Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
18:14 28 05 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Se vor audia părţile, pentru declaraţii suplimentare S-a amânat termenul în Dosarul Retrocedărilor din Constanţa (rechizitoriu)

ro

25 Aug, 2016 00:00 1101 Marime text
 

La Curtea de Apel Bucureşti a avut loc al 90-lea termen în celebrul Dosar al Retrocedărilor din Constanţa. Magistraţii au dispus să amâne cauza în vederea audierii părţilor pentru declaraţii suplimentare. Următorul termen de judecată, cel cu numărul 91, a fost stabilit pentru data de 5 septembrie, la ora 13.00.
 
Printre inculpaţi se află: Radu Mazăre, fostul primar al Constanţei, Nicuşor Constantinescu, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa, şi alţi angajaţi ai Primăriei constănţene, oameni de afaceri, societăţi, evaluatori şi notari publici. În total, 37 de inculpaţi.
 
Lista inculpaţilor este deschisă, potrivit DNA, de „membri ai comisiei de aplicare a Legii 10/2001 din cadrul Primăriei Constanţa: Radu Ştefan Mazăre - fostul primar al municipiului Constanţa, Nicuşor Daniel Constantinescu - fost consilier municipal, fost preşedinte al CJC, Constantin Racu - fost director al Direcţiei Administraţie Publică, Daniela Ramona Dospinescu - directorul Direcţiei Patrimoniu, Ion Marica - directorul Direcţiei Tehnic-Investiţii, Dan Miron - fost consilier municipal şi consilierii juridici Cristian Tălpău, Nora Alina Chircă şi (fost) Bogdan Ghiţulescu, în sarcina cărora s-au reţinut infracţiunile de: abuz în serviciu contra intereselor publice, cu obţinerea de avantaje patrimoniale, cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată; fals intelectual, în formă continuată, şi asociere pentru săvârşirea de infracţiuni“.
 
Mai departe, au mai fost trimişi în judecată „funcţionari din Primăria Constanţa: Andrei Sozanski, Graţiela Rusu, Gabriela Radu, Claudia Cealera - în sarcina cărora s-au reţinut infracţiuni asimilate şi în legătură directă cu infracţiuni de corupţie, funcţionarele din cadrul Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Constanţa (OCPI) Luminiţa Călătoru şi Silvia Stanciu, în sarcina cărora s-au reţinut infracţiuni asimilate şi în legătură directă cu infracţiuni de corupţie, mandatarii Georgică Giurgiucanu, Emil Dragoş Săvulescu, Răsvan Mircea Tudorache şi Nicula Nejloveanu, în sarcina cărora s-au reţinut infracţiuni de complicitate sau instigare la infracţiunile săvârşite de persoanele mai sus menţionate, notarii publici Aurel-Jean Andrei, Cristina Budei şi Ruxandra-Luminiţa Darie, în sarcina cărora s-au reţinut infracţiuni asimilate şi în legătură directă cu infracţiuni de corupţie, şi moştenitori ai persoanelor îndreptăţite - Elena Ştefănescu şi Laura Mariana Leşe, pentru complicitate la infracţiuni asimilate infracţiunilor de corupţie“.
 
DNA i-a mai deferit Justiţiei pe: „cesionarii cumpărători de drepturi succesorale: Viorel Pană, Valentin Gheorghe Ionescu, prin firma sa Habitat şi Ambient SA, Cristian Borcea şi Mihai Camboianu, Bogdan Gabriel Sandu, prin SC Holland Development Group SA, şi Daniel Ene, Marius Puşcaşi, Carmen Puşcaşi şi Mihai Sergiu Ceacîreanu, ca persoană fizică şi prin firma sa New Home Construct SA, pentru complicitate la infracţiuni asimilate şi în legătură directă cu infracţiuni de corupţie, interpuşii cumpărători de terenuri Paraschiva Barbu, Alexandru Octavian Şerban şi Basarab Popa, prin firmele sa Pomacost SA şi Aqualand SA, la care era acţionar, pentru complicitate la infracţiuni asimilate şi în legătură directă cu infracţiuni de corupţie, dar şi evaluatorul agreat de Primăria Constanţa, Alin Horaţiu Dima, pentru complicitate la infracţiuni asimilate şi în legătură directă cu infracţiuni de corupţie“.
 
Rechizitoriul poate fi citit integral accesând secţiunea „Documente“.

Ti-a placut articolul?

Comentarii