Oficial de la DNA Percheziții DNA la Brașov și Galați într-un dosar de corupție. Vizați lideri PNL și directorul Companiei de Apă
Oficial de la DNA: Percheziții DNA la Brașov și Galați într-un dosar de corupție. Vizați lideri PNL și
18 Sep, 2025 09:46
ZIUA de Constanta
521
Marime text



- Prim vice-președintele PNL Brașov, vice-președintele CJ, Șerban Todorică Constantin, și directorul companiei de apă ar fi vizați într-un dosar de corupție al serviciului teritorial Brașov al DNA în care au loc 12 percheziții în Brașov și Galați, informează surse judiciare.
Potrivit acestora perchezițiile ar avea loc în 12 locații, respectiv 10 pe raza municipiului Brașov și 2 în Galati.
În dosarul declanșat ar fi vizați șase suspecti, printre care un consilier jud si un prim vice PNL Bv iar suspectul principal, ar fi managerul Companiei de Apă Brașov.
Faptele celor vizați ar fi de dare de mită, luare de mită și trafic de influență.
Oficial de la DNA:
Ca răspuns la solicitările formulate de reprezentanți ai mass media, Biroul de Informare și Relații Publice este abilitat să transmită următoarele:
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Brașov efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție săvârșite în perioada 2024 – 2025, de către funcționari publici și complici ai acestora.
În cursul zilei de 18 septembrie 2025, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 12 locații situate pe raza județelor Brașov și Galați, dintre care patru sunt sediile unor instituții publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice sau sediile/punctele de lucru ale unor societăți comerciale.
Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare.
Citește și:
Dosar de revizuire înregistrat pe numele lui Doru Manole, fost șef RAR Tulcea, condamnat într-un caz DNA Constanța
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii