Ziua Dobrogei, 139 ani
14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
22:50 22 10 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Dezbatere publică pentru PUZ-ul elaborat de Mina-M-Com SRL. Este vizată zona Baba Novac

ro

03 Oct, 2017 00:00 1270 Marime text
SC Mina-M-Com SRL a elaborat Planul Urbanistic Zonal pentru zona Baba Novac. Mai exact, pentru zona delimitată de strada Baba Novac, prelungirea străzii Barbu Ştefănescu Delavrancea, strada Constantin Brâncuşi, strada Bujoreni, strada Horia Georgescu şi Cimitirul Municipal. Zona ce face obiectul documentaţiei de urbanism PUZ Baba Novac, în suprafaţă de 65 de hectare, se află în intravilanul municipiului Constanţa.
 
Publicul este invitat să transmită observaţii asupra propunerilor preliminare la sediul Primăriei Constanţa, bulevardul Tomis nr. 51, etaj 1, cam. 121, Biroul Strategii Urbane, în perioada 2.10.2017 - 27.10.2017, între orele 8.00 - 16.00. De asemenea, constănţenii sunt invitaţi să participe la dezbaterea publică organizată la sediul Primăriei Municipiului Constanţa, în data de 20.10.2017, intervalul orar 11.00 - 12.00.
 
Biroul Strategii Urbane va colecta şi va transmite elaboratorului/iniţiatorului eventualele observaţii formulate. Elaborarea propunerilor şi consultarea documentaţiei sunt programate pentru perioada 2.10.2017 - 27.10.2017, iar comunicarea rezultatelor va avea loc la data de 7.11.2017.
 
Reamintim că, în anul 2016, Primăria Constanţa a semnat contractul de prestări servicii nr. 42797/18.03.2016, în urma evaluării ofertelor depuse în scopul achiziţiei serviciului de proiectare pentru elaborarea PUZ-ului Baba Novac. SC Mina-M-Com SRL este ofertantul declarat câştigător, iar valoarea contractului este de 38.400 de lei, fără TVA.
 
Firma nu este la prima colaborare cu o unitate administrativ-teritorială din judeţul Constanţa. În anul 2012, în asociere cu SC Cornel & Cornel Topoexim SRL, s-a ocupat de actualizarea PUG-ului şi a regulamentului local de urbanism aferent pentru oraşul Ovidiu, contra sumei de 212.000 de lei fără TVA. În anul 2011, aceeaşi echipă presta servicii de actualizare a Planului Urbanistic General al municipiului Medgidia, pentru suma de 296.100 de lei.

 Despre Mina-M-Com SRL 

Potrivit Registrului Comerţului, Mina-M-Com SRL a fost înfiinţată în anul 1992, având sediul social în Bucureşti. Capitalul social subscris, de 200 de lei, integral vărsat, este compus din 20 de părţi sociale. Valoarea unei părţi sociale este de 10 lei. Unic asociat şi administrator este Valer Crişan, născut în 1951, în Bucureşti. Firma se ocupă de „activităţi de inginerie şi consultanţă tehnică legată de acestea“. Potrivit propriului site, firma a participat la concursul de arhitectură pentru proiectul privind construcţia Catedralei Mântuirii Neamului, fără a fi declarată însă câştigătoare.

Ti-a placut articolul?

Comentarii