Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:52 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Situaţie disperată în centrul Constanţei! „Căutătorii de comori“ prin gunoaie sunt de neoprit. Primăria ridică din umeri (galerie foto)

ro

15 Sep, 2015 00:00 2918 Marime text
În ediţia de ieri, cotidianul ZIUA de Constanţa relata situaţia disperată în care se află mai mulţi locuitori din zona Dacia - Școala Gimnazială nr. 12 „Bogdan Petriceicu Hasdeu“. De aproximativ opt ani, de când containerele de gunoi au fost scoase dintre blocuri şi aduse pe o porţiune liberă, în stradă, oamenii spun că nu mai au pace din cauza mai multor persoane care locuiesc în barăci, pe strada Semănătorului, şi care, în mod constant, se „aprovizionează“ din tomberoane, „ajutate“ şi de câinii comunitari.
 
Problemele, semnalate de copreşedintele Organizaţiei Municipale Constanţa a Tineretului Naţional Liberal (TNL), au ajuns şi la urechile Primăriei Constanţa, şi ale firmei care se ocupă de colectarea deşeurilor din municipiu. Tânăra susţine că au fost înaintate către municipalitate mai multe sesizări, rămase, până acum, fără răspuns. „De trei săptămâni, locuitorii blocului LV45 încercă să intre în audienţă la domnul viceprimar Făgădău pentru a-i explica problema şi a găsi împreună o soluţie, dar acesta nu a organizat astfel de audienţe. Este vorba totuşi despre o zonă centrală. Mirosurile degajate de aceste deşeuri menajere sunt deseori insuportabile. Este inadmisibil să locuieşti înconjurat de gunoi în centrul Constanţei! Dacă acele pubele ar fi puse într-un spaţiu închis, amenajat, unde oamenii să poată arunca gunoiul, dar unde doar firma de salubritate să aibă acces, poate altfel ar fi stat situaţia“, a declarat Cristina Andreea Văsii, pentru ZIUA de Constanţa. „Până în momentul de faţă, instituţiile abilitate contactate de asociaţia blocului nu au oferit o soluţie, singura reacţie venind din partea firmei Polaris, care colectează zilnic deşeurile, iar pe timp de vară, uneori de două ori pe zi“, susţine copreşedintele TNL Constanţa, cea care a sesizat aceste aspecte şi care a arătat, în imagini, cum degenerează lucrurile pe an ce trece.
 
Citeşte şi
 
Situaţie disperată în centrul Constanţei. Locuitorii din zona Dacia cer să intre în audienţă la viceprimarul Decebal Făgădău (galerie foto)

„Înconjurat de gunoi, în centrul Constanţei“

Aşa cum precizam în materialul de ieri, am solicitat un punct de vedere societăţii Polaris M Holding cu privire la această situaţie. Reprezentanţii companiei au fost prompţi şi au formulat următorul răspuns la cele semnalate: „Amplasarea containerelor pe strada B.P Hasdeu a fost realizată în urma solicitării Primăriei Constanţa, aşa cum se întâmplă şi cu construcţia platformelor pentru deşeuri, care sunt construite numai dacă Primăria solicită acest lucru. Sesizări în legătură cu această zonă am mai primit şi am încercat să ţinem sub control situaţia, ridicând deşeurile şi igienizând zona şi de trei ori pe zi. Acest lucru însă nu pare să fie suficient, deoarece strada B.P Hasdeu este în vecinătatea cartierului Anadalchioi, unde locuitorii acestui cartier vin cu căruţele şi răstoarnă deşeuri de toate tipurile (moloz, deşeuri menajere etc.) pe lângă aceste containere sau, pur şi simplu, caută material reciclabil prin containere, făcând astfel imposibil de menţinut curăţenia în acea zonă“, a precizat, pentru ZIUA de Constanţa, Călina Spirea, specialist Relaţii Publice al SC Polaris M Holding SA.

„În faţa noastră, a scos un sac de gunoi şi l-a împrăştiat“


De asemenea, i-am expus situaţia şi viceprimarului cu atribuţii de primar al Constanţei, Decebal Făgădău, căruia i-am trimis un SMS, la care nu am primit însă răspuns. Cu toate acestea, el a sesizat la rândul său Serviciul Igienă Publică din cadrul Primăriei Constanţa. „Am primit ieri (n.r. duminică) un SMS de la domnul viceprimar, în care era descrisă situaţia din zonă, am fost la faţa locului şi am constatat că cei care perturbă curăţenia sunt nişte locuitori din zona cartierului Anadalchioi. Am anunţat la rândul nostru firma Polaris, pe care i-am rugat ca, ori de câte ori ajung în zona respectivă, nu doar pentru a ridica gunoiul, să treacă şi să igienizeze zona. De altfel, cei de la Polaris cunoşteau situaţia şi făceau periodic curăţenie acolo. Problema este că vin cei care locuiesc pe strada Semănătorului şi în împrejurimi şi împrăştie resturile menajere. Chiar în faţa noastră, o femeie de etnie romă a scos un sac de gunoi şi l-a împrăştiat ca să ia câteva doze de aluminiu pentru a le valorifica. Oamenii din această zonă au de asemenea şi mulţi ponei, cai, trăsuri şi aruncă resturile menajere aici, oricât i-am somat noi să nu mai facă acest lucru. Am atenţionat aşadar firma Polaris să igienizeze zona de 3-6 ori pe zi şi am anunţat Poliţia Locală să patruleze mai des în zonă“, a declarat şeful Serviciului Igienă Publică, Dragoş Morcov, pentru ZIUA de Constanţa.
 
„Ştim că ar fi util să construim acolo platforme de gunoi, să închidem aceste containere, dar, din păcate, nu putem, terenul unde sunt amplasate acestea face parte dintr-o retrocedare. Nu putem să construim pe un teren retrocedat pe Legea 10/2001 cu care Primăria se află în instanţă. De asemenea, normele Ministerului Sănătăţii prevăd că nu putem amplasa platforme de gunoi la mai puţin de zece metri de geamurile locuinţelor, de aceea nu putem muta de acolo containerele între blocuri. Putem să ţinem aceste containere de gunoi pe acea porţiune de teren, dar nu putem să intervenim cu niciun fel de construcţie. Singura posibilitate este să igienizăm cât mai frecvent zona, pentru că nu putem să înfiinţăm un post de pază care să păzească gunoiul“, a conchis Dragoş Morcov.

Citeşte şi

Retrocedarea „Movilă“ face obiectul unui dosar în care au demarat cercetările în urmă cu zece ani (documente)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii