Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
21:35 17 12 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Borsetă cu sute de euro şi documente, recuperată din Palatul de Justiţie Constanţa cu ajutorul unui jandarm

ro

12 Mar, 2015 00:00 618 Marime text
Plutonierul major Gabriel Cufioti, din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa, a fost sesizat, marţi după-amiază, în timp ce executa serviciul de asigurare a ordinii interioare la Palatul de Justiţie din Constanţa, că pe una dintre băncile de pe hol se află o borsetă, probabil uitată de cineva.
 
În prezenţa persoanei care l-a sesizat, subofiţerul a inventariat bunurile din borsetă pentru a găsi un act de identitate şi a-l identifica pe cel care a pierdut-o. Ulterior, jandarmul l-a identificat pe păgubit (medic italian) într-una dintre sălile de judecată.
 
Subofiţerul i-a returnat păgubitului borseta care conţinea un portofel, suma de 840 de euro, precum şi documente de identitate.
 
După ce a verificat conţinutul borsetei şi a constatat că nu-i lipseşte nimic, păgubitul i-a mulţumit reprezentantului Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa.

Ti-a placut articolul?

Comentarii