Nicodim (1722/LVI), diplomatul rus de origine scoţiană J. B. of Antermony (1738/LVII), diplomatul suedez P. Jamjouglou (1746/LX), baronul franco-maghiar F. de Tott (1769/LXVIII), căpitanul austriac G. Lauterer (1782/LXXV), căpitanul austriac K. Titelsberg (1783/LXXVIII), căpitanul austriac de origine croată F. Mihanovici (1783/LXXIX), diplomatul austriac W. von Brognard (1786/LXXXV), contele francez A. de Langeron (1790-1791/LXXXVIII), generalul rus M. Kutuzov (1791/LXXXIX), contele francez de Langeron (1807;1809/CI), generalul rus de origine estonă F. Berg (1826/CV), diplomatul francez L. de Beaujour (1817/CIX), medicul german F. Chrismar (1833/CXII), scriitoarea englezoaică J. Pardoe (1836/CXIV) şi literatul scoţian J. Fraser (1836/CXVI).
 
În continuare, nava a trecut pe lângă „oraşul turcesc Isaccea“, despre care călătorul rus a menţionat doar că „şi în acesta trăiesc mai mult creştini“. Isaccea mai fusese tranzitată în secolele XVI - XVIII şi de alţi călători străini: sultanul Soliman Magnificul (1538/Călători VI), negustorul englez J. Newberie (1582/XII), diplomatul englez H. Austell (1585/XIV), diacul rus T. Korobeinikov (1593/XVII), olandezul J. van der Doris (1597/XX), călugărul rus A. Suhanov (1651 /XXXI), clericul creştin sirian Paul din Alep (1658/XXXVII), cărturarul otoman Evlia Celebi (1659/XXXVIII.7.B), diplomatul francez de la Croix (1672/XL), nobilul sol polonez I. Gninski (1677/XLI), călugării ruşi Macarie şi Silvestru (1704/XLVII), diplomatul suedez de origine franceză A. de la Motraye (1714/LIII.2), călugării ruşi Nicodim şi Silvestru (1722/LVI), solul otoman Şehdi Osman (1758/LXII), agentul comercial austriac de origine germană N. Kleemann (1768/LXIX), căpitanul austriac G. Lauterer (1782/LXXV), căpitanul austriac K. Titelsberg (1783/LXXVIII), căpitanul austriac de origine croată F. Mihanovici (1783/LXXIX), diplomatul austriac W. von Brognard (1786/LXXXV), contele francez de Langeron (1790-1791/LXXXVIII), generalul rus de origine estonă F. Berg (1826/CV), lt. rus de origine finlandeză B. Rosenström (1829-1830/CVIII), lt.-col. rus de origine finlandeză G. Ramsay (1830/CIX), diplomatul francez L. de Beaujour (1817/CIX), medicul german F. Chrismar (1833/CXII) şi literatul scoţian J. Fraser (1836/CXVI) .
 
Alţi călători ruşi care au străbătut Dobrogea în secolele XVI-XVIII: diacul T. Korobeinikov (1593/XVII), călugărul V. Gagara (1637/XXVII), stareţul A. Suhanov (1651/XXXI), ierodiaconul I. Travelski (1651/XXXII), stareţul Leontie (1701/XLV), ieromonahii Macarie şi Silvestru (1704/XLVII), călugării Silvestru şi Nicodim (1722/LVI), ambasadorul cneaz N. Repnin (1776/LXXII), generalul M. Kutuzov (1791/LXXXIX), generalul de origine estonă F. Berg (1826/CV), lt. col. de origine finlandeză F. Nyberg (1828; 1830/CVI), lt. de origine finlandeză (1829-1830/CVIII) şi lt. col. de origine finlandeză G. Ramsay (1829-1830/CIX).
 
Alţi călători străini care au străbătut Dobrogea pe cale fluvio-maritimă în secolele XIV-XIX: anonimul grec de la sfârşitul secolului XIV (Călători II), germanul J. Schiltberger (1425?1427/Călători III), cavalerul burgund W. de Wavrin (1445/Călători IV), negustorul englez J. Newberie (1582/Călători XII), călugărul iezuit G. Mancinelli (1584?1585/Călători XIII), sclavul spaniol D. Galan (1595/Călători XIV), baronul francez F. de Pavie (1585/Călători XV), olandezul J. Van der Doris (1597/Călători XX), călugărul rus A. Suhanov (1651/Călători XXX), clericul creştin Paul din Alep (1653/XXXVII), stareţul Leontie (1701/XLV), călugării ruşi Macarie şi Silvestru (1704/XLVII), diplomatul suedez de origine franceză A. de la Motraye (1714/LIII.2), călugării ruşi Silvestru şi Nicodim (1722/LVI), agentul comercial austriac de origine germană N. Kleemann (1768/LXIX), consulul britanic W. Eton (1777/LXXIII), căpitanul austriac G. Lauterer (1782/LXXV), polonezul J. Mikoscha (1782/LXXVII), căpitanul austriac K. Titelsberg (1783/LXXVIII), căpitanul austriac de origine croată F. Mihanovici (1783/LXXIX), locotenentul A. de Lafitte-Clave (LXXX/1784), ofiţerul francez T. du Verne du Presle (1784/LXXXI), negustorul german Jenne-Lebprecht (1786/LXXXIV), diplomatul austriac W. von Brognard (1786/LXXXV), solul veneţian V. di Alessandri (1572/XCIII; s), mineralologul englez E. Clarke (1800/XCVIII), medicul englez W. Wittman (1802/C), caretaşul E. Dobel (1831/CXI), medicul german F. Chrismar (1833/CXII), geograful austriac A. Schmidl (1835/CXIII), scriitoarea englezoiacă J. Pardoe (1836/CXIV), preotul englez C. Elliot (1835/CXV), literatul scoţian J. Fraser (1836/CXVI) şi britanicul E. Spencer (1836/CXVII).
 
Surse foto: 

https://istoriiregasite.files.wordpress.com/
https://upload.wikimedia.org/
http://zarnesti.net/
http://blog.noviodunum.ro/
http://www.romaniapozitiva.ro
https://upload.wikimedia.org
 
Documentare: 
Institutul de istorie „Nicolae Iorga“, editor Daniela Buşă, Călători străini despre Ţările Române în secolul al XIX lea, serie nouă, volumul III, Editura Academiei Române, Bucureşti, 2005.

http://www.acad.ro/com2011 (Daniela Buşă)
http://www.librariaeminescu.ro/
https://upload.wikimedia.org/

Ti-a placut articolul?

Comentarii