Ziua Dobrogei, 139 ani
14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
17:45 21 11 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Premieră în administraţia locală! Primăria Constanţa, obligată de judecători să finalizeze patru proiecte. Detalii exacte (galerie foto)

ro

16 Oct, 2017 00:00 5774 Marime text
Primăria Constanţa prin primar mai trebuie să „iniţieze demersuri către instituţiile sau serviciile specializate pentru a analiza oportunitatea ridicării restricţiei de a vira la stânga în intersecţia străzilor Mangaliei şi Pandurului, observând şi nevoile locuitorilor zonei respective“, conform minutei judecătoreşti.
 
Primăria Constanţa prin primar a fost obligată de Tribunalul Constanţa să „iniţieze demersurile necesare în vederea igienizării zonei/terenului cuprins între pasarela pietonală pod Kilometrul 4-5, de-a lungul căii ferată până la limitele municipiului Constanţa către Portul Constanţa“.
 
Mai mult, Tribunalul Constanţa a mai dispus obligarea Primăriei Constanţa să supună spre aprobare Consiliului Local un proiect privind finalizarea construcţiei străzii Prelungirea Nicolae Grindeanu şi pentru instalarea unor bariere fonice pentru reducerea zgomotului ambiental provocat de traficul pe calea ferată.
 
În continuare, Primăria Constanţa prin primar mai trebuie, conform minutei judecătoreşti, să „iniţieze demersuri către instituţiile sau serviciile specializate pentru a analiza oportunitatea ridicării restricţiei de a vira la stânga în intersecţia străzilor Mangaliei şi Pandurului, observând şi nevoile locuitorilor zonei respective“. Judecătorul care a luat deciziile mai sus precizate a anulat în primă instanţă, în septembrie 2016, taxa de folosire a tramei stradale de către autovehiculele concepute şi construite pentru transportul de mărfuri pe raza municipiului Constanţa, pe străzile de trafic uşor, mediu şi greu!
 
Revenind la dosarul în care Primăria Constanţa prin primar a fost obligată de Tribunalul Constanţa să „iniţieze demersurile necesare în vederea igienizării zonei/terenului cuprins între pasarela pietonală pod Kilometrul 4-5, de-a lungul căii ferată până la limitele municipiului Constanţa către Portul Constanţa, iniţial, cauza a fost înregistrat pe rolul Secţiei Civile a Judecătoriei Constanţa pe data de 17 noiembrie 2016.
 
Conform portalului instanţelor de judecată, părţile cauzei sunt Florin Radu - reclamant şi Primăria Constanţa prin primar - pârât. În şedinţa din data de 1 martie 2017, instanţa a admis excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Constanţa, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată formulată de către reclamant, în contradictoriu cu pârâtul, în favoarea Tribunalului Constanţa. Decizia a fost fără cale de atac.
 
Dosarul a ajuns la Tribunalul Constanţa la începutul lunii aprilie, cauza fiind înregistrată pe rolul Secţiei de contencios administrativ şi fiscal şi repartizată aleatoriu spre soluţionare judecătorului Alexandru Ionuț Burtescu.
 
După mai multe termene, pe data de 9 octombrie, instanţa a admis în parte acţiunea astfel cum a fost modificată. Pe cale de consecinţă, Tribunalul a dispus: „Obligarea pârâtului primarul municipiului Constanţa să iniţieze demersurile necesare în vederea igienizării zonei/terenului cuprins între pasarela pietonală pod Kilometrul 4-5, de-a lungul căii ferată până la limitele municipiului Constanţa către Portul Constanţa, prin propuneri adecvate adresate Consiliului Local (inclusiv a rigolelor de scurgere) ori să dispună măsurile necesare împotriva persoanelor care au obligaţia salubrizării, dacă terenul nu se află în patrimoniul municipiului Constanţa“.
 
Mai mult, Tribunalul Constanţa a mai dispus obligarea pârâtului, respectiv Primăria Constanţa prin primar, să supună spre aprobare Consiliului Local un proiect privind finalizarea construcţiei străzii Prelungirea Nicolae Grindeanu şi pentru instalarea unor bariere fonice pentru reducerea zgomotului ambiental provocat de traficul pe calea ferată.
 
În continuare, Primăria Constanţa prin primar mai trebuie să „iniţieze demersuri către instituţiile sau serviciile specializate pentru a analiza oportunitatea ridicării restricţiei de a vira la stânga în intersecţia străzilor Mangaliei şi Pandurului, observând şi nevoile locuitorilor zonei respective“, potrivit minutei judecătoreşti.
 
De menţionat că în cauză au fost formulate şi alte solicitări, însă acestea au fost respinse.
 
Deciziile pronunţate de Tribunalul Constanţa nu sunt definitive, acestea putând fi atacate cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Recursul se va depune la Tribunalul Constanţa sub sancţiunea nulităţii.
 
Aproape de începutul lunii octombrie 2016, judecătorul Alexandru Ionuţ Burtescu, din Tribunalul Constanţa, a anulat în primă instanţă taxa de folosire a tramei stradale de către autovehiculele concepute şi construite pentru transportul de mărfuri pe raza municipiului Constanţa, pe străzile de trafic uşor, mediu şi greu.
 
În acest context, redăm, pe scurt, decizia judecătorului Burtescu:
 
„Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale active invocate de pârât. Admite acţiunea. Dispune anularea în parte a anexei nr. 5 «Alte taxe administrate de serviciul public de impozite, taxe şi alte venituri ale bugetului local» din Hotărârea Consiliului Local nr. 312/18 12 2015 privind stabilirea impozitelor şi taxelor locale pe anul 2016 în ce priveşte Cap. III - «taxă folosire tramă stradală de către autovehiculele concepute şi construite pentru transportul de mărfuri pe raza municipiului Constanţa pe străzile de trafic, uşor şi greu». Dispune obligarea pârâtului (n.r. Consiliul Local Constanţa) la plata către reclamant (n.r. Asociaţia Constanţa Ia Atitudine) a sumei de 1.550 de lei - onorariu avocat şi taxa de timbru - şi la plata sumei de 322,4 lei - cheltuieli de transport - toate cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, ce se va putea depune la Tribunalul Constanţa sub sancţiunea nulităţii“.
 
La scurt timp după decizia primei instanţe, Serviciul Public de Impozite şi Taxe din Constanţa a transmis că „hotărârea judecătorească nr. 1154/29.09.2016 care stabileşte anularea taxei, reglementată la Cap. III din anexa nr. 5 din Hotărârea Consiliului Local nr. 312/2015 privind stabilirea impozitelor şi taxelor pentru anul 2016, va fi pusă în aplicare doar la data rămânerii definitive a acesteia“.
 
„Precizăm că, până la sfârşitul anului 2016, încasările aferente taxei de folosire tramă stradală au fost estimate la 2.100.000 de lei, iar până la data de 31 august 2016, suma încasată este în cuantum de 2.312.843 de lei. Pentru anul 2015, încasările au fost estimate la 2.100.000 de lei, iar cuantumul încasărilor realizate au fost în cuantum de 2.483.837 de lei“, conform SPIT.
 
O nouă taxă din Constanţa a fost anulată, în primă instanţă, de judecători!

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Manuela Sava 16 Oct, 2017 16:31 Trebuiau amendata populatia din zona ca ei arunca resturi menajere, resturi de la demolari, PET-uri. Gunoiul se ridica frecvent dar lor le este mai comod sa arunce la intamplare. Primaria ar trebui sa ii puna paza in zona si sa ii amendeze pe cei ce nu pastreaza curatenia.
  • Cristian Borza 16 Oct, 2017 12:58 Referitor la restrictia de a vira la stanga in intersectia intre strada mangaliei respectiv pandurului este un mai dificil , locuiesc de 35 de ani in km5 si am permis de conducere cat. B din 2002 , sustin ridicarea restrictiei de a vira la stanga doar de pe strada pandurului nu si pentru cea din strada mangaliei ...