Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:32 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Poliţişti de la Secţia 4, amendaţi de procurori

ro

01 Nov, 2011 01:00 2125 Marime text

Prin rechizitoriul din data de 31 octombrie 2011 procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa au dispus trimiterea în judecată a învinuitului Alexandru Gorga, de 32 de ani, din Constanţa, pentru săvârşirea a trei infracţiuni, respectiv cea de purtare abuzivă, de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de o persoană al cărei permis este suspendat şi de furt calificat, precum şi a învinuiţilor Daniela Neagu, de 37 de ani şi Ana Dan, de 34 de ani, tot din Constanţa, pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă.

Probatoriul administrat în cauză pe parcursul urmăririi penale a relevat că la data de 27 iunie 2009, în calitate de agent de pază la hotelul Savoy din staţiunea Mamaia, a agresat-o pe partea vătămată I.P., pe care a bruscat-o şi trântit-o la sol pentru a o împiedica să pătrundă în incinta hotelului, deşi hotelul aparţinea fiului părţii vătămate. De asemenea, la data de 23 ianuarie 2011, învinuitul Gorga Alexandru a fost depistat de organele de poliţie conducând un autoturism BMW pe bulevardul 1 Decembrie 1918 din municipiul Constanţa, deşi avea suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice ca urmare a săvârşirii altor abateri de la regulile de circulaţie rutieră. După depistarea în trafic a autoturismului, învinuiţii Daniela Neagu şi Ana Dan, care erau pasageri în autovehicul, au declarat mincinos în faţa organelor de urmărire penală că de fapt Neagu Daniela ar fi fost la volanul autovehiculului în cauză, cu intenţia de a-l exonera pe cel vinovat de răspunderea penală. Totodată, la data de 8 septembrie 2011, cu complicitatea învinuitului Stoian Lazăr Florin (căruia i s-a aplicat o sancţiune cu caracter administrativ pentru complicitate la furt calificat), care a acoperit intrarea într-o cabină de probă, învinuitul Gorga Alexandru a sustras un aparat DVD de pe un raft al hipermarketului Real Nord Constanţa, pe care în cabina de probă l-a ascuns în lenjeria intimă, dar a fost depistat de agenţii de pază ai magazinului. Pe de altă parte şi agenţilor de poliţie Voicilă Claudiu şi Chirea Virgil, din cadrul Secţiei 4 de Poliţie Constanţa, care, deşi sosiţi la hipermarket la solicitarea agenţilor de pază, i-au dat drumul învinuitului, apoi au informat dispeceratul secţiei în mod nereal că suspectul reclamat nu ar fi fost depistat, li s-au aplicat sancţiuni cu caracter administrativ (amenzi în cuantumul maxim de 1.000 de lei) pentru fapta de a nu sesiza organele judiciare. Dosarul a fost trimis spre soluţionare la Judecătoria Constanţa. Pedeapsa prevăzută de lege atât pentru infracţiunile de purtare abuzivă şi de conducere pe drumurile publice de o persoană al cărei permis este suspendat este închisoarea de la şase luni la trei ani sau amendă, pentru infracţiunea de furt calificat este închisoarea de la trei la 15 ani, iar pentru infracţiunea de mărturie mincinoasă este închisoarea de la unu la cinci ani.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii