Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:48 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Reguli noi pentru toţi posesorii de permise auto Cum se va modifica Ordonanţa circulaţiei pe drumurile publice

ro

18 Aug, 2014 00:00 2355 Marime text
Pe site-ul Ministerului Afacerilor Interne este postată ordonanţa pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice. Dacă aceasta va intra în vigoare, ea va schimba câteva dintre actualele prevederi.
 
În contextul celor mai sus precizate, ZIUA de Constanţa prezintă câteva dintre modificările propuse şi publicate pe site-ul Ministerului Afacerilor Interne.
 
„Tramvaiele, troleibuzele, mopedele, tractoarele agricole sau forestiere care nu se supun înmatriculării, precum şi vehiculele cu tracţiune animală se înregistrează de către consiliile locale,
care ţin şi evidenţa acestora.“
 
„Pentru a conduce pe drumurile publice autovehicule, tramvaie ori tractoare agricole sau forestiere, conducătorii acestora trebuie să posede permis de conducere corespunzător.“
 
„Persoanele cu domiciliul sau reşedinţa în România ori care dovedesc că se află la studii în România de cel puţin şase luni pot solicita obţinerea permisului de conducere autorităţilor competente să le examineze.“
 
„Permisul de conducere pentru categoria B este valabil pentru vehicule din categoria Tr cu masa totală maximă autorizată de până la 3.500 kg, la care se poate ataşa o remorcă a cărei masă totală maximă autorizată să fie mai mică de 750 kg. Permisul de conducere pentru categoria BE este valabil pentru vehicule din categoria Tr cu masa totală maximă autorizată de până la 3.500 kg, la care se poate ataşa o remorcă a cărei masă totală maximă autorizată să fie mai mică de 3.500 kg. Permisul de conducere pentru categoria C este valabil pentru vehicule din categoria Tr cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3.500 kg, la care se poate ataşa o remorcă a cărei masă totală maximă autorizată să fie mai mică de 750 kg. Permisul de conducere pentru categoria CE este valabil pentru vehicule din categoria Tr cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3.500 kg, la care se pot ataşa una sau două remorci a căror masă totală maximă autorizată să fie mai mare de 750 kg.“
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii