Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
19:57 22 08 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Radu Mazăre și procurorii Anticorupție. Retrospectiva anului 2014

ro

27 Dec, 2014 00:00 891 Marime text
Pe data de 5 februarie 2014, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa au anunțat dispunerea urmăririi penale faţă de primarul municipiului Constanţa, în sarcina căruia s-au reţinut următoarele infracțiuni: abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și două infracţiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice.
În cauză, edilul este bănuit de „în perioada 17 martie 2009 - 20 ianuarie 2014, nu şi-a îndeplinit obligaţia care decurgea din funcţia de primar al mun. Constanţa privind predarea a două terenuri către proprietarul lor, pe care acesta le cumpărase de la Consiliul Local Constanţa“. „Această omisiune a avut ca urmare plata, către persoana respectivă, a sumei de 162.687,82 lei, de la bugetul local al mun. Constanţa cu titlul de despăgubiri, cheltuieli de judecată, onorariu avocat şi cheltuieli de executare, precum şi un avantaj patrimonial unei alte persoane care foloseşte, în prezent, cele două terenuri“, conform DNA.
Pe data de 8 aprilie 2014, DNA - Secţia de combaterea infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore a lui Radu Mazăre, pentru luare de mită. În acest dosar a mai fost încătușat și afaceristul Morgenstern Avraham, bănuit de dare de mită;
La jumătatea lunii aprilie, procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Codruţa Kövesi, a sesizat Consiliul Superior al Magistraturii în vederea efectuării de verificări cu privire la situaţia constatată în legătură cu apariţia în mass-media a unor afirmaţii denigratoare care aduc atingere dreptului la imagine a magistraţilor, cu consecinţa afectării independenţei sistemului judiciar.
Și asta după câteva declaraţiile făcute de Mazăre Radu Ştefan, în perioada 09 – 10 aprilie 2014.
Pe data de 16 aprilie 2014, DNA, în completarea comunicatului din 08 aprilie 2014, a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de edilul constănțenilor și pentru două infracţiuni de fals în declaraţii. La finele lunii aprilie, procurorii Anticorupție au efectuat percheziții domiciliare în trei locații situate în municipiul Constanța, niciuna dintre locații nefiind sediul vreunei instituții publice. Perchezițiile au fost efectuate în cauza penală în care Mazăre este cercetat pentru luare de mită și fals în declaraţii.
La finele lunii iunie 2014, în completarea comunicatului 5 februarie 2014, DNA a dispus extinderea cercetărilor față de Mazăre şi pentru de stabilire, cu intenţie, a unei valori diminuate, faţă de valoarea comercială reală, a bunurilor aparţinând autorităţii publice în cadrul unei acţiuni de vânzare a acestora.
Pe data de 15 septembrie 2014, ca urmare a unor declaraţii publice făcute, la data de 12 septembrie, de primarul municipiului, Direcţia Naţională Anticorupţie a formulat un denunţ pentru presiuni asupra justiţiei.
DNA a recurs la acest demers după ce Radu Ştefan Mazăre a făcut următoarele afirmaţii: „Poate să te ia cu mascaţii de la masă, cum m-a luat pe mine acum cinci luni de zile pe motiv de urgenţă şi timp de cinci luni de zile în dosarul meu să nu facă niciun act procurorii. Păi (limbaj trivial la adresa procurorului de caz n.n ), când m-ai luat cu mascaţi şi ai zis că e urgenţă, că de-aia m-ai adus la DNA, că era stare de urgenţă, după aia trec cinci luni de zile fără ca tu să faci o hârtie!? De asta trebuie să-l votăm pe Ponta, ca noi care mai stăm pe aici liberi, neliberi, să trăim într-o ţară normal.“ 
În prezent, primarul constănțenilor este cercetat sub control judiciar, el fiind obligat să nu părăsească țară. Mai mult decât atât, Mazăre merge săptămânal la sediul Poliției Județene unde dă cu subsemnatul, conform programului de supraveghere.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii