Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:42 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Contestaţia lui Radu Mazăre, analizată de Curtea Supremă la finele lunii (rechizitorii)

ro

07 May, 2016 00:00 2013 Marime text
Judecătoarele Lucia Rog şi Cristina Rotaru, din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a României, au amânat, pentru data de 25 mai, soluţionarea contestaţiei formulate de Radu Ştefan Mazăre, fostul primar al municipiului Constanţa, în dosarul în care a fost deferit Justiţiei alături de fostul viceprimar al Constanţei, Gabi Stan, şi de Sorin Strutinsky. În această cauză au fost deferite Justiţiei şi alte persoane, printre ele aflându-se cinci salariaţi ai Primăriei Constanţa.
 
Pe data de 25 mai, judecătoarele Lucia Rog şi Cristina Rotaru ar putea menţine decizia prin care s-a decis începerea judecăţii dosarului ori pot trimite dosarul înapoi la Direcţia Naţională Anticorupţie, pentru refacerea ori completarea rechizitoriului.
 
Radu Ştefan Mazăre, fostul primar al municipiului Constanţa, este judecat în patru dosare, toate fiind instrumentate de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie:
 
1 - „Retrocedările din Constanţa“
 
2 - „Terenurile din Mamaia“, în care a fost deferit Justiţiei, în aprilie 2015, alături de Sorina-Gina Hortolomei-Moscu
 
3 - Cel în care este „coleg“ cu fostul viceprimar al Constanţei, Gabi Stan, cu omul de afaceri Sorin Strutinsky, dar şi cu alte persoane, printre ele aflându-se cinci salariaţi ai Primăriei Constanţa - opt termene de judecată. Cauza a fost trimisă spre soluţionare Înaltei Curţi de Casaţie la finele anului trecut.
 
4 - Dosarul Campusului Social „Henri Coandă”, unde Radu Mazăre a fost trimis în judecată (1 aprilie 2016) alături de Alexandru Mazăre, senator în Parlamentul României, şi de omul de afaceri Avraham Morgenstern. Această cauză nu a primit încă un termen de judecată.
 
Citeşte şi 
 
Radu Mazăre, în faţa judecătoarei care a închis definitiv dosarul „Mita de la Primărie“ (rechizitoriu)
 
DNA face public ultimul rechizitoriu al lui Radu Mazăre
Procurorii acuză! Cum ar fi acţionat fostul primar al Constanţei (document)

 
Rechizitoriu
Trimitere în judecată Radu Ştefan Mazăre şi Sorina-Gina Hortolomei-Moscu (document)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii