Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
22:16 18 12 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Trei poliţişti de la Rutiera Constanţa, condamnaţi definitv

ro

25 Jan, 2014 00:00 1584 Marime text
Daniel Andrei Mircea, Enis Vuap şi Edvin Osman, poliţişti în cadrul Serviciului Rutier Constanţa, dar şi civilul Marian Alexandru Lupu, au fost condamnaţi definitiv. Dosarul, care s-a desprins din cauza denumită generic „Mafia de la Rutieră”, a fost închis de magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a României.

Curtea Supremă a menţinut decizia Curţii de Apel Constanţa din data de 7 martie 2013, când Mircea a fost achitat pentru infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, însă l-au condamnat la un an de închisoare pentru abuz în serviciu contra intereselor publice. Tot Curtea de Apel a redus o pedeapsa aplicată inculpatului Mircea de la doi ani de închisoare la 1 an şi 6 luni de închisoare. „(...) Contopeşte pedepsele stabilite inculpatului prin prezenta decizie, în final aplică inculpatului Mircea Daniel Andrei pedeapsa cea mai grea, de 1 an şi 6 luni închisoare.

(...) Interzice inculpatului Mircea Daniel Andrei drepturile prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a, lit. b C. pen., precum şi dreptul de a exercita profesia de poliţist, cu titlu de pedeapsă accesorie. (...) Dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante de 1 an şi 6 luni de închisoare aplicată inculpatului Mircea Daniel Andrei pe durata unui termen de încercare de 4 ani“, conform minutei judecătoreşti. Mai departe, Marian Alexandru Lupu a fost achitat pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă, însă a rămas cu pedeapsa cea mai grea, de doi ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere a executării pedepsei rezultante pe durata unui termen de încercare de 5 ani. Lui Elvir Osman i s-a redus pedeapsa principală aplicată de la trei ani de închisoare la doi ani de închisoare, dar şi durata termenului de încercare stabilit de la 5 ani la 4 ani.
Vuap Enis a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani de închisoare pentru abuz în serviciu contra intereselor publice.

Ti-a placut articolul?

Comentarii