Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:29 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Un liberal „dinamitează” relaţia dintre premierul Ponta şi primarul Constanţei? Ramona Mănescu refuză „pasarea” Portului în ograda lui Mazăre

ro

16 Dec, 2013 00:00 2705 Marime text
Ministrul Transporturilor, liberala Ramona Mănescu, rămâne la părerea potrivit căreia Portul Constanţa nu trebuie să ajungă în administrarea autorităţilor locale constănţene. Oficialul a explicat, ieri, în cadrul emisiunii „După 20 de ani”, difuzată de ProTV, că proiectele aflate în derulare ar fi periclitate în eventualitatea schimbării administratorului portului. „Porturile au proiecte în derulare, pe fonduri europene. Odată ce schimbi administratorul, se încheie contractul, pierzi fondurile europene. Sunt proiecte care au fost finalizate, dar nu a trecut perioada de graţie de cinci ani, deci orice modificare presupune returnarea fondurilor care au fost investite. Apoi, avem un proiect integrat (n.r. coridorul Dunăre-Main-Rin) pe care vrem să-l începem în 2014. Ar fi fost pus în pericol, pentru că un proiect integrat trebuie gestionat într-un mod integrat şi nu fărâmiţat în mii de bucăţele, care mai apoi nu ştim ce şi cum le administrează şi le gestionează”, a explicat, ieri, ministrul Transporturilor.
 
„Vi se pare că nu au destul?”
 
Declaraţiile Ramonei Mănescu vin după ce, în luna octombrie a acestui an, în contextul unei conferinţe de presă susţinute la Constanţa, ministrul a precizat: „Portul Constanţa este un obiectiv strategic de interes naţional şi cu asta am spus totul. Autorităţile locale au 20%. Vi se pare că nu au destul? Şi mie (n.r. mi se pare că au destul)”.
 
Aşteptarea lui Mazăre
 
Iată, aşadar, că dorinţa lui Radu Mazăre rămâne, cel puţin pentru moment, departe de concretizare. Amintim că primarul municipiului Constanţa îşi doreşte ca Portul să treacă sub „umbrela” municipalităţii constănţene, astfel încât aceasta să devină administratorul majoritar al portului. Edilul şef al Constanţei nu ratează nicio ocazie de a aminti acest lucru, subliniind de fiecare dată faptul că premierul Victor Ponta i-a promis că dorinţa sa va deveni realitate. Astfel, în luna noiembrie, primarul afirma: „Până acum, în relaţia mea cu premierul, lucrurile au fost mai mult decât OK şi fair play. Asta însemnând discuţii asumate şi respectate bărbăteşte. Relaţia mea cu Ponta a fost caracterizată de această ţinere de cuvânt din partea amândurora. A spus despre port, aştept să se şi întâmple”. Şi la momentul de faţă Mazăre încă aşteaptă.
 
Modernizarea porturilor dunărene
 
Tot în contextul emisiunii difuzate ieri de ProTV, liberala Ramona Mănescu a declarat că există o serie de proiecte care şi-ar dori să intre în istorie, unul dintre acestea vizând modernizarea porturilor de pe Dunăre, proiect ce beneficiază de fonduri europene de aproximativ 750 de milioane de euro. „Sunt foarte multe proiecte care mi-aş dori să intre în istorie, dar unul dintre ele, pe care sper să-l pot duce la bun sfârşit, este cel care se referă la coridorul Dunăre-Main-Rin, spre exemplu, şi proiectul integrat prin care nu numai că facem Dunărea navigabilă şi cu potenţial foarte mare din punct de vedere economic, dar putem să modernizăm toate porturile care sunt la Dunăre, să le modernizăm în sensul în care facem centre multimodale, intermodale, logistice” a explicat ministrul Transporturilor.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii