Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:31 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Demersul legislativ ar putea favoriza aleşii locali osândiţi la închisoare cu suspendare Condamnat… cu mandat de ales?!

ro

20 Aug, 2015 00:00 2871 Marime text

Iniţiativa legislativă este semnată de şase deputaţi din Grupul parlamentar PSD, printre care se regăseşte şi deputatul UNPR Florin Gheorghe, şase de la UDMR, doi liberali, un deputat de la minorităţi şi unul de la PC-PLR. Proiectul legislativ se află în dezbatere publică pe site-ul Camerei Deputaţilor. Consiliul Legislativ va formula la începutul lunii viitoare un punct de vedere, iar Senatul ar urma să fie camera decizională.

Proiectul modifică art. 9 şi art. 15 din Legea nr. 393 din 2004 privind Statutul aleşilor locali, în sensul în care se precizează că îşi pierd mandatul doar primarii şi consilierii care au fost condamnaţi definitiv la închisoare cu executare, fie că este vorba despre infracţiuni de drept comun, fie că este vorba despre infracţiuni de corupţie.

Fără interpretări diferite

În opinia semnatarilor, legea în vigoare nu face distincţia între pedeapsa la închisoare cu suspendare şi cea cu executare când vine vorba de pierderea mandatelor aleşilor din administraţia publică locală, normativul fiind interpretat diferit.

„Astfel, în unele cazuri, interpretarea a fost strictă şi orice condamnare, cu sau fără executare, la o pedeapsă privativă de libertate s-a soldat cu emiterea de către prefect a ordinului de constatare a încetării mandatului sau cu adoptarea hotărârii de încetare a mandatului de consilier. Ca efect, chiar şi pentru delicte minore, comise fără intenţie şi fără legătură cu exercitarea atribuţiilor ce le revin, aleşilor locali condamnaţi la executarea pedepsei cu suspendare le-a încetat mandatul. În alte cazuri, instanţele au ales interpretarea în spirit a prevederilor legii şi, în urma condamnării la o pedeapsă cu suspendare, cei vizaţi şi-au putut exercita în continuare atribuţiile de aleşi locali“, menţionează iniţiatorii, în expunerea de motive.

Ei mai susţin că decizia instanţelor de a nu dispune încetarea mandatului pentru cei condamnaţi cu suspendare este „soluţia echitabilă“. Însă, în finalul expunerii de motive, se menţionează:
„(…) Am elaborat prezenta iniţiativă care precizează în mod expres faptul că mandatul de primar, preşedinte de consiliu judeţean şi, respectiv, de consilier local sau judeţean încetează de drept înainte de expirarea duratei normale prevăzute de lege numai în cazul în care hotărârea judecătorească definitivă prevede o pedeapsă privativă de libertate cu executare. Acest principiu, în schimb, nu poate fi valabil în situaţia în care aleşii locali sunt condamnaţi la pedepse cu suspendare pentru infracţiuni de corupţie, respectiv darea şi luarea de mită (prevăzute la art. 289-290 din Codul penal), deoarece asemenea fapte, dovedite şi pedepsite conform legii, sunt incompatibile cu statutul de ales local“.

Să ne documentăm!

Un asemenea proiect de lege a atras atenţia presei şi opiniei publice, în consecinţă, este interesant de aflat care sunt părerile celor de al căror vot depinde adoptarea modificărilor şi completărilor legislative.

Unii parlamentari de Constanţa au refuzat să se pronunţe, pe motiv că nu erau la curent cu această iniţiativă legislativă sau nu au avut timp, fiind în vacanţă, să se documenteze cu privire la subiect.

„Trebuie să citesc, să văd avizul Consiliului Legislativ, pentru că acela este foarte important. Nu mă pot pronunţa acum. Nu vreau să dau declaraţii politice pe o temă sensibilă“, ne-a declarat deputatul PSD Radu Babuş.

Deşi aflat la primul său mandat de parlamentar, deputatul PSD Mircea Titus Dobre a preferat să-şi exprime public un punct de vedere doar în cunoştinţă de cauză. „Să mă documentez complet şi apoi voi formula un punct de vedere“, a afirmat acesta.

„Voi citi, voi analiza proiectul şi mă voi decide ulterior cum voi vota“, a fost şi reacţia senatorului PNL Christian Gigi Chiru.
Deputatul Răzvan Condurăţeanu este, în această perioadă, mai preocupat de activitatea politică, drept pentru care nu era la curent cu această iniţiativă legislativă. „Voi analiza în amănunt proiectul şi mă voi decide“, a menţionat parlamentarul.

Pe de altă parte, deputatul PNL Gheorghe Dragomir susţine că nu poate vota o astfel de lege şi, totodată, nu crede că prevederile Codului penal stipulează, în cazul corupţiei, condamnarea la închisoare cu suspendare. „E o aberaţie, iar legea este făcută prost. Este o exagerare. Nu concordă cu cerinţele europene în domeniu“, consideră liderul liberal.
„Luni, mergem la Parlament şi vom avea o şedinţă de grup, unde vom discuta despre proiectele legislative depuse. Personal, nu aş fi de acord. O condamnare cu suspendare tot condamnare se cheamă, dar vom decide în grupul parlamentar poziţia pe care o vom avea“, a afirmat deputatul UDTTMR Varol Amet.

„Fiecare cu prostia lui!“

Senatorul PSD Nicolae Moga, membru al camerei decisive în cazul acestui proiect de lege, spune: „Fiecare cu prostia lui. Nu vreau să comentez orice tâmpenie. Orice tâmpit poate face orice propunere. Altele sunt mai importante. E o prostie!“

Categoric a fost şi senatorul social-democrat Alexandru Mazăre: „Nu mă interesează. Nu-l voi vota!“

Poziţia unui semnatar

Aşa cum menţionam la început, deputatul UNPR Florin Gheorghe se numără printre semnatarii iniţiativei legislative, dar încă nu este decis dacă-l va susţine. „Majoritatea aleşilor îşi pierd mandatele din cauza Agenţiei Naţionale de Integritate… Sunt de acord să le piardă cei care sunt condamnaşi la închisoare cu suspendare pentru fapte minore, nu cei condamnaţi pentru corupţie. Am vorbit cu nişte colegi să aducem amendamente în acest sens. Votul meu va fi condiţionat de aceste clarificări“, ne-a declarat progresistul Florin Gheorghe.

Pentru încetarea mandatelor

Poziţia deputatului Remus Cernea este clară: „Indiferent de pedepsele penale pe care le primesc aleşii din administraţia publică locală, mandatele lor trebuie să înceteze. Nu trebuie făcută o distincţie între închisoare cu suspendare şi închisoare cu executare. Contează faptul că instanţa l-a găsit vinovat. Restul este irelevant, mai ales când este vorba despre corupţie“, a subliniat Cernea.

„Un politician cu condamnare definitivă ar trebui să facă pasul înapoi. Acela este vulnerabil în faţa oamenilor. Este o chestiune de imagine a partidului, dar şi de imagine personală“, este de părere senatorul UNPR Marian Vasiliev.

Un NU categoric corupţilor


Întrebat cum va vota această iniţiativă legislativă, liberalul Puiu Haşotti, unul dintre senatorii cu state vechi în Parlamentul României, a răspuns ferm: „Personal, sunt categoric împotriva acestei iniţiative.“

Parţial înţelegător s-a arătat a fi deputatul PNL Mihai Tararache. „În principiu, nu sunt de acord ca un ales condamnat la închisoare cu suspendare să-şi menţină mandatul. Însă pot fi şi cazuri izolate... De exemplu, un accident din imprudenţă, când şi-ar putea continua mandatele. În cazul de corupţie, această situaţie este exclusă“, a afirmat Tararache.

Nici colegul său de partid, deputatul Mihai Lupu, nu susţine iniţiativa legislativă cu pricina. „Un politician, un ales trebuie să fie reprezentativ, fără pete sau implicat în situaţii ce au condus la condamnare, dacă vrem respect din partea electoratului“, este de părere parlamentarul PNL.

Deşi am insistat, o parte dintre parlamentarii de Constanţa nu au putut fi contactaţi. Este cazul deputaţilor Eduard Martin (PSD), Victor Manea (PNL), Manuela Mitrea (PSD) şi al senatorului Mircea Banias (ALDE).

Sursa foto hunedoaralibera.ro
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii