Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:37 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ovidiu Sebastian Ghica Cerere de eliberare pe cauţiune, respinsă

ro

27 Mar, 2014 00:00 1885 Marime text
Tribunalul Constanţa a decis, ieri, ca Ovidiu Sebastian Ghica, judecat pentru moartea lui Mihai Oltean, de 35 de ani, din Constanţa, să rămână în arest. Ieri, instanţa a respins ca nefondată cererea formulată de inculpat, prin apărător, de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a controlului judiciar pe cauţiune. Hotărârea Tribunalului nu este definitivă, ea putând fi atacată la Curtea de Apel Constanţa, cu contestaţie. Reamintim că, la data de 19 iulie 2013, pe strada Tineretului din Costineşti, Ovidiu Sebastian Ghica a condus un jeep, în care se afla şi Mihai Oltean. La un moment dat, Mihai Oltean s-ar fi urcat pe maşină pentru a decapota manual automobilul, ocazie cu care, spun organele de anchetă, şoferul ar fi ambalat motorul, manevră care l-a dezechilibrat pe Oltean. Cel din urmă a căzut şi s-a lovit la cap, iar după câteva ore a fost găsit în stare de inconştienţă. Mihai Oltean a decedat la data de 22 iulie 2013.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii