Portrete
Oameni care au făcut istorie culturală în Dobrogea
03:10 10 12 2016 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Editorial Cum s-a luptat o echipă de medici pentru o mămică din Constanţa

ro

25 Oct, 2016 00:00 7789 Marime text


Întâmplarea face ca, de curând, să mă fi lovit iar de situaţia spitalelor de la noi. În speţă, mă voi referi la cel de la Constanţa, însă nu am nicio nădejde că în alte părţi ale ţării ori în alte unităţi spitaliceşti lucrurile ar sta altfel. Cazul e în felul următor: o viitoare mămică de gemeni, însărcinată în opt luni, pe cale să nască înainte de termen, prematur. Ajunsă la Urgenţa spitalului nostru judeţean - aşadar, cel puţin teoretic, ditamai unitatea spitalicească -, şansele ca povestea să fie cu happy end şi micuţii să supravieţuiască sunt... zero!

Şanse zero, nu din vina medicilor

Şi de data asta, sub nicio formă din cauza doctorilor, care, din contră, au făcut tot ce le-a stat în putinţă pentru mamă şi cei doi micuţi. Nu, şansele tindeau spre minimum nicidecum pentru că nu ar fi existat bunăvoinţă din partea cadrelor medicale, cum adesea auzim că se întâmplă, ori pentru că acestea ar fi fost cuprinse de miserupism ori pentru că ar fi fost cadre incompetente. Trista realitate este că, efectiv, spitalul nostru judeţean nu avea aparatura necesară să îi menţină în viaţă pe micuţi. Nu există dotări. Iar asta în condiţiile în care sarcina era destul de avansată totuşi (opt luni, nu şapte, nu cinci, nu şase), iar cu tehnica necesară (incubatoare adecvate), bebeluşii ar fi putut avea o şansă reală.

Minimum de dotări - aparatură „Star Treck“ pentru Constanţa

Or, aşa cum am precizat, la noi nu e cazul de astfel de „aparatură Star Treck“ (sper să sesizeze cei în drept ironia). Aşa că echipa de la Constanţa a decis, pe bună dreptate, transferarea de urgenţă a mămicii la un spital din capitală, pentru a le oferi totuşi o şansă celor mici. Fireşte, până s-a reuşit transferul, altă bătaie de cap, căci nu ar fi România dacă nu ne-ar ucide (adesea, la propriu) birocraţia. Nu cunosc exact câte telefoane s-au dat pentru acest caz, nu cunosc numărul spitalelor la care s-a sunat, nu ştiu câte persoane din sistem, de la celălalt capăt al firului, au fost deranjate de ora înaintată la care se suna. Nu ştiu de câte refuzuri s-au lovit cadrele de la Constanţa până au găsit un loc şi pentru mămica din poveste. Ştiu doar că nu au reuşit din prima, dar au tot încercat şi s-au dat peste cap până când i-au asigurat transferul. Şi, ca să fim drepţi, corecţi şi înţeleşi până la capăt, vorbim despre o femeie simplă, de undeva de prin judeţ, din câte am înţeles, fără pile ori relaţii, aşadar cadrele medicale au acţionat cât se poate de dezinteresat şi nu pot fi bănuite de vreun favoritism. Bravo şi cinste lor!

Bravo echipei medicale!

Dar, sincer să fiu, dincolo de acest transfer obţinut cu greu, v-am spus o poveste incompletă, căci nu îi ştiu finalul şi mă bucur că nu îl ştiu. Prefer să cred că micuţii sunt bine, alături de mama lor. Este o poveste reală şi am ţinut să o împărtăşesc pe de o parte pentru că întâmplarea mi-a redat încrederea în cadrele medicale de la noi (cel puţin, într-o parte din ele), pentru că nu e puţin lucru să mergi la muncă în fiecare zi conştient că trebuie să faci zilnic din rahat bici. Iar pe de altă parte, cred că trebuie tras (încă) un semnal de alarmă cu privire la situaţia reală a spitalelor de la noi, fiind conştienţi de faptul că este nevoie şi de tehnologie, de aparatură, nu numai de oameni foarte pricepuţi şi dedicaţi profesiei lor. Este nevoie de bani pentru spitale, nu pentru deţinuţi, din punctul meu de vedere. Este nevoie ca toate aceste probleme întâlnite la nivelul dotării spitalelor să fie făcute publice punctual, pentru a se lua măsuri, tot punctual, şi cât mai urgent.

Priviţi în faţă adevărul!

Treziţi-vă, domnilor cu putere de decizie, şi nu ne mai vindeţi gogoşi! Fiţi bărbaţi şi priviţi realitatea în ochi: mai puţin ne interesează că DNA-ul ridică pe unul sau pe altul! Asta nu este nicio consolare când trăieşti într-un stat care îţi neagă dreptul la viaţă încă înainte să mai ajungi în faşă!

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • maria putinei 28 Oct, 2016 02:31 Bravo lor.FELICITĂRI. trebuie să fim uniți ca să facem ceva. Bravo ție Corina ptr.acest caz.difuzat și scris.
  • Nevermind 26 Oct, 2016 00:49 Micuții sunt bine; eu am adus-o pe mămică la spital in C-ta si am fost de față la discuțiile privind transferul ei, la SAJ C-ta. Mai târziu am primit știri despre ea de la colegi.
  • titi 25 Oct, 2016 18:50 Foarte bun art.IONUT. TE urmarim in continuare pe tine si pe colegii tai.Sunteti o echipa minunata.BRAVO i